Loturi de case, pentru tinerii din Cojasca
Inapoi

Loturi de case, pentru tinerii din Cojasca

Postat pe 04 Aug 2025

Update cu 1 săptămână în urmă

Timp de citire: 3 minute

Articol scris de: Maria Popescu

Image Description
Actualitate
Primăria Cojasca face pași concreți pentru a veni în sprijinul tinerilor care vor să-și construiască o casă, dar nu-și permit prețurile tot mai ridicate de pe piața imobiliară. Potrivit primarului Marcel Bamboi, administrația locală are deja în lucru un proiect amplu ce vizează 200 de loturi de casă, aflate în prezent în faza de avizare și autorizare. „Ele sunt în faza de PUZ și avem promisiunea celor care se ocupă de acest proiect că până la finalul lunii august o să primim toate avizele și aprobările”, a explicat primarul. Loturile vor fi destinate cu prioritate tinerilor sub 35 de ani, mai ales celor care locuiesc în condiții dificile, în gospodării aglomerate. „Sunt situații când într-o curte locuiesc două, trei sau chiar patru familii. Ei au prioritate. Din păcate, la noi în localitate prețul terenurilor pentru casă a explodat. Este foarte scump să-ți cumperi un teren și ne-am gândit că dacă venim în ajutorul lor cu o suprafață de teren, acei bani pe care i-ar da pe un teren, i-ar putea folosi pentru a construi o casă.” În paralel cu obținerea tuturor avizelor de la Direcția Agricolă, OCPI și alte instituții, administrația lucrează și la pregătirea drumurilor de acces, astfel încât terenurile să beneficieze de toate facilitățile. „Am vorbit cu un domn care se ocupă pe partea de cadastrare să ne facă lotizarea și cărțile funciare pentru a cadastra drumurile. Noi sperăm ca până la finalul lunii august sau jumătatea lunii septembrie să avem inclusiv drumurile făcute.” Termenul asumat pentru realizarea lucrărilor de infrastructură este sfârșitul lunii octombrie, iar autoritățile locale speră să poată demara efectiv distribuirea terenurilor către beneficiari cât mai curând după aceea.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Actualitate
Actualitate

SĂRBĂTOAREA ADORMIRII MAICII DOMNULUI LA CATEDRALA DIN TÂRGOVIȘTE

Praznicul Adormirii Maicii Domnului a fost un prilej ca foarte mulți târgovișteni să participe la Catedrala din Târgoviște, vineri, 15 august 2025, la Sfânta Liturghie săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon, însoțit de un sobor de preoți și diaconi. În cuvântul său, Înaltul Ierarh a evocat importanța Maicii Domnului în istoria mântuirii și pentru întreaga lume creștină, arătând că noi, creștinii, atunci când ne rugăm la Sfânta Fecioară .

Actualitate

Madrigal la Răsărit” – o ediție record cu peste 6500 de spectatori pe litoralul românesc

Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”, dirijat de Anna Ungureanu, a susținut în această dimineață impresionantul eveniment-concept MADRIGAL LA RĂSĂRIT, înregistrând un nou record la ZooM Beach, Constanța. Peste 6.500 de spectatori au întâmpinat răsăritul soarelui pe acordurile live ale Corului Madrigal, dirijat de Anna Ungureanu, într-o experiență imersivă în care frumusețea și grația muzicii s-au împletit cu spectacolul grandios al naturii – un dar pe care Madrigalul .

Actualitate

Comunitatea din Ulmi, unită în rugăciune de Adormirea Maicii Domnului

Zi de mare sărbătoare pentru credincioșii din comuna Ulmi. Hramul bisericilor din satele Ulmi și Colanu, prăznuit de Adormirea Maicii Domnului, a adunat astăzi sute de enoriași, veniți să se roage împreună și să cinstească această mare sărbătoare a creștinătății. Printre participanți s-a aflat și primarul Bogdan Tița, care a luat parte la slujbele religioase alături de preoți și de comunitate. „Cu bucurie am participat, astăzi, alături de preacucernicii părinți .

Actualitate

Radu Popa, critici dure la adresa președintelui țării, absent de la Ziua Marinei: Astăzi, România are un comandant care lipsește la apel

Pentru prima dată, în ultimul deceniu, președintele României nu a participat la ceremoniile dedicate Zilei Marinei desfășurate la Constanța. Nicușor Dan, comandantul suprem al Armatei, a lipsit de la evenimentul cu încărcătură simbolică pentru Forțele Navale, absența sa fiind pusă pe seama unui concediu, potrivit ministrului Apărării. Fostul deputat PSD de Dâmbovița, Radu Popa, a reacționat dur, acuzându-l pe șeful statului că devine „un președinte de birou”. „De Ziua Marinei .

Pagina de facebook

-
-

Recente din dambovita

-
-

17:15

SĂRBĂTOAREA ADORMIRII MAICII DOMNULUI LA CATEDRALA DIN TÂRGOVIȘTE

Praznicul Adormirii Maicii Domnului a fost un prilej ca foarte mulți târgovișteni să participe la Catedrala din Târgoviște, vineri, 15 august 2025, la Sfânta Liturghie săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon, însoțit de un sobor de preoți și diaconi. În cuvântul său, Înaltul Ierarh a evocat importanța Maicii Domnului în istoria mântuirii și pentru întreaga lume creștină, arătând că noi, creștinii, atunci când ne rugăm la Sfânta Fecioară
Image Description

14:27

Madrigal la Răsărit” – o ediție record cu peste 6500 de spectatori pe litoralul românesc

Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”, dirijat de Anna Ungureanu, a susținut în această dimineață impresionantul eveniment-concept MADRIGAL LA RĂSĂRIT, înregistrând un nou record la ZooM Beach, Constanța. Peste 6.500 de spectatori au întâmpinat răsăritul soarelui pe acordurile live ale Corului Madrigal, dirijat de Anna Ungureanu, într-o experiență imersivă în care frumusețea și grația muzicii s-au împletit cu spectacolul grandios al naturii – un dar pe care Madrigalul
Image Description

14:04

Comunitatea din Ulmi, unită în rugăciune de Adormirea Maicii Domnului

Zi de mare sărbătoare pentru credincioșii din comuna Ulmi. Hramul bisericilor din satele Ulmi și Colanu, prăznuit de Adormirea Maicii Domnului, a adunat astăzi sute de enoriași, veniți să se roage împreună și să cinstească această mare sărbătoare a creștinătății. Printre participanți s-a aflat și primarul Bogdan Tița, care a luat parte la slujbele religioase alături de preoți și de comunitate. „Cu bucurie am participat, astăzi, alături de preacucernicii părinți
Image Description

13:48

Radu Popa, critici dure la adresa președintelui țării, absent de la Ziua Marinei: Astăzi, România are un comandant care lipsește la apel

Pentru prima dată, în ultimul deceniu, președintele României nu a participat la ceremoniile dedicate Zilei Marinei desfășurate la Constanța. Nicușor Dan, comandantul suprem al Armatei, a lipsit de la evenimentul cu încărcătură simbolică pentru Forțele Navale, absența sa fiind pusă pe seama unui concediu, potrivit ministrului Apărării. Fostul deputat PSD de Dâmbovița, Radu Popa, a reacționat dur, acuzându-l pe șeful statului că devine „un președinte de birou”. „De Ziua Marinei
Image Description

13:42

Zi de hram, celebrată astăzi, de credincioșii din Valea Voievozilor și Răzvadul de Jos

Zi de bucurie, pentru locuitorii comunei Răzvad, unde atât parohia Valea Voievozilor, cât și parohia Răzvadul de Jos și-au sărbătorit hramul, prilejuit de Adormirea Maicii Domnului. Slujbele au adunat credincioși din întreaga comunitate, veniți să se roage, să mulțumească și să petreacă timp împreună într-o atmosferă de pace sufletească. „O adevărată bucurie pentru comunitatea noastră! Deși trăim vremuri tulburi, mulțumim lui Dumnezeu că ne-a lăsat astfel de momente, unde cu
Image Description

Recente din Romania

-
-

18:15

- Botosani - Boala care afectează bărbații mai mult decât pe femei. Medic din Botoșani: Sunt foarte mulți pacienți tineri

Într-o lume în care oamenii mănâncă pe fugă, petrec ore în șir în fața calculatorului, sunt stresați, fumează mult și sunt în permanență supuși poluării, bolile cardiovasculare sunt tot mai răspândite. O demonstrează statisticile medicale, care arată că în ultimii ani pacienții care ajung la medic cu inima bolnavă sunt tot mai tineri. Medicul cardiolog Alexandru Basarab, din cadrul Spitalului Județean de Urgență „Mavromati” din Botoșani spune că obezitatea, stresul,
Image Description

18:08

- Gorj - Amenzi uriașe pentru românii care construiesc fără autorizație

Românii care construiesc garaje, șoproane, grajduri sau depozite fără autorizație riscă sancțiuni de până la 100.000 de lei, potrivit unui proiect de lege pus în dezbatere publică de Guvern. Măsura face parte din reforma administrației publice locale și vizează consolidarea controlului asupra construcțiilor realizate fără respectarea normelor legale. De la sancțiuni simbolice, la pedepse consistente Până recent, autoritățile locale considerau ridicarea unor anexe precum garaje, garduri sau șoproane o abatere
Image Description

18:06

- Galati - Hram la Mănăstirea ”Adormirii Maicii Domnului” din Tudor Vladimirescu Scris de Anca Spânu Vineri, 15 August 2025 17:30

La praznicul Adormirii Maicii Domnului, Mănăstirea ”Tudor Vladimirescu” din centrul judeţului Galaţi şi-a sărbătorit ocrotitoarea spirituală, în prezenţa ÎPS Casian, a unui sobor de preoţi şi a numeroşi credincioşi, veniţi inclusiv din străinătate. Cu acest prilej, Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, a oficiat Sfânta Liturghie la Altarul de vară al mănăstirii, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, în prezenţa monahiilor de la această mănăstire, a pelerinilor
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
dambovita WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Elena Dumitrescu

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul dambovita
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete