În cadrul târgului vor fi prezentați șase câini pregătiți pentru a deveni noi membri ai unor familii iubitoare. Aceștia vor fi oferiți spre adopție complet pregătiți: sterilizați, deparazitați, microcipați și vaccinați, având carnet de sănătate și fiind înregistrați în Registrul de Evidență al Câinilor cu Stăpân. Evenimentul este sprijinit de sponsorii Maxi Pet România și Eurotehnica IT&C, care oferă adoptatorilor pachete-cadou, precum și echipamente necesare pentru plimbarea câinilor – lese și zgărzi. De asemenea, la târg vor participa reprezentanți ai Centrului Național de Educare Canină, alături de câini special antrenați pentru salvare, dar și ofițeri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dolj – Biroul pentru Protecția Animalelor. Acțiunea beneficiază și de sprijinul Primăriei Municipiului Craiova, al Poliției Locale Craiova și al RAADPFL Craiova. Adopția câinilor din adăpostul public este gratuită și se realizează pe baza unui act de identitate valabil. Organizatorii îi încurajează pe toți cei care doresc să ofere un cămin unui animal să participe la acest eveniment, subliniind că un câine adoptat este un prieten pe viață.
Cântărețul și compozitorul Alex Warren face echipă cu iconul global ROSÉ pentru lansarea piesei mult așteptate “On My Mind” – ascultă aici. Piesa a fost anunțată ca o surpriză de pe viitorul album al lui Warren, “You’ll Be Alright, Kid”, care se va lansa pe 18 iulie. Warren a început să ofere indicii despre colaborarea cu ROSÉ pe rețelele de socializare acum câteva săptămâni, iar fanii așteptau cu nerăbdare. “On
.
Cu ocazia Zilei Poliției Penitenciare, marcată pe 29 iunie, conducerea Penitenciarului Găești l-a desemnat pe inspector principal de poliție penitenciară Florin GLIGĂNEANU drept „Angajatul Anului”, „în semn de apreciere pentru profesionalismul, dedicarea și seriozitatea de care a dat dovadă în mod constant”. Potrivit conducerii instituției, „ofițerul îndeplinește cu succes atribuții esențiale în cadrul unității, respectiv managementul situațiilor de urgență și informații clasificate – două domenii deosebit de importante, care necesită
.
Chiar atunci când trebuia să debuteze, Administrația Fondului pentru Mediu a anunțat suspendarea lansării tuturor programelor de finanțare, inclusiv lansarea sesiunii Rabla pentru persoane fizice, programată pentru 19 iunie 2025. Decizia survenea în contextul negocierilor privind măsurile necesare pentru asigurarea echilibrului și a stabilității atât la nivel guvernamental, cât și în gestionarea alocărilor bugetare. „Este important ca noul Guvern, împreună cu AFM, să prioritizeze alocările bugetare, în funcție de nevoile
.
Este săptămâna protestelor, în România unde, pe măsură ce sunt anunțate noi tăieri, tot mai mulți angajați ies în stradă. Un efect normal al măsurilor nepopulare luate de noul Guvern și care, potrivit liderului PNL Dâmbovița, Virgil Guran, îl vor transforma pe premierul țării, care pare a fi început lupta de la cei mici, în „ținta tuturor”. „Ilie Bolojan va fi înjurat. Va fi blamat. ✍Pentru măsurile dure, pentru deciziile
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.