Ziua Imnului Național, simbol al unității Revoluției Române de la 1848, este sărbătorită an de an la 29 iulie, dată la care, în anul 1848, ”Deșteaptă-te române!” a fost cântat pentru prima dată oficial, în public. Piesa a fost interzisă, după instaurarea regimului comunist, timp de aproape o jumătate de secol. A fost cântată, însă, în timpul revoltei de la Brașov, din 15 noiembrie 1987 și în timpul Revoluției din decembrie 1989. Imediat după Revoluția din decembrie 1989, ”Deșteaptă-te române!” a fost ales imn național al României, fiind consacrat prin Constituția din 1991, fiind considerat simbol național, alături de drapelul tricolor, stema țării și sigiliul statului. Ziua Imnului va fi sărbătorită marți, 29 iulie, și la Târgoviște, printr-un ceremonial solemn organizat de Instituția Prefectului – Județul Dâmbovița, în colaborare cu Garnizoana Târgoviște. Evenimentul va aduce în prim-plan simbolurile naționale, printr-un program militar și religios desfășurat în centrul municipiului. Ceremonia va debuta la ora 09:30, cu constituirea dispozitivului detașamentului de onoare, iar la ora 10:00, prefectul județului, Marian Tănase, va primi onorul militar. Componenta spirituală va fi marcată printr-un serviciu religios, oficiat de la ora 10.10. După momentul dedicat mesajelor și alocuțiunilor oficiale, ceremonialul va culmina cu defilarea gărzii de onoare și a trupelor participante, începând cu ora 10:35. Evenimentul este deschis publicului, iar organizatorii îi invită să participe pe toți cei care doresc să celebreze alături de autoritățile județului un moment de referință pentru identitatea națională. AUTOR: F.S.
O parte a călătorilor din România doresc mai mult de la o vacanță, decât hoteluri bune, piscină, mâncare la discreție și plajă cu șezlonguri gratuite. Vacanță înseamnă pentru unii, pe lângă o schimbare totală de decor și o incursiune in istoria, arta și cultura țării noastre. Pentru locuitorii județului Dâmbovita, interesați de o astfel de evadare, am apelat la specialiștii de la Esejur Travel Agency pentru a ne sugera un
.
În ultima perioadă, profitând de apetența în creștere a oamenilor pentru mișcare, de dorința de a evada din oraș, fără să fie nevoiți să facă singuri un itinerariu sau să se ocupe de chestiuni organizatorice, tot mai multe persoane au început să organizeze excursii și drumeții. Nu toți au însă experiența și cunoștințele necesare, astfel că o ieșire relaxantă poate avea efecte neplăcute. Pentru ca asta să nu se întâmple,
.
Când temperaturile urcă, primul lucru la care ne gândim este cum să ne răcorim. Ventilatoare, aer condiționat, haine subțiri, dar adesea uităm de cel mai simplu și eficient gest pentru bunăstarea noastră în sezonul cald: să bem suficientă apă! Hidratarea nu este doar o recomandare generală din partea medicilor, ci o nevoie fiziologică vitală, mai ales vara. Fie că ești la birou, la plajă, în vacanță sau doar te plimbi
.
Canicula nu afectează doar pietonii, ci și pe cei de la volan. Temperaturile extreme nu sunt doar un pericol pentru sanatate, ci pot creste si riscul de accident rutier. Sa conduci intr-o temperatura de 35 de grade iti creste cu pana la 20% timpul de reactie, arată studiile. Reflexele slăbite, oboseala accentuată și vizibilitatea redusă pot transforma șoselele într-un loc periculos, mai ales la orele de vârf. În acest context,
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.