Ancheta după îmbolnăvirea a 74 de persoane în urma infectării cu Cryptosporidium
Update cu 1 lună în urmă
Timp de citire: 4 minute
Articol scris de: Cristina Preda

Ancheta după îmbolnăvirea a 74 de persoane în urma infectării cu Cryptosporidium
Oficialii din domeniul sănătății publice din Țara Galilor au deschis o anchetă după ce 74 de persoane care au vizitat ferma Cowbridge Farm Shop în luna aprilie s-au îmbolnăvit grav din cauza infectării cu parazitul Cryptosporidium. Acest parazit este cunoscut pentru provocarea unor probleme gastrointestinale și respiratorii. Autoritățile au anunțat că 16 persoane infectate au necessitat internare, cel puțin o zi.
Familia lui Michael Carpenter, un băiețel de 4 ani din Bridgend, a relatat coșmarul prin care a trecut după ce a vizitat ferma pe 11 aprilie, împreună cu bunicii săi. Potrivit informațiilor citate de digi24.ro, părinții au menționat că cel mic a respectat regulile de igienă, spălându-se pe mâini și folosind dezinfectant după ce a atins animalele. După o vacanță în Malaga, Michael a început să aibă febră și dureri abdominale severe, fiind transportat de urgență la spital.
Tatăl său, Gareth, a declarat pentru BBC: "Eram disperati. Ne gândeam dacă a mâncat un pic de pui sau o înghețată pe care i-a dat-o bunica lui... Oare se simțea groaznic din cauza asta sau a luat ceva din apă?" Costul consultației a fost de 719 lire sterline (aproximativ 852 de euro), iar internarea de trei zile a ajuns la 4.229 de lire sterline (peste 5.000 de euro), toate cheltuielile fiind acoperite de asigurarea familiei.
La întoarcerea acasă, Michael încă se recupera, iar medicii l-au testat pentru a confirma infecția cu Cryptosporidium. Oficialii din domeniul sănătății publice l-au contactat pe tatăl său pentru a-l întreba despre contactul băiatului cu animale.
Mama lui Michael, Kate, a declarat: "A fost un adevărat coșmar. Doar atunci când se întâmplă ceva îți dai seama cât de grav este. Nu mi-ar plăcea să văd un alt părinte trecând prin același lucru." Principalele simptome ale infecției cu Cryptosporidium includ dureri abdominale, greață, febră și pierderea poftei de mâncare.
În urma acestui incident, ferma a decis voluntar să interzică activitățile publice de hrănire a animalelor și colaborează cu autoritățile în cadrul anchetei. Cryptosporidium este des întâlnit în special la animalele tinere de fermă, cum ar fi viteii și mieii, ceea ce subliniază importanța respectării normelor de igienă în contactul cu acestea.