Curaj și îndemânare: salvatorii voluntari, în competiție! Mehedințiul, gazdă a concursului național dedicat pompierilor civili!
Inapoi

Curaj și îndemânare: salvatorii voluntari, în competiție! Mehedințiul, gazdă a concursului național dedicat pompierilor civili!

Postat cu 3 ore în urmă

Update cu 3 ore în urmă

Timp de citire: 1 minut

Articol scris de: Cristina Preda

Image Description
Sport
Mehedințiul găzduiește, zilele acestea, etapa națională a concursurilor serviciilor voluntare și private pentru situații de urgență. Peste 150 de pompieri civili din județele Iași, Brăila, Dâmbovița, Bistrița-Năsăud, Maramureș, Suceava, Argeș, Gorj, Sibiu și Mehedinți luptă pentru obţinerea celor mai bune locuri în clasamentul competiției. În cadrul acestui concurs, se întrec 13 echipaje, șapte ale serviciilor voluntare pentru situaţii de urgenţă şi șase ale serviciilor private pentru situaţii de urgenţă, care au fost declarate câștigătoare la concursurile interjudețene. Mehedințiul este reprezentat, la această competiție de SVSU Bâcleș. Competiția se desfășoară pe stadionul municipal din Drobeta Turnu Severin. „Vino să-i susții pe cei peste 150 de pompieri civili din 10 județe, care își demonstrează curajul, viteza și îndemânarea în cadrul Etapei Naționale a Concursurilor Profesionale ale Serviciilor Voluntare și Private pentru Situații de Urgență! Te așteaptă trei probe spectaculoase: ștafeta 4×100, pista cu obstacole – 100 m, dispozitivul de intervenție. Intrarea este liberă! Hai în tribune să trăiești energia competiției!”, transmite ISU Mehedinți.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Sport
Sport

FC Pucioasa, out din Cupa României! Înfrângere cu FC Muscelul Câmpulung în Turul 2

Aventura celor de la FC Pucioasa în Cupa României s-a încheiat, miercuri după-amiază, în Turul 2. Pe teren propriu, dâmbovițenii au pierdut la scor de neprezentare disputa cu FC Muscelul Câmpulung. În disputa cu Pucioasa, argeșenii au deschis scorul în finalul primei reprize prin Burnea, iar în actul secund, aceștia s-au dezlănțuit total, marcând alte două goluri prin Purice și Ghiță. Diferența de eșalon, dar și de valoare s-a observat .

Sport

Romania dezvăluie provocarea din preliminariile Campionatului Mondial în meciul cu Austria

Romania dezvăluie provocarea din preliminariile Campionatului Mondial în meciul cu Austria Romania va evolua sâmbătă seara împotriva Austriei, de la ora 21.45, într-un meci din preliminariile pentru Campionatul Mondial, care va avea loc pe stadionul "Ernst Happel" din Viena, conform site-ului dambovitean.com. Potrivit sursei, duelul va fi unul dificil pentru echipa condusă de Mircea Lucescu, în condițiile în care austriecii sunt considerați favoriți pe teren propriu. Înainte de această partidă, naționala română .

Sport

Performanțe remarcabile pentru atleții Clubului Sportiv Târgoviște la Cupa Municipiului București

Weekendul recent a fost un succes pentru atleții Clubului Sportiv Târgoviște la Cupa Municipiului București, desfășurată pe stadionul „Iolanda Bălăș Soter”. Conform informațiilor de pe damboviteanul.com, sportivii clubului au avut evoluții impresionate și au reușit să obțină medalii importante. Denisa Predica a strălucit în proba de 100 de metri, unde a câștigat medalia de argint, având o prestație deosebită și stabilind un nou Personal Best. De asemenea, colegul său, Cătălin Amuza, .

Sport

Daniel Popa, pe cale să promoveze cu Genclerbirligi

Daniel Popa, jucător român în vârstă de 29 de ani, are un sezon deosebit la echipa turcă Genclerbirligi. Conform damboviteanul.com, fostul atacant al Chindiei se află aproape de promovarea în prima ligă turcă. În weekendul trecut, Popa a fost eroul echipei sale, contribuind decisiv la victoria cu 1-0 împotriva celor de la Sakaryaspor. Jucătorul a marcat singurul gol al meciului în minutul 39, demonstrând încă o dată abilitățile sale de atacant. După .

Pagina de facebook

-
-

Recente din dambovita

-
-

09:12

O femeie a fost înjunghiată de un necunoscut pe o stradă din București

O femeie a fost înjunghiată, de un necunoscut, vineri seară, pe o stradă din Sectorul 3 al Capitalei, fiind dusă spital. Agresorul a fost reţinut de către procurori, fiind acuzat de tentativă de omor. Bărbatul a atacat-o şi a înjunghiat-o, pe o stradă din Sectorul 3 al municipiului Bucureşti, primele date din anchetă indicând faptul că, aparent, atacul a avut loc fără motiv, relatează News.ro. Incidentul s-a petrecut în zona
Image Description

07:42

INTELIGENȚA ARTIFICIALĂ: PRIETEN SAU PERICOL? – ALEXANDRA MARINESCU

În ultimele decenii, inteligența artificială (IA) a trecut de la un concept science-fiction la o realitate care ne influențează viața de zi cu zi. De la asistenții virtuali și recomandările personalizate din rețelele sociale, până la diagnostice medicale asistate de algoritmi, aceasta este peste tot. Dar, odată cu progresul accelerat al tehnologiei, apare întrebarea firească: este inteligența artificială prietenul nostru sau devine un posibil pericol? Puțini dintre noi realizează cât
Image Description

05:13

Donald Trump a spus că întâlnirea cu Vladimir Putin va avea loc în Alaska, vinerea viitoare

Donald Trump a confirmat că întâlnirea sa față în față cu Vladimir Putin va avea loc în statul american Alaska, vinerea viitoare. „Mult așteptata întâlnire dintre mine, în calitate de președinte al Statelor Unite ale Americii, și președintele Vladimir Putin al Rusiei va avea loc vinerea viitoare, 15 august 2025, în Marele Stat Alaska. Detalii suplimentare vor urma”, a scris Donald Trump. Trump a spus că negocierile de pace dintre
Image Description

04:38

Liderii PSD decid luni dacă mai rămân în coaliția de guvernare

Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a anunțat că luni va avea loc o ședință a Biroului Permanent Național al PSD, pentru a analiza „situația creată în coaliția de guvernare”, după ce USR s-a opus decretării zilei de doliu național pentru Ion Iliescu. „Am decis convocarea unei reuniuni a Biroului Permanent Național pentru ziua de luni, în vederea analizării situației create în interiorul Coaliției de guvernare ca urmare a poziționării
Image Description

22:40

Opt medalii pentru elevii României prezenți la Olimpiada Internațională de Inteligență Artificială 2025

Elevii români au obținut opt medalii la Olimpiada Internațională de Inteligență Artificială 2025, care se află la a doua ediție și se desfășoară la Beijing, China, în perioada 2-9 august 2025, cu participarea a 310 elevi din 63 de țări. Lotul olimpic al României este alcătuit din: Echipa 1 a fost formată din: 1. Mihai-Adrian Mocanu, Colegiul Național de Informatică „Tudor Vianu”, București, medalie de argint 2. Roland Petrean, Colegiul
Image Description

Recente din Romania

-
-

10:11

- Botosani - Programul de sâmbătă de la Festivalul-concurs de muzică folk pentru copii și tineret Seri eminesciene

Festivalul Seri eminesciene a început pe data de 8 august 2025 cu seria de activități dedicate publicului tânăr, invitat să participe zilnic la Cufărul cuvintelor uitate – ora 11:00 (Sala „Portaluri”) și Maculatorul de poezie ‒ orele 15:00-17:00 (Foișorul-atelier), derulate în parteneriat cu Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Botoșani; Desenele copilăriei ‒ orele 13:00-16:00 (Foișorul din livadă); Bule de săpun și altele ‒ orele 14:00-15:00 (Aleea crinilor).
Image Description

10:08

- Bucuresti - Protest în Piața Victoriei, pe 10 august, anunțat de comunitatea „Corupția ucide”: „Ne-au bătut. Ne-au gazat. Faptele se prescriu în 2026”

Comunitatea „Corupția ucide” a anunțat organizarea unui protest în Piața Victoriei, pe 10 august, la ora 19.00, față de tergiversarea dosarului privind violențale de la protestul din 10 august 2018, scrie G4Media. „Vrem ca dosarul 10 august să fie soluționat în favoarea cetățeanului, nu în favoarea agresorilor”, se arată în anunțul evenimentului. Potrivit organizatorilor, autoritățile au fost notificate cu privire la protest.
Image Description

10:05

- Bucuresti - ANALIZĂ/ Şase ore pe zi pe reţelele sociale: media de consum a adolescenţilor români pe timpul verii

Adolescenţii şi tinerii români petrec mai mult timp pe reţelele sociale în timpul vacanţei de vară, ajungând la o medie de aproape 6 ore pe zi, potrivit unei analize realizate de Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI), scrie paginademedia.ro. Lipsa activităţilor şcolare şi timpul liber mai generos contribuie la această creştere semnificativă a timpului petrecut online. Instagram, WhatsApp, TikTok şi YouTube în topul reţelelor utilizate de elevii de gimnaziu şi liceu
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
dambovita WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Maria Popescu

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul dambovita
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete