Alegători francezi la urne pentru primul tur al alegerilor parlamentare anticipate
Alegători francezi la urne pentru primul tur al alegerilor parlamentare anticipate
Duminică, alegătorii din Franța sunt chemați să voteze în primul tur al alegerilor parlamentare anticipate, un scrutin care ar putea da naștere primului guvern de extrema-dreapta de la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial. Sistemul electoral francez este unul complex, cu două tururi de scrutin, și nu reflectă proporțional sprijinul național pentru un partid. Astfel, fiecare parlamentar este ales la nivel de district, având nevoie de peste 50% din voturi pentru a câștiga. Din această cauză, la finalul zilei de vot, puțini parlamentari vor fi cunoscuți, cei mai bine clasați (cu peste 12,5% din voturi) urmând să participe într-un al doilea tur pe 7 iulie.
În unele cazuri, trei sau patru candidați ajung în turul al doilea, deși unii se pot retrage pentru a sprijini un alt concurent - o strategie frecvent utilizată în trecut pentru a împiedica candidatii de extrema dreapta. În prezent, trei blocuri politice principale domină preferințele alegătorilor: Reuniunea Națională (RN - Rassemblement National) de extrema dreapta, care ar putea obține majoritatea absolută, coaliția Noul Front Popular, cu forțe de extrema stânga, și alianța de centru a președintelui Emmanuel Macron, care se situează pe poziția a treia.
Liderii partidelor importante urmează să-și dezvăluie strategia de alianțe între cele două runde electorale. „Acest lucru face ca rezultatul celui de-al doilea tur de scrutin să fie extrem de incert, dependent de manevrele politice și de modul în care reacționează alegătorii”, observă AFP. Mandatul prezidențial al lui Emmanuel Macron durează până în 2027, iar el a asigurat că nu va demisiona înainte de această dată, chiar dacă va trebui să coabiteze cu un guvern dominat fie de extrema dreapta, fie de extrema stânga.
Constituția Franței stabilește un sistem semiprezidențial, în care președintele are atribuții sporite comparativ cu alte țări, putând să demită guvernul sau să dizolve parlamentul, cum s-a întâmplat după alegerile europene din 9 iunie. În istoria modernă a Franței au existat coabitări între un președinte și un guvern de diferite orientări politice, ultimul caz fiind guvernarea președintelui conservator Jacques Chirac cu un guvern socialist între 1997 și 2002.
Deși președintele își asumă mai puține responsabilități pe plan intern în cazul unei divergențe cu guvernul, el păstrează competențe importante în politicile externe și de apărare, fiind responsabil de negocierea și ratificarea tratatelor internaționale. Președintele este, de asemenea, comandantul forțelor armate și deține codurile nucleare. Chiar dacă are opțiunea de a nu contrasemna ordonanțele de urgență ale guvernului, prim-ministrul poate solicita Adunării Naționale să le aprobe, iar acestea vor intra în vigoare chiar și împotriva vetoului prezidențial.
Adevărata problemă în actualul context politic din Franța este că atât extrema-dreapta, cât și coaliția de stânga, au abordări radical diferite de cele ale lui Macron în politica externă, în special în ce privește războiul din Ucraina și rolul Franței în Uniunea Europeană. Jordan Bardella, liderul Reuniunii Naționale și cel mai probabil viitor premier, dorește să înceteze livrările de armament către Ucraina și să reducă contribuția Franței la bugetul UE, pentru a îndeplini promisiunile populiste.
AFP remarcă că Macron ar putea încerca să construiască o coaliție națională largă, care să includă partidele de stânga și de dreapta extrema, însă această opțiune pare dificil de acceptat pentru cele două extreme.