Ambasadorul Rusiei la București, convocat de Ministerul de Externe
Ministrul interimar al Afacerilor Externe, Oana Țoiu, a anunțat într-un mesaj pe X că ambasadorul Federației Ruse la București a fost convocat la sediul Ministerului Afacerilor Externe, după ce trei drone au pătruns în spațiul aerian al României în decurs de trei zile consecutive. Cele trei drone au fost doborâte pe teritoriul României, ultima chiar în această dimineață.
Garda de Mediu Dâmbovița: funcționarea fără autorizație de mediu poate aduce amenzi de până la 60.000 de lei
Comisariatul Județean Dâmbovița al Gărzii Naționale de Mediu reamintește operatorilor economici că desfășurarea anumitor activități fără autorizație de mediu este interzisă și poate atrage sancțiuni contravenționale de până la 60.000 de lei. Potrivit instituției, autorizația de mediu este actul administrativ emis de Direcția Județeană de Mediu, prin care sunt stabilite condițiile și parametrii de funcționare pentru activitățile existente sau noi care pot avea un impact semnificativ asupra mediului.
Documente false, tentative de migrație ilegală și contrabandă cu țigarete, descoperite pe Aeroportul Otopeni
În decursul acestei săptămâni, polițiștii de frontieră din cadrul Aeroportului Internațional Henri Coandă București au descoperit mai multe fapte ilegale, de la folosirea unor documente de călătorie false și tentative de migrație ilegală, până la încălcări ale regimului vamal și al străinilor. Acțiunile desfășurate, unele în cooperare cu Autoritatea Vamală Română, au condus la confiscarea unor importante cantități de țigarete și tutun, depistarea unor documente contrafăcute și luarea măsurilor legale față de persoanele implicate.
Medalie de aur pentru România la Campionatele Mondiale de canotaj Under 23, de la Duisburg, Germania
Bianca-Camelia Ifteni a obţinut medalia de aur la Campionatele Mondiale de canotaj Under 23 de la Duisburg, Germania, în proba de schif simplu feminin (BW1x). La jumătatea cursei, Bianca era pe locul 4, dar cu un finiș extraordinar s-a impus cu o diferență de cinci secunde față de următoarea clasată!