Bulgaria a autorizat, pentru prima dată din 2020, schimbarea legală a sexului
Curtea de Casaţie din Bulgaria, cea mai înaltă instanţă din ţară în materie civilă şi penală, a autorizat schimbarea legală a sexului în patru cazuri, pentru prima dată din 2020, informează AFP. Trei hotărâri şi o ordonanţă au fost emise recent, în conformitate cu o decizie a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE).
Apar modificări în cadrul „Mimesis Fest” din cauza condițiilor meteo nefavorabile! Vezi detalii!
Din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile, spectacolele de teatru, inclusiv jocurile interactive, programate astăzi, în cadrul „Mimesis Fest”, se amână pentru mâine, 23 iulie, începând cu ora 14:00. Vă mulțumim pentru înțelegere și vă așteptăm să ne bucurăm împreună de magia teatrului și a poveștilor!
Cotația gazelor naturale la nivel european s-a majorat cu aproape 50%
Compania energetică de stat din Qatar a anunțat luni, că a suspendat producția de gaze naturale lichefiate (GNL) după atacurile iraniene asupra a două dintre principalele sale instalații de procesare a gazelor, potrivit Le Figaro. „Din cauza atacurilor militare asupra instalațiilor QatarEnergy situate în zonele industriale Ras Laffan și Mesaieed din Qatar, QatarEnergy a încetat producția de gaz natural lichefiat (GNL) și produse conexe”, a anunțat compania într-un comunicat.
Kazahstanul a suspendat exporturile de petrol prin principalul terminal rusesc de la Marea Neagră. Rafinăria Petromidia, expusă
Livrările de petrol kazah la terminalul de la Marea Neagră al Caspian Pipeline Consortium (CPC) au fost suspendate în urma atacurilor cu drone asupra petrolierelor din zonă, iar rezervoarele terminalului sunt deja pline, au declarat surse din industrie pentru Reuters miercuri, 22 iulie. Conducta CPC transportă în mod obişnuit peste 1 milion de barili de petrol pe zi din câmpurile petroliere ale Kazahstanului, reprezentând aproximativ 80% din producţia de ţiţei a ţării.