Comuna Șotânga a fost, ieri, gazda unei adevărate sărbători a comunității, o manifestare plină de emoție, culoare și recunoștință, organizată cu ocazia Zilei Comunei. Evenimentele, desfășurate într-un cadru festiv, au adunat localnici, oficialități și invitați din județ, într-o atmosferă în care respectul pentru trecut și încrederea în viitor s-au împletit armonios. Unul dintre momentele cele mai încărcate de simbolism a fost dezvelirea Monumentului „Minerul din Șotânga”, un gest de aducere-aminte și de prețuire a celor care, prin trudă și sacrificiu, au pus bazele acestei comunități și au susținut dezvoltarea zonei. Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, a subliniat importanța păstrării memoriei colective și a transmis un mesaj de apreciere: „Fiecare colț al acestei comune poartă amintirea celor care au lucrat în mina de cărbune, aducând lumină în case și speranță în familii. Astăzi, alături de întreaga comunitate, am trăit bucuria de a vedea cum respectul pentru trecut și grija pentru viitor se pot împleti armonios.” Tot ieri, a fost inaugurată și o sală de sport modernă, investiție în sănătatea și viitorul copiilor, iar în cadrul ședinței festive a Consiliului Local, au fost sărbătorite cuplurile care au împlinit 50 de ani de căsnicie, dar și tinerii care s-au remarcat prin rezultate excelente. Primarul Constantin Stroe a fost felicitat pentru inițiativă și pentru modul în care onorează trecutul, dar și pentru grija constantă față de viitorul comunei. „Îl asigur pe domnul primar de tot sprijinul Consiliului Județean Dâmbovița în continuarea proiectelor. La mulți ani tuturor locuitorilor!”, a transmis președintele CJD. AUTOR: F.S.
Fostul președinte al României, Ion Iliescu, este internat la Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. Agrippa Ionescu”, înca din data de 9 iunie, iar medicii transmit că starea de sănătate a acestuia este extrem de gravă. „Starea generală a pacientului s-a deteriorat, la acest moment fiind critică”, anunță unitatea medicală. Potrivit comunicatului, fostul șef al statului prezintă „instalarea progresivă a disfuncțiilor multiple de organe, cu afectare respiratorie severă și rezervă
.
În urma fenomenelor meteorologice extreme care au afectat localitatea Broșteni, din județul Suceava, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Basarab I” Dâmbovița a trimis forțe în sprijinul colegilor din zonă. Potrivit unei informări transmise de ISU Dâmbovița, în această dimineață, un microbuz cu 1 ofițer și 14 subofițeri a fost dislocat pentru a sprijini intervențiile din județul grav afectat de inundații. „Personalul nostru sprijină colegii din Suceava în desfășurarea unor misiuni
.
Centrul INFOTRAFIC din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române informează că traficul rutier se desfășoară cu dificultate, în această dimineață, pe DN5 Giurgiu – Ruse, la ieșirea din țară, din cauza lucrărilor de reparații pe tronsonul bulgar al Podului Prieteniei. Pe pod, circulația rutieră se face alternativ, pe o singură bandă, și este dirijată prin semafoare, indicatoare rutiere, personal de la fața locului. Pentru a evita blocajele și a reduce
.
Vara este anotimpul libertății, al zilelor lungi și al dorinței de a fi activ. Soarele ne scoate din case, iar mișcarea devine un mod natural de a ne bucura de sezon. Fie că ești pasionat de aventură sau doar cauți o formă plăcută de a face sport, există o mulțime de opțiuni pentru a-ți menține corpul activ și mintea energizată în lunile calde. Înotul – Regele sporturilor de vară Înotul
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.