Înapoi la știri

Dâmbovița, printre județele afectate de vremea severă. Pompierii au intervenit pentru evacuarea apei din mai multe gospodării

1 oră în urmă
3 minute min
Simona Stan
Ploile torențiale, vijeliile și instabilitatea atmosferică din ultimele ore au produs mai multe situații de urgență în județul Dâmbovița, unde pompierii au intervenit pentru limitarea efectelor provocate de precipitațiile abundente. Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, în județ au fost gestionate șase intervenții, echipajele acționând pentru evacuarea apei din gospodării și curți. Misiunile s-au desfășurat în municipiul Moreni și în localitatea Românești, unde apa a pătruns în curți și locuințe. De asemenea, pompierii dâmbovițeni au intervenit și în sprijinul colegilor din județul Prahova, în localitatea Filipeștii de Pădure. Din fericire, nu au fost înregistrate victime în urma fenomenelor meteorologice. La nivel național, efectele vremii severe s-au făcut simțite în 12 localități din județele Dâmbovița, Dolj și Prahova, unde pompierii au evacuat apa din 23 de locuințe, două beciuri și subsoluri, șapte curți, au îndepărtat elemente de construcție de la trei imobile și au degajat 34 de copaci și doi stâlpi prăbușiți. În urma acestor evenimente au fost avariate 25 de autoturisme. În paralel, echipele de intervenție au continuat și acțiunile de înlăturare a efectelor produse de inundațiile din zilele precedente în localitățile Breaza și Bușteni, din județul Prahova, unde s-a intervenit pentru evacuarea apei, decolmatarea șanțurilor și îndepărtarea aluviunilor și a noroiului. În ultimele 24 de ore, pompierii militari și echipajele SMURD au avut o activitate intensă la nivel național, gestionând peste 1.900 de misiuni. Dintre acestea, 1.564 de persoane au primit asistență medicală din partea echipajelor SMURD, au fost lichidate 94 de incendii, au fost desfășurate peste 300 de misiuni pentru protejarea comunităților, iar 16 persoane aflate în situații critice au fost salvate. Pe fondul avertizărilor meteorologice și hidrologice aflate încă în vigoare, autoritățile le recomandă cetățenilor să urmărească informările oficiale și să evite deplasările în zonele afectate de fenomenele meteo severe.
Alte postari din Actualitate
Actualitate

Investiție pentru comunitatea din Colacu. Încep lucrările la Centrul Cultural

Locuitorii satului Colacu, din orașul Răcari, vor beneficia de un nou Centru Cultural, după ce a fost emis ordinul de începere a lucrărilor pentru investiția finanțată din fonduri europene. Anunțul a fost făcut de primarul orașului Răcari, Marius Caraveteanu, care a precizat că lucrările vor începe la 10 august 2026, pe terenul situat pe strada Libertății nr.

Actualitate

Universul coboară la Dâmbovița Mall. Astroshow cu telescoape, experimente și ateliere pentru copii

Terasa exterioară a Dâmbovița Mall va găzdui, pe 25 iulie, începând cu ora 19:00, un eveniment dedicat pasionaților de astronomie și familiilor cu copii. Intitulat „Astroshow: Origins – De unde venim și încotro ne îndreptăm”, acesta promite o experiență interactivă în care știința și explorarea Universului vor fi în centrul atenției.

Actualitate

Pene de curent în mai multe localități din Dâmbovița, după furtunile din ultimele ore

Furtunile și fenomenele meteorologice extreme din ultimele ore au provocat avarii în rețeaua de distribuție a energiei electrice, iar mai multe localități din județul Dâmbovița se confruntă cu întreruperi în alimentarea cu energie. Potrivit Distribuție Energie Electrică România (DEER), în această dimineață, în aria de acoperire a operatorului erau afectate 13 localități sau comune, cu 90 de posturi de transformare și alimentare nefuncționale și 9.829 de utilizatori rămași fără energie electrică.

Actualitate

A AVUT LOC EXAMNUL DE ADMITERE LA  FACULTATEA DE TEOLOGIE ORTODOXĂ ŞI ŞTIINŢELE EDUCAŢIEI DIN CADRUL UNIVERSITĂŢII „VALAHIA” DIN TÂRGOVIŞTE

La Facultatea de Teologie Ortodoxă şi Ştiinţele Educaţiei din cadrul Universităţii „Valahia” din Târgovişte a avut loc marți, 21 iulie 2026, examenul de admitere pentru studii universitare de licenţă. Comisia de examen a fost prezidată de către Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit Nifon, iar examenul, la care s-au înscris 45 de candidaţi, a constat dintr-o probă scrisă la disciplina Teologie Dogmatică, susținută pe baza unei tematici prestabilite, cu o pondere de 50% în calculul mediei finale.

Acasa Recente Radio Județe