Înapoi la știri

Florin Piersic, diagnosticat cu septicemie

06 Jun 2024
3 minute min
Ion Ionescu
"Actorul ​Florin Piersic are septicemie, care este o infecție generalizată în organism și îi poate pune viața în pericol, a declarat astazi, pentru HotNews, managerul Institutului Inimii din Cluj-Napoca, Florin Crișan. Florin Piersic, care are 88 de ani, este internat, de aseară, la Institutul Matei Balș din București, unde a fost transferat, cu un avion SMURD, de la clinica din Cluj în care a fost internat săptămâna trecută, după ce i s-a făcut rău la sfârșitul unui spectacol. „Situaţia era a unui pacient cu septicemie, cu o infecţie generalizată în sânge, cu un tratament antibiotic complex, dar care avea două particularităţi, şi anume două zone protetice: proteză de genunchi şi material protetic în inimă, adică stimulatorul cardiac cu cele două sonde ale lui. Este un principiu cunoscut în medicină, acela că materialele protetice nu se pot apăra, nu au o imunitate suficientă în faţa unei infecţii severe, altfel spus, în acele zone germenii bacterieni se colonizează şi se sustrag tratamentului antibiotic astfel încât un principiu general spune aşa că ar trebui extrase toate materialele protetice pentru a da posibilitatea tratamentului antibiotic să acţioneze împotriva germenilor care determină infecţia septicemică. Ar fi trebuit extrasă proteza de genunchi. Sigur, este o acţiune pe care nu ne-o putem noi asuma, nu aparţine specialităţii noastre, dar în acelaşi timp, din nefericire, cum sigur putea să fie de aşteptat, s-au infectat şi sondele stimulatorului cardiac, sonde care sunt direct în inimă„, a spus dr. Horia Roşianu, de la Institutul Inimii din Cluj. „În noaptea de vineri spre sâmbătă, ne-am întors în ţară ca familie, sâmbătă dimineaţa, împreună cu domnul manager, împreună cu domnul doctor Ştef, şeful terapiei intensive, împreună cu un coleg ortoped de la Spitalul Militar şi cu alţi colegi din cardiologie, făcând o şedinţă de lucru multidisciplinară, i-am făcut o vizită amănunţită domnului Florin Piersic şi concluzia noastră a fost foarte clară trebuie îndepărtate focarele secundare de infecţie, proteza de genunchi şi / sau sondele şi stimulatorul cardiac. Ambele ar trebui îndepărtate ca să poţi rezolva problema infecţi
Alte postari din Sanatate
Sanatate

Tainted Beef Jerky Caused an Outbreak of Bear Worms - Gizmodo

Beef jerky can be a delicious treat. But a recent report illustrates why you should be cautious about biting into a piece of homemade jerky made from wild bear meat—it just might be teeming with parasitic worms.

Sanatate

Serious statin side effects on muscles are extremely rare, new research confirms - NBC News

People are more worried about severe muscular problems when taking statins than they should be: Such side effects are exceedingly rare, research published Thursday in the journal The Lancet Digital Health reaffirms. Heart disease is the leading cause of death worldwide, and statins can lower LDL cholesterol levels by as much as 60%, reducing a person’s risk of a heart attack or stroke.

Sanatate

One Stage of Sleep Seems Critical For Reducing The Risk of Dementia - ScienceAlert

Add ScienceAlert on Google (fizkes/iStock/Getty Images) We all know getting a good night's sleep is vital to the healthy functioning of our bodies, but the importance of sleep goes much further than you might realize. According to research, the risk of getting dementia may go up as you get older if you don't get enough slow-wave sleep.

Acasa Recente Radio Județe