Bulgaria a autorizat, pentru prima dată din 2020, schimbarea legală a sexului
Curtea de Casaţie din Bulgaria, cea mai înaltă instanţă din ţară în materie civilă şi penală, a autorizat schimbarea legală a sexului în patru cazuri, pentru prima dată din 2020, informează AFP. Trei hotărâri şi o ordonanţă au fost emise recent, în conformitate cu o decizie a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE).
Apar modificări în cadrul „Mimesis Fest” din cauza condițiilor meteo nefavorabile! Vezi detalii!
Din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile, spectacolele de teatru, inclusiv jocurile interactive, programate astăzi, în cadrul „Mimesis Fest”, se amână pentru mâine, 23 iulie, începând cu ora 14:00. Vă mulțumim pentru înțelegere și vă așteptăm să ne bucurăm împreună de magia teatrului și a poveștilor!
Șoferul din Suceava, care a lovit intenționat un adolescent pe trotinetă, anchetat pentru tentativă de omor
Instanța a admis propunerea procurorilor și a dispus arestarea preventivă a lui Munteanu Iacob Cristian Benedict pentru perioada 22 iulie – 20 august 2026, acesta fiind cercetat pentru tentativă de omor și lovire sau alte violențe. După ce adolescentul i-ar fi făcut gesturi obscene, șoferul l-a urmărit cu mașina aproximativ doi kilometri, din comuna Ipotești până în municipiul Suceava.
Cotația gazelor naturale la nivel european s-a majorat cu aproape 50%
Compania energetică de stat din Qatar a anunțat luni, că a suspendat producția de gaze naturale lichefiate (GNL) după atacurile iraniene asupra a două dintre principalele sale instalații de procesare a gazelor, potrivit Le Figaro. „Din cauza atacurilor militare asupra instalațiilor QatarEnergy situate în zonele industriale Ras Laffan și Mesaieed din Qatar, QatarEnergy a încetat producția de gaz natural lichefiat (GNL) și produse conexe”, a anunțat compania într-un comunicat.