Reflectii De Weekend: Cum Aniversarea Adauga O Noua Floare in Buchetul Vietii

Reflectii De Weekend: Cum Aniversarea Adauga O Noua Floare in Buchetul Vietii

În acest sfârșit de săptămână, am călătorit adesea în trecut – așa cum fac de fiecare dată când prezentul nu mă satisface pe deplin și viitorul mă înspăimântă teribil. Iunie este luna mea preferată din an, luna care, cu dragoste, găzduiește ziua mea de naștere. Acum doi ani, vă spuneam că în curând voi adăuga în buchetul vieții mele a douăzeci și șasea floare; astăzi vă spun că am adăugat-o, nu de mult, și pe cea de-a douăzeci și opta.

Sunt mândră și bucuroasă că, chiar și în perioadele mai dificile din viața mea, reușesc să vă scriu săptămânal, să continui acest jurnal virtual pe care i l-am promis mamei cu mult timp în urmă. Sunt fericită pentru tot ceea ce am și învăț, pas cu pas, zilnic, să nu mai pun atât de mult preț pe ceea ce îmi lipsește.

Viața a fost mereu darnică cu mine, m-a răsfățat și m-a dojenit atunci când a fost cazul. Sunt așa cum trebuie să fiu și, după foarte multe încercări, am reușit să accept fiecare lucru pe care mi l-a dat sau mi l-a luat. Nu am pretins niciodată că viața mea este ușoară, însă privind în jur, nu pot decât să mulțumesc Cerului pentru toate, pentru tot ce am.

Sunt sensibilă, sufletistă și empatică; am o inimă în care încape întreg Universul și un suflet bătrân – chiar dacă trupul îmi este tânăr. Expresia latină "omnia mea mecum porto" mi-a călăuzit întotdeauna, cred eu, pașii, astfel că am învățat în timp că nu ceea ce vedem cu ochii este important, ci ceea ce simțim cu inima. Duc în spate lumea întreagă, iar în interiorul meu se dau adesea bătălii crunte.

Sunt departe de cea mai bună versiune a mea, dar știu că ceea ce sunt în momentul prezent reprezintă, într-adevăr, cea mai bună versiune a mea de până acum. Dorința nesecată de a face lucrurile bine și de a-i mulțumi pe cei din jurul meu în mod constant îmi provoacă adesea stări pe care nu le pot explica bine în cuvinte. Sentimente de vinovăție că nu fac destul, teamă că nu mă străduiesc suficient, nevoie de validare și nesiguranță. Defecte greu de recunoscut și greu de îndreptat, dar toate acestea fac parte din mine.

Îmi doresc ani nesfârșiți, sănătoși și plini. Îmi doresc să îmi dau voie să fiu fericită, să contez, să las ceva în urmă mea și să mă schimb exact cât trebuie, însă nu prea mult, căci mi-e teamă să nu mă îndepărtez prea tare de ființa perfectă pe care Dumnezeu a zămislit-o în pântecele mamei mele. Douăzeci și opt infinit.