PSD Dâmboviţa a obţinut un scor istoric la alegerile locale
PSD Dâmboviţa a obţinut un scor istoric la alegerile locale
PSD Dâmboviţa a înregistrat un scor istoric la alegerile locale de duminică, 9 iunie, obţinând aproape 60% din voturile dâmboviţenilor. Președintele PSD Dâmboviţa, Corneliu Ştefan, a declarat într-o conferinţă de presă că social-democraţii au avut o contribuţie decisivă în judeţ.
"Legat de alegerile europarlamentare, Alianţa PSD - PNL a avut 64,09% în județul Dâmboviţa. Dacă facem o comparaţie cu scorul obţinut de PSD, aproape 60%, este foarte clar, prima concluzie, colegii noștri din alianţă, în coșul general, au venit cu mai nimic faţă de ceea ce a obţinut PSD", a spus Corneliu Ştefan.
Corneliu Ştefan a mulțumit dâmbovițenilor și colegilor săi din fiecare localitate pentru munca depusă la alegerile europarlamentare.
"Scorul de la europarlamentare este datorat Partidului Social Democrat Dâmboviţa", a subliniat el.