Trei pacienți din șase care sunt internați la Centrul de arși de la Spitalul Floreasca au fost descoperiți, la analize, cu bacteria „candida auris”. Dintre cei șase unul, o femeie, a fost transferat recent la tratament în Belgia. Astfel, medicii belgieni au descoperit că Lavinia – pacienta cu arsuri pe 70% din corp internată 53 de zile în Spitalul din România – este infectată cu Candida auris, altă formă decât benigna „candida”. Personalul a fost și el testat iar rezultatele au ieșit negative. Se așteaptă în continuare rezultatele unor teste, conform informațiilor oficiale. În acest moment nu se mai fac internări la Centrul de Arși de la Floreasca și nici nu sunt permise vizitele. În urma rezultatelor analizelor, epidemiologul spitalului a declarat focar, conform procedurii. Autoritățile sanitare au activat procedurile de control al focarului: izolarea pacienților în saloane separate, desemnarea de personal medical dedicat fiecărui pacient confirmat, testarea tuturor persoanelor cu care au intrat în contact și dezinfectarea minuțioasă a spațiilor. Verificările au fost realizate de către Corpul de Control al ministrului Sănătății și de Inspecția Sanitară de Stat.
Polițiștii Secției Nr. 10 Poliție Rurală Petrești au depistat un bărbat, de 45 de ani, din comuna Corbii Mari, în timp ce ar fi condus un autoturism pe drumul național 61, în comuna Petrești, aflându-se sub influența alcoolului. Întrucât emana halenă alcoolică, polițiștii au procedat la testarea acestuia cu aparatul din dotare, reieșind o valoare de 0,52 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, șoferul a fost condus la o
.
Zi de sărbătoare și de adâncă reverență astăzi la Titu, acolo unde comunitatea a marcat 45 de ani de la înființarea Regimentului 64 Parașutiști Titu-Boteni, o unitate emblematică pentru istoria militară a României. Evenimentul aniversar a reunit veterani, militari activi, oficialități și invitați de seamă, într-un moment dedicat memoriei, recunoștinței și onoarei. Alături de ei s-a aflat și primarul orașului Titu, Laurențiu Costache, care a transmis un mesaj emoționant celor
.
Federația Română de Fotbal a stabilit, vineri, meciurile din Turul 2 al Cupei României, ediția 2025-2026, fază în care vor evolua, 43 de echipe calificate din Turul 1, cărora li se alătură 21 formații care în sezonul trecut au evoluat în campionatele Liga 3, 17 echipe dintre cele 20 de clasate pe locurile 1 și 2 în play-off, și Liga 2, patru echipe din play-out. În noua fază a competiției
.
Polițiștii din cadrul Biroului Rutier au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier soldat cu pagube materiale. Din cercetările efectuate, polițiștii au stabilit că un tânăr, de 19 de ani, din Târgoviște, în timp ce ar fi condus un autoturism pe bulevardul Independenței, în Târgoviște, ar fi intrat în coliziune cu un autoturism condus de un tânăr, de 26 de ani. În urma coliziunii, nicio persoană nu a
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.