Entuziasmul și nostalgia pe balconul unui bloc din centrul Parisului
Entuziasmul și nostalgia pe balconul unui bloc din centrul Parisului
Astăzi, vă scriu de pe balconul unui apartament situat în inima Parisului, iar agitația din jurul meu îmi face dificultăți în a mă concentra. Nu mă plâng, ci rezist haosului din jur. Vremea este plăcută, iar atmosfera în care mă aflu emană un sentiment de entuziasm, cel puțin așa îl percep eu.
Acest entuziasm vine împreună cu bucurie, dar și cu frică, nostalgie și nesiguranță, aducând cu sine momente de curaj. Este ca și cum entuziasmul nu apare niciodată singur, iar despre emoții știm că, deși ne pot înspăimânta, ne și încântă. Uneori, dorința de evadare ne cuprinde, însă realitatea ne ajunge din urmă, adesea copleșindu-ne.
Îmi amintesc că, la puțin peste cincisprezece ani, am avut prima dorință de a lăsa totul în urmă. Nu am reușit nici măcar să depășesc pragul casei. Frica pe care o simțeam, în acel moment, era, cred eu, un instinct de supraviețuire. Nu eram pregătită pentru a face față realității dincolo de pereții cunoscuți.
Pentru mine, acasă a rămas un loc sigur. Ana Blandiana, în volumul său "Ochiul de greier", publicat în 1981, a surprins esența acestui sentiment în poezia sa intitulată "Acasă". Atunci când am citit-o pentru prima dată, am avut impresia că acele cuvinte reflectă o parte din sufletul meu pe care nu reușeam să o exprim.
Câteva versuri din această poezie spun:
„Era un timp când mă simțeam/ în trupul meu, acasă./ Știam locul fiecărui lucru - fereastra în care răsărea soarele/ și peretele dinspre nord,/ nu-mi era niciodată urât/ îmi găseam de dimineața/ până seara de lucru,/ iar dacă plecam undeva/ abia așteptam să mă întorc./ Acum de atâta ordine mi-e silă/ și de ștutulpederost mi-e somn,/ nu mai țin minte când am fost adusă/ în încăperea prea frumoasă pentru mine./ Caut pe cineva și i-am rămas în loc?/ Sau poate a fost o cursă/ în care-s prinsă încă?/ Aștept de mult și nu mai știu pe cine../ Oh, mi-e atât de frig în casa asta/ Dac-aș pleca acum ar fi de tot.”
Astăzi, simt nostalgia față de acasă și față de mine însămi. Pasionată de artă în toate formele sale, Alexandra Marinescu este absolventă a Facultății de Științe Politice, Litere și Comunicare de la Universitatea Valahia din Târgoviște.