Sala de sport a Școlii Gimnaziale din Vulcana-Pandele va fi modernizată cu fonduri europene
Elevii Școlii Gimnaziale din Vulcana-Pandele vor beneficia de o sală de sport modernizată, după ce autoritățile locale au semnat contractul de finanțare pentru investiția realizată cu fonduri europene prin Programul Regional Sud-Muntenia 2021–2027. Proiectul, în valoare de peste 5,35 milioane de lei, prevede reabilitarea, modernizarea și dotarea sălii de sport, investiția având ca obiectiv îmbunătățirea condițiilor în care elevii își desfășoară orele de educație fizică și activitățile sportive.
Au început lucrările de extindere a rețelei de gaze naturale în comuna Vlădeni
Au început lucrările de extindere a rețelei de distribuție a gazelor naturale în comuna Vlădeni, investiția urmând să ajungă pe toate străzile care, în prezent, nu beneficiază de această utilitate. Potrivit administrației locale, proiectul reprezintă un nou pas în procesul de dezvoltare a comunei și are ca obiectiv creșterea gradului de confort pentru locuitori, prin extinderea accesului la rețeaua de gaze naturale.
Cinci proiecte majore pentru Dâmbovița primesc finanțare europeană de aproape 500 de milioane de lei
Județul Dâmbovița beneficiază de investiții de peste 497 de milioane de lei, după ce Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Sud-Muntenia a semnat cu reprezentanții autorităților cinci noi contracte de finanțare prin Programul Regional Sud-Muntenia 2021–2027. Fondurile vor fi direcționate către proiecte de infrastructură rutieră, transport public și modernizarea unităților de învățământ, investițiile fiind implementate de Consiliul Județean Dâmbovița și de mai multe administrații locale din județ.
Investiție de 80 de milioane de lei la Titu. A fost semnat contractul pentru cel mai mare proiect de mobilitate urbană din istoria orașului
Orașul Titu va beneficia de cea mai mare investiție în mobilitate urbană din istoria sa, după ce autoritățile locale au semnat contractul de finanțare pentru un proiect în valoare de aproximativ 80 de milioane de lei (circa 15 milioane de euro), finanțat prin Programul Regional Sud-Muntenia 2021–2027. Investiția urmărește modernizarea transportului public și a infrastructurii urbane și include realizarea unui terminal intermodal, amenajarea unei zone Park&Ride, modernizarea a 56 de stații de transport public, achiziția a șase autobuze electrice și nouă microbuze electrice pentru transportul elevilor, instalarea a opt stații de încărcare pentru vehicule electrice, implementarea unor sisteme inteligente de transport și e-ticketing, precum și modernizarea infrastructurii pietonale.