Papa Leon al XIV-lea, care a preluat conducerea Bisericii Catolice în luna mai a acestui an, împlineşte astăzi 70 de ani. Suveranul Pontif a primit de ziua lui un tort de ciocolată, adus de noul reprezentant al SUA la Vatican, Brian Burch. Burch i-a spus papei: „Portillo’s ţi l-a trimis”, într-un videoclip care detaliază interacţiunea lor. Leon a răspuns: „Şi tu l-ai adus”. Brian Burch a adus un tort de ciocolată de la Portillo’s, un popular lanţ de restaurante din Chicago, pentru a sărbători prima zi de naştere a papei născut în SUA în calitate de şef al Bisericii Catolice, potrivit Reuters. Burch l-a criticat frecvent pe Papa Francisc, care a condus Biserica romano-catolică timp de 12 ani. El a afirmat între altele că agenda pastorală a regretatului papă, inclusiv toleranţa faţă de catolicii din comunitatea LGBTQ, a provocat o „confuzie masivă”.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.