Reprezentanții Parcului Natural Bucegi au susținut o lecție despre natură și meserii la Fieni
Reprezentanții Parcului Natural Bucegi au susținut o lecție despre natură și meserii la Fieni
Pe 4 noiembrie 2025, Administrația Parcului Natural Bucegi a desfășurat o lecție interactivă la Școala Gimnazială „Diaconu Coresi” din Fieni, dedicată cunoașterii naturii și orientării profesionale. Acțiunea face parte din proiectul educațional „Meserii și meseriași”, ce aduce în prim plan meseriile locale.
Elevii au primit informații despre activitatea în Parcul Natural Bucegi, rolul rangerilor în protecția biodiversității, monitorizarea faunei și florii, prevenirea incendiilor și sprijinirea turiștilor pe trasee montane. Copiii au manifestat un interes deosebit și au adresat numeroase întrebări.
Reprezentanții parcului au explicat provocările și satisfacțiile muncii într-o arie naturală protejată. „Ne bucurăm de interesul pe care l-au arătat elevii. Poate că printre ei se află viitorii noștri colegi”, a transmis Administrația Parcului Natural Bucegi, potrivit damboviteanul.com.
Proiectul „Meserii și meseriași” continuă cu alte activități educaționale, care îi vor ajuta pe copii să-și descopere aptitudinile și să exploreze diverse domenii profesionale în cadrul școlii din Fieni.