Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”, dirijat de Anna Ungureanu, a susținut în această dimineață impresionantul eveniment-concept MADRIGAL LA RĂSĂRIT, înregistrând un nou record la ZooM Beach, Constanța. Peste 6.500 de spectatori au întâmpinat răsăritul soarelui pe acordurile live ale Corului Madrigal, dirijat de Anna Ungureanu, într-o experiență imersivă în care frumusețea și grația muzicii s-au împletit cu spectacolul grandios al naturii – un dar pe care Madrigalul îl face publicului de pe litoral al treilea an consecutiv, de Ziua Marinei Române și Sfânta Maria. Parte a SEAS 2025 – Stagiunea Estivală a Artelor Spectacolului (ediția a IV-a), evenimentul-concept MADRIGAL LA RĂSĂRIT a oferit spectatorilor o experiență emoțională profundă, la granița dintre sacru și uman. Programul a inclus lucrări din spații culturale îndepărtate – Statele Unite, Portugalia, Spania, Italia, Letonia și România, unite într-o călătorie sonoră în pas cu Soarele. Pentru a asigura participarea spectatorilor în condiții optime, într-un spațiu și la o oră de spectacol neconvenționale, organizatorii au amenajat de la zero încă două zone de acces la spectacol. Publicul a beneficiat din timp de brățări personalizate pentru fiecare dintre cele trei spații dedicate, pentru reducerea aglomerației și respectarea „programului de răsărit”. Totodată, a fost menținută permanent comunicarea cu spectatorii încă din 15 iulie, când au fost anunțate detaliile despre eveniment. Biletele gratuite au fost publicate exclusiv pe platforma Bilete.ro și s-au epuizat în doar câteva zile. MADRIGAL LA RĂSĂRIT a devenit, în doar trei ediții, o tradiție de Ziua Marinei Române și de Sărbătoarea Sfintei Marii la Constanța, atrăgând spectatori de toate vârstele, localnici și turiști deopotrivă, care aleg să trăiască la unison magia primelor raze de soare în largul Mării Negre, alături de Corul Madrigal. Dirijor Anna Ungureanu | Concept Emil Pantelimon | Scenografia Vladimir Turturica | La pian Abel Corban | Light design: Mircea Mitroi, Ivan Klopov și Ruxandra Ilie | Ingineri sunet: Andrei Marin și Alexandru Sprânceană | Tehnic sunet: Cristian Loviște, Dan Gheorghe și Laurent Larzilliere | Organizare Leila Popovici. Evenimentele continuă în acest weekend pe ZooM Beach și faleza Cazino Constanța cu evenimentele șusținute de copiii din corurile Cantus Mundi alături de artiști consacrați. PROGRAMUL DE WEEKEND ❑ 15 – 17 august |Galeria Madrigal | Cazino Constanța | Expoziție MARIN CONSTANTIN 100 PROGRAM VIZITARE: 10:00 – 21:00 (ultima intrare 20:30) | PAUZĂ 13:00 – 14:00 ❑ 15 august | ora 19:00 | ZooM Beach | CANTUS MUNDI FEST | ROCK Invitați speciali: PAUL CIUCI – COMPACT Acces liber cu rezervare | LOCURI EPUIZATE 16 august | ora 19:00 | ZooM Beach | CANTUS MUNDI FEST | FOLCLOR Invitați speciali: IOANA ȘTEFAN și TARAFUL „FRAȚII CAZANOI” Acces liber cu rezervare | LOCURI EPUIZATE 17 august | ora 20:00 | Faleza Cazino Constanța | GALA CANTUS MUNDI Corurile de copii CANTUS MUNDI Acces liber Evenimentele organizate la malul Mării Negre de Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” și Programul Național Cantus Mundi se desfășoară în cadrul SEAS – Stagiunea Estivală a Artelor Spectacolului, ed. a IV-a, iulie-septembrie 2025, Constanța, cu sprijinul important al Ministerului Culturii. *** Partener principal: Rompetrol Parteneri: Teatrul de Stat din Constanța, Exim Banca Românească, Delfinariul din Constanța, Aqua Carpatica, Circul Metropolitan București, Opera Comică pentru Copii,Teatrul Național de Operetă și Musical „Ion Dacian”, ARCUB, Centrul de Cultură Arcuș, Domeniile Sâmburești, Radio Constanța, Televiziunea română, Croco, Lăptăria cu Caimac, THERME BUCUREȘTI, Universitatea Ovidius, Universitatea Maritimă din Constanța, Inspectoratul Județean Școlar Constanța, Liceul cu program sportiv „Nicolae Rotaru” Constanța, Liceul Teoretic „George Emil Palade” Constanța, Liceul Tehnologic „Pontica” Constanța, Școala Gimnazială de Arte nr. 3 București, Școala Gimnazială de Arte nr. 5 București, Școala Gimnazială de Arte „Iosif Sava” București, Regia Națională a Pădurilor ROMSILVA, Casa Corpului Didactic, SounFeed, STRATULAT ALBULESCU Attorney at Law Recomandat de Europa FM Parteneri media: AGERPRES, Agenția de cArte, Bookhub, București FM, Digi24, Euronews România, Itsy Bitsy, Leviathan, Munteanu recomandă, Prima TV, Prima News, Radio France Internationale România, Radio România Cultural, Radio România Muzical, Radio Trinitas, Romania Journal, spotmedia.ro, TVR1, TVR Cultural, Zile și Nopți
Zi de mare sărbătoare pentru credincioșii din comuna Ulmi. Hramul bisericilor din satele Ulmi și Colanu, prăznuit de Adormirea Maicii Domnului, a adunat astăzi sute de enoriași, veniți să se roage împreună și să cinstească această mare sărbătoare a creștinătății. Printre participanți s-a aflat și primarul Bogdan Tița, care a luat parte la slujbele religioase alături de preoți și de comunitate. „Cu bucurie am participat, astăzi, alături de preacucernicii părinți
.
Pentru prima dată, în ultimul deceniu, președintele României nu a participat la ceremoniile dedicate Zilei Marinei desfășurate la Constanța. Nicușor Dan, comandantul suprem al Armatei, a lipsit de la evenimentul cu încărcătură simbolică pentru Forțele Navale, absența sa fiind pusă pe seama unui concediu, potrivit ministrului Apărării. Fostul deputat PSD de Dâmbovița, Radu Popa, a reacționat dur, acuzându-l pe șeful statului că devine „un președinte de birou”. „De Ziua Marinei
.
Zi de bucurie, pentru locuitorii comunei Răzvad, unde atât parohia Valea Voievozilor, cât și parohia Răzvadul de Jos și-au sărbătorit hramul, prilejuit de Adormirea Maicii Domnului. Slujbele au adunat credincioși din întreaga comunitate, veniți să se roage, să mulțumească și să petreacă timp împreună într-o atmosferă de pace sufletească. „O adevărată bucurie pentru comunitatea noastră! Deși trăim vremuri tulburi, mulțumim lui Dumnezeu că ne-a lăsat astfel de momente, unde cu
.
În perioada 15 – 17 august, polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița vor fi la datorie pentru ca cetățenii dâmbovițeni să se poată bucura, în liniște, de minivacanța prilejuită de sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului. Astfel, zilnic, vor acționa peste 200 de polițiști din cadrul structurilor de ordine publică, poliție rutieră, investigații criminale, investigarea criminalității economice, arme și muniții, dar și luptători de la acțiuni speciale, pentru asigurarea ordinii și siguranței
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.