Înapoi la știri

Vremea pe munte provoacă situații de urgență pentru turiști

6 ore în urmă
2 minute min
Ion Ionescu

Muntele Bucegi rămâne o destinație populară pentru turiști, dar condițiile meteo variate pot transforma o drumeție obișnuită într-o situație critică. În ultimele zile, vremea a fost extrem de schimbătoare, raportându-se de la temperaturi calde în zonele mai joase până la ninsori și valori negative la Vârful Omu, conform datelor transmise de Dispeceratul Național Salvamont.

👉 Intervenții și apeluri de urgență în zonele montane

În ultimele 24 de ore, salvatorii montani au primit 10 apeluri de urgență din întreaga țară, dintre care două au avut loc în județul Dâmbovița. La nivel național, prin diverse intervenții, au fost salvate 16 persoane, dintre care patru au fost transportate de echipajele medicale la spital, iar într-un caz, o persoană a fost predată Serviciului de Medicină Legală.

Reprezentanții Salvamont subliniază faptul că, pe lângă misiunile de salvare, au existat și 39 de solicitări din partea turiștilor care au căutat informații și recomandări cu privire la traseele montane disponibile.

👉 Recomandări pentru o drumeție în siguranță

Specialiștii de la Salvamont România îndeamnă turiștii care doresc să își petreacă timpul liber în natură să se informeze înainte de a pleca pe trasee. Este esențial să se monitorizeze prognoza meteo și să se asigure o echipare adecvată pentru condițiile specifice zonei montane. “Ai grijă de munte, iar noi vom avea grijă de tine”, este mesajul adresat de salvatorii montani.

Alte postari din Actualitate
Actualitate

Pompierii români continuă lupta cu incendiile de vegetație din Franța

Pe parcursul zilei de ieri, pompierii români din cadrul modulului național specializat de stins incendii de pădure au continuat misiunea de sprijinire a autorităților franceze, intervenind în mai multe sectoare de acțiune, în funcție de evoluția incendiului și de prioritățile operative stabilite de omologii francezi. Contextul operațional rămâne unul complex, caracterizat de reaprinderi și focare izolate, favorizate de vântul puternic și de vegetația uscată.

Actualitate

Misiune de salvare a trei turiști străini de pe creasta Pietrei Craiului

Trei turiști străini au avut nevoie de sprijinul salvamontiștilor din Zărnești, județul Brașov, după ce unul dintre aceștia a suferit un traumatism la umăr. Ceea ce trebuia să fie o simplă drumeție s-a transformat rapid într-o cursă contra cronometru, marcată de lipsa unei planificări minime.

Actualitate

Vacanțele de vară se văd în schimburile valutare: euro, lira turcească și lekul albanez, în topul preferințelor românilor

COMUNICAT DE PRESĂ Datele Tavex arată că cererea pentru valută în sezonul estival urmează principalele destinații de vacanță ale românilor – de la Grecia și Bulgaria până la Turcia și Albania. Odată cu începutul sezonului de vară, cererea pentru numerar în valută pe piața din România reflectă în mod clar destinațiile alese de români pentru concedii.

Actualitate

Raportează deșeuri și ambrozie în aplicația Let’s Do It, Romania! și intri automat în concurs. Ajută natura și poți câștiga premii!

Echipa Let’s Do It, Romania!, cea mai mare mișcare socială din țară, lansează o campanie prin care încurajează cetățenii să se implice activ în protejarea mediului și în combaterea deșeurilor din natură și a ambroziei, una dintre cele mai alergenice plante. Până pe 31 august, utilizatorii care raportează deșeurile abandonate sau ambrozie prin aplicația Let’s Do It, Romania!

Acasa Recente Radio Județe