Protest împotriva războiului organizat de soțiile soldaților ruși
Update cu 1 lună în urmă
Timp de citire: 2 minute
Articol scris de: Maria Simionescu

Protest împotriva războiului organizat de soțiile soldaților ruși
Soțiile și mamele soldaților ruși mobilizați fac apel pentru un protest tăcut cu ocazia Zilei Victoriei, dorind să ceară întoarcerea celor dragi din războiul din Ucraina. Potrivit Digi24, grupul Put' Domoi ("Drumul spre casa") a fost format după anunțul președintelui Vladimir Putin privind mobilizarea parțială a 300.000 de rezerviști în septembrie 2022.
De la începutul anului 2023, membrii grupului au organizat proteste săptămânale, depunând flori la monumentele de război și purtând eșarfe albe ca simbol al acțiunii lor. De asemenea, grupul a anunțat un apel similar pentru ziua de 9 mai, când Rusia va desfășura o paradă militară în Piața Roșie pentru a marca 80 de ani de la victoriile Uniunii Sovietice în al Doilea Război Mondial.
"Sa fie acesta un memento: noi nu am uitat. Nu acceptăm acest lucru. Îi așteptăm pe cei dragi", a declarat grupul Put' Domoi. "Vrem pace - nu doar în cuvinte, ci pe bune. În memoria războiului trecut. Ca un simbol al acestuia".
Autoritățile ruse au clasificat grupul Put' Domoi ca fiind "agent străin" în mai anul trecut, iar de atunci, canalul de Telegram al grupului a fost marcat cu eticheta "fals" după o plângere lansată de un blogger pro-Kremlin. Totodată, se suspectează că autoritățile au inițiat grupuri pro-Kremlin ale soțiilor și mamelor pentru a contracara opoziția ce a crescut la adresa politicilor de război ale Kremlinului.