Înapoi la știri

Prefectul și subprefectul Dâmboviței, în audiență la Răcari. Investițiile și birocrația, printre principalele teme discutate

50 minute în urmă
4 minute min
Cristina Preda
Prefectul județului Dâmbovița, Marius Calomfirescu, și subprefectul Teodor Rădoi au susținut, luni, audiențe la sediul Primăriei Orașului Răcari, în cadrul unei acțiuni prin care Instituția Prefectului își propune să aducă administrația mai aproape de cetățeni și de autoritățile locale. În cadrul întâlnirilor au fost discutate atât probleme semnalate de locuitori în relația cu instituțiile statului, cât și dificultățile întâmpinate de investitorii interesați să dezvolte afaceri și să creeze noi locuri de muncă în județ. De asemenea, au fost analizate principalele provocări administrative ale orașului Răcari și soluțiile care pot contribui la dezvoltarea comunității. Instituția Prefectului subliniază că dialogul direct cu cetățenii și colaborarea cu administrațiile locale reprezintă o prioritate. „Astăzi, domnul prefect Marius Calomfirescu și domnul subprefect Teodor Rădoi au susținut audiențe la sediul Primăriei Orașului Răcari, oferind cetățenilor posibilitatea de a-și prezenta problemele și de a identifica, împreună cu autoritățile, soluții concrete”, se arată în comunicatul instituției. Subprefectul Teodor Rădoi a afirmat că întâlnirile organizate în teritoriu sunt importante pentru identificarea problemelor reale ale comunităților. „Consider că audiențele în teritoriu sunt necesare, pentru că ne oferă ocazia să discutăm direct cu oamenii, să înțelegem problemele reale și să căutăm soluții împreună”, a declarat acesta. Un subiect important abordat în cadrul discuțiilor a fost cel al investițiilor și al obstacolelor administrative cu care se confruntă mediul de afaceri. „Am abordat atât aspecte care țin de viața comunității, cât și dificultățile întâmpinate de investitorii care doresc să dezvolte afaceri și să creeze locuri de muncă. Un subiect important al discuției a fost birocrația, care încă îngreunează multe investiții. Dacă ne dorim comunități dezvoltate și mai multe oportunități pentru oameni, trebuie să simplificăm procedurile și să încurajăm investițiile, nu să le blocăm prin hârtii și termene inutile”, a mai transmis subprefectul Teodor Rădoi. Reprezentanții Instituției Prefectului au mulțumit administrației locale din Răcari pentru găzduirea întâlnirii și pentru deschiderea față de acest dialog, subliniind că astfel de audiențe în teritoriu vor continua și în alte localități ale județului.
Alte postari din Actualitate
Actualitate

Președintele Nicușor Dan a numit 268 de noi judecători și procurori

Administrația Prezidențială a anunțat că șeful statului a semnat decretele privind numirea în funcție a magistraților care au promovat examenul de capacitate, după finalizarea perioadei de pregătire și evaluare profesională. În total, este vorba despre 268 de magistrați: 172 de judecători și 96 de procurori.

Actualitate

Patru români, condamnați în Marea Britanie pentru jafuri de peste 1 milion de lire sterline

Patru români au ajuns după gratii în Marea Britanie pentru o serie de spargeri comise în 449 de locuințe de unde ar fi furat echipamente evaluate la peste un milion de lire sterline, arată Ziarul românesc. Cei patru bărbați făceau parte, potrivit anchetatorilor britanici, dintr-o grupare care acționa în mai multe zone din Regat.

Actualitate

Autostrada A1 se închide temporar pe timpul nopții în județul Hunedoara, pentru lucrări

Șoferii care circulă pe autostrada A1 în județul Hunedoara, în nopțile de 28 și 29 iulie, vor întâmpina restricții temporare pe timpul nopții, pentru instalarea panourilor digitale de informare, traficul fiind deviat pe DN 7. Traficul pe autostrada A1 Sibiu – Holdea va fi oprit temporar, câte două ore, pe timpul nopții, pe anumite sectoare din județul Hunedoara, fiind executate lucrări etapizate de modernizare și calibrare a sistemelor inteligente de transport (ITS).

Acasa Recente Radio Județe