Premierul Ilie Bolojan a anunțat marți principalele propuneri legate de reforma pensiilor speciale ale magistraților. Aceste măsuri ar urma să facă parte din al treilea pachet de măsuri de reformă al guvernului. Consiliul Superior al Magistraturii a criticat propunerile. Președintele PNL Dâmbovița, Virgil Guran, este de părere că această reacție este generată de faptul că Ilie Bolojan a zguduit sistemul de pensii speciale, iar asta îi doare pe magistrați. „Am spus de la început că am încredere în curajul lui Ilie Bolojan, dar are nevoie de tot sprijinul pentru a face reformă. Bolojan a făcut ceea ce elitele privilegiate n-ar fi crezut vreodată posibil: a tăiat în carne vie acolo unde doare – pensiile speciale ale magistraților. Să ne înțelegem: sistemul actual de pensii speciale nu are nimic de-a face cu justiția sau munca. Are legătură doar cu inegalitatea legalizată și cu sfidarea bunului simț. Ce propune Bolojan? • Pensionare la 65 de ani, nu la 48 de ani • Pensie la 70% din ultimul salariu net • creștere a vechimii după care se pot pensiona la 35 de ani, nu sprinturi de 25 de ani Unii urlă acum. Dar dacă urlă, înseamnă că doare. Și dacă doare, înseamnă că funcționează”, scrie Guran, pe pagina sa de socializare.
Ministerul Finanțelor a lansat astăzi, 1 august 2025, o nouă emisiune de obligațiuni FIDELIS, marcând și o premieră pe piața locală, anume titluri de stat denominate în euro, cu scadență la 10 ani și o dobândă record de 6,5% pe an. Noua emisiune FIDELIS vine ca răspuns la cererea tot mai mare din partea investitorilor pentru instrumente de economisire pe termen lung, în valută, în contextul în care multe familii
.
Astăzi, România sărbătorește o categorie aparte de salvatori, salvamontiștii, acei oameni care intervin atunci când fiecare minut contează și când viața atârnă de un fir, într-o zonă greu accesibilă, în condiții extreme. Cu ocazia Zilei Naționale Salvamont România, președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, a transmis un mesajde recunoștință și respect: „Nu-i vedem zilnic. Nu-i auzim des. Dar sunt mereu acolo când avem cea mai mare nevoie. Ei nu întreabă
.
Cambodgia îl va nominaliza pe președintele Donald Trump la premierul Nobel pentru Pace, a anunțat vineri Sun Chanthol, vicepremierul țării. Intervenția lui Trump de săptămâna trecută a dus la încheierea unui armistițiu în scurtul război dintre Thailanda și Cambodgia, cel mai dur din ultimul deceniu, acordul de încetare a focului fiind semnat luni în Malayezia. Într-o conferință de presă din capitala Phnom Penh, Chanthol i-a mulțumit lui Trump pentru că
.
Trei pacienți din șase care sunt internați la Centrul de arși de la Spitalul Floreasca au fost descoperiți, la analize, cu bacteria „candida auris”. Dintre cei șase unul, o femeie, a fost transferat recent la tratament în Belgia. Astfel, medicii belgieni au descoperit că Lavinia – pacienta cu arsuri pe 70% din corp internată 53 de zile în Spitalul din România – este infectată cu Candida auris, altă formă decât
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.