Înapoi la știri

Drumul spre Peștera–Padina intră în modernizare. A fost semnat contractul de finanțare de 390 de milioane de lei

2 ore în urmă
3 minute min
Maria Popescu
Consiliul Județean Dâmbovița a semnat, joi, contractul de finanțare pentru modernizarea DJ 714 Glod – Sanatoriul Moroeni – Bolboci – Padina – Peștera, un proiect în valoare de 390 de milioane de lei, considerat cea mai mare investiție pentru modernizarea unui drum județean din istoria administrației județene și, totodată, cel mai valoros proiect finanțat în prezent în Regiunea Sud-Muntenia. Contractul a fost semnat în prezența directorului general al ADR Sud-Muntenia, Liviu Gabriel Mușat, iar investiția vizează modernizarea a 19,14 kilometri de drum județean, pe unul dintre cele mai importante trasee turistice din județ. Potrivit președintelui Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, proiectul va schimba radical accesul către zona montană. „Este cel mai mare proiect din Regiunea Sud-Muntenia ca valoare și cel mai mare contract semnat vreodată de județul Dâmbovița pentru modernizarea unui drum județean.”, a declarat acesta. În cadrul primei etape vor fi asfaltate integral sectoarele de drum incluse în proiect, vor fi executate lucrări de lărgire a carosabilului, consolidări în zonele afectate de alunecări de teren și vor fi amenajate elemente moderne pentru creșterea siguranței rutiere. DJ 714 reprezintă principala cale de acces către Sanatoriul Moroeni și stațiunea de interes național Peștera–Padina, una dintre cele mai importante destinații turistice din județ. Autoritățile județene estimează că investiția va contribui atât la dezvoltarea turismului, cât și la creșterea siguranței și a confortului celor care tranzitează zona. Președintele Consiliului Județean a anunțat că proiectul va continua cu Etapa a II-a, care prevede construirea unui drum nou de ocolire a satului Glod, cu racord la DN 71. Studiul de fezabilitate este deja finalizat, urmând ca administrația județeană să parcurgă etapele necesare pentru demararea investiției.
Alte postari din Actualitate
Actualitate

Guvernul a deblocat posturi de asistenţi medicali la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii „M.S. Curie”

Guvernul a aprobat, în ședința de joi, memorandumul privind organizarea concursurilor pentru ocuparea a 22 de posturi vacante de asistenți medicali la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Marie Curie”. Deblocarea acestora ar urma să permită redeschiderea celor cinci paturi ATI închise din lipsă de personal, situație semnalată în ultimele zile de conducerea spitalului și de cadrele medicale.

Actualitate

Vânzările Dacia au scăzut cu 8% în primul semestru din 2026

La nivel global, vânzările Dacia au scăzut cu 8,1% în primul semestru din 2026, echivalentul a aproximativ 29.000 de automobile mai puțin decât în perioada similară a anului trecut, arată datele publicate recent de Grupul Renault. Cu toate acestea, compania și-a păstrat poziția a patra pe piața europeană de retail pentru autoturisme și o cotă de piață de 6,9%.

Actualitate

Prețul petrolului a ajuns la 100 de dolari pentru prima dată din luna mai

Prețurile petrolului au atins 100 de dolari pe baril pentru prima dată din luna mai, în contextul în care escaladarea conflictului din Orientul Mijlociu a reaprins temerile legate de aprovizionarea cu energie la nivel mondial. Prețul țițeiului Brent – prețul global de referință pentru petrol – a crescut joi cu peste 6%, după mai multe zile de creșteri, pe fondul intensificării atacurilor militare ale SUA împotriva Iranului.

Acasa Recente Radio Județe