Înapoi la știri

Tu Comunicat de presă: Complexul Național Muzeal „Curtea Domnească” Târgoviște, deschis în perioada 1 – 6 mai 2024, pregătește surprize de sărbători pentru turiști!

29 Apr 2024
2 minute min
Ion Ionescu
În contextul Zilei Muncii și Sfintelor Sărbători Pascale, Complexul Național Muzeal „Curtea Domnească” Târgoviște, sub egida Consiliului Județean Dâmbovița, pregătește o surpriză pentru turiștii care vor să descopere cele mai interesante obiective turistice din județul Dâmbovița. Astfel, turiștii vor putea vizita un număr mare de muzee în perioada 1-6 mai 2024, într-un program special. Muzeele ce vor fi deschise în această perioadă sunt: Ansamblul Monumental „Curtea Domnească”, Muzeul de Artă, Muzeul de Istorie, Muzeul Evoluției Omului și Tehnologiei în Paleolitic, Muzeul „Casa Romanței”, Muzeul Tiparului și al Cărții Vechi Românești, Muzeul „Vasile Blendea”, Casa-Atelier Gheorghe Petrașcu și Muzeul Scriitorilor Dâmbovițeni. Programul de vizitare este între orele 9:00 și 17:00, cu excepția Ansamblului Monumental „Curtea Domnească”, care poate fi vizitat în intervalul orar 9:00-18:30, și Ansamblul Brâncovenesc Potlogi, care va primi turiști între orele 9:00-18:30. În plus, și Peștera Ialomiței poate fi vizitată în această perioadă, în intervalul orar 9:00-16:00. Prețul unui bilet pentru vizitare variază în funcție de muzeu: 20 lei pentru Ansamblul Monumental „Curtea Domnească” Târgoviște, Ansamblul Brâncovenesc Potlogi și Peștera Ialomiței, 12 lei pentru Muzeul de Istorie, Muzeul de Artă și Muzeul Evoluției Omului și Tehnologiei în Paleolitic, respectiv 10 lei pentru Muzeul „Vasile Blendea”, Muzeul Scriitorilor Dâmbovițeni, Muzeul „Casa Romanței” Târgoviște și Casa-Atelier Gheorghe Petrașcu. Consiliul Județean Dâmbovița și Complexul Național Muzeal „Curtea Domnească” Târgoviște doresc tuturor sărbătorițiilor Sărbători Luminate și în același timp îi invită să descopere frumusețea și istoria județului Dâmbovița prin vizitarea unor obiective deosebite.
Alte postari din Actualitate
Actualitate

România, egalitate cu Georgia în amicalul de la Tbilisi

Fotbaliștii români au încheiat meciul amical cu Georgia la Tbilisi cu un rezultat de 1-1, marcând astfel revenirea lui Gheorghe Hagi pe banca națională. Deși a fost un meci echilibrat, „tricolorii” au reușit să revină pe tabelă după ce s-au aflat în dezavantaj, arată damboviteanul.com.

Actualitate

Onești sărbătorește performanța sportivă la Gala Campioanelor Nadia Comăneci

Pe 31 mai, orașul Onești a devenit, pentru câteva ore, centrul sportului românesc, marcând o zi emoționantă și de prestigiu prin Gala Campioanelor Nadia Comăneci. Evenimentul a reunit sportivi legendari, oficialități și iubitori ai sportului, celebrând contribuția celebrei gimnaste la istoria mondială a gimnasticii, conform damboviteanul.com.

Actualitate

Întreținere planificată: întreruperi de energie electrică în Târgoviște

Sucursala Târgoviște – Distribuție Energie Electrică România a anunțat că, pe 3 iunie 2026, alimentarea cu energie electrică va fi întreruptă în Municipiul Târgoviște, în Cartierul Priseaca. Străzile afectate sunt Câmpului, Teilor și Soarelui, iar întreruperea va avea loc între orele 08:30 și 14:30.

Actualitate

Cinematograful Independența din Târgoviște oferă o săptămână plină de filme

Între 1 și 7 iunie 2026, Cinematograful Independența din Târgoviște va prezenta o selecție diversificată de filme, incluzând numeroase premiere și pelicule captivante. Evenimentul promite să aducă un plus de emoție pentru toți iubitorii de cinema, invitându-i să descopere programul proiecțiilor din această săptămână.

Acasa Recente Radio Județe