Înapoi la știri

România organizează zboruri de evacuare din Muscat pentru aproape 1.000 de cetățeni

05 Mar 2026
3 minute min
Andrei Miroslavescu

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Ioana Dogioiu, a anunțat activarea mecanismului european de protecție civilă pentru organizarea unor zboruri charter de evacuare pe ruta Muscat-București. Este vorba despre aproximativ cinci zboruri, ce ar urma să ajute aproape 1.000 de cetățeni români, conform informațiilor oferite de Dogioiu într-o conferință de presă.

👉 Organizarea zborurilor charter și programul primului zbor

„Pe 4 martie, România a activat Mecanismul european de protecție civilă (EUCPM) pentru organizarea unui zbor charter de evacuare pe ruta Muscat – București. În paralel, a fost notificată în sistemul european de protecție civilă solicitarea României pentru capacitatea, aproximativ 5 zboruri (1.000 de cetățeni), prin Mecanismul RescEU pentru zboruri pe ruta Dubai/Muscat – București/România", a declarat Ioana Dogioiu. Primul zbor, operat de HiSky, este programat pentru 6 martie, la ora 5.00 locală.

Oficialul a subliniat că aceste zboruri fac parte dintr-o acțiune largă de repatriere, precizând că procesul pentru cetățenii români din Israel a fost aproape finalizat. „Sunt zborurile asistate de statul român, aşa cum s-a întâmplat în cazul Israelului, de unde repatrierea este considerată la nivelul MAE, practic, încheiată. Au fost aduse în ţară 490 de persoane", a mai spus Dogioiu.

👉 Negocieri și sprijin pentru cetățenii români blocați în regiune

Dogioiu a adăugat că autoritățile române negociază o soluție de tranzit terestru între Qatar și Arabia Saudită, care va permite organizarea unui zbor pe ruta Riad-București pentru aproximativ 370 de cetățeni români blocați în Doha. „Suplimentar, în acest moment, Air Doha sprijină cetățenii români care se află în imposibilitatea de a-și mai susține financiar cazarea în Qatar", a spus Dogioiu.

În plus, 16 cetățeni români au avut intenția de a se întoarce în țară și sunt în îmbarcare în aeroportul Amman pentru un zbor asigurat de Cehia, astăzi, 5 martie. "Există acel mecanism de reciprocitate, unde am intrat; şi noi asigurăm 30% pentru alte state UE, şi alte state asigură pentru noi”, a concluzionat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Ioana Dogioiu.

Alte postari din Actualitate
Actualitate

A fost aprobat Memorandumul privind organizarea concursurilor pentru ocuparea posturilor vacante din unitățile sanitare publice

În ședința de Guvern de marți seară a fost aprobat Memorandumul privind organizarea concursurilor pentru ocuparea posturilor vacante din unitățile sanitare publice. Prin acest document se deblochează un număr total de 6.850,75 de posturi, distribuite astfel: – ​6.452 de posturi pentru spitalele finanțate din Fondul Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate (FNUASS); – ​398,75 de posturi pentru Serviciile de Ambulanță Județene (SAJ).

Actualitate

Iluminatul public din Bucșani intră în modernizare printr-un proiect finanțat de AFM

Primăria Bucșani a început lucrările de modernizare a sistemului de iluminat public, în cadrul unui proiect finanțat prin Administrația Fondului pentru Mediu (AFM). Investiția, în valoare de 1.268.776 de lei, urmărește reducerea consumului de energie și creșterea siguranței în toate zonele vizate de proiect.

Actualitate

Cel mai bun „Traversarea Tarniței”! Andrei Dobre a cucerit aurul la una dintre cele mai dificile competiții de înot în ape deschise din România

Performanță de excepție pentru sportul târgoviștean! Andrei Dobre, sportiv legitimat la CSM Târgoviște, și-a trecut în palmares un rezultat de mare prestigiu după ce a devenit campion la proba de Aquatlon, în cadrul competiției Traversarea Tarniței, una dintre cele mai importante întreceri de înot în ape deschise din România.

Acasa Recente Radio Județe