Ministrul Apărării, Ionuţ Moşteanu, a transmis că preşedintele Nicuşor Dan l-a informat că nu va participa la Ziua Marinei Române, dar că „înţelege foarte bine” importanţa Armatei Române şi este „implicat direct” în partea de planificare şi înzestrare. „Domnul presedinte m-a anunţat ca nu o să vina la Zua Marinei azi, e într-o perioadă de concedii, e în ţară, va fi alături de români în altă parte, veţi vedea pe parcusul zilei de azi. E decizia dânsului, pe care o respect”, a adăugat ministrul Apărării. „E un preşedinte care înţelege foarte bine importanţa Armatei Române. Am avut multe discuţii, în aceste aproape două luni de când sunt ministru, cu domnul preşedinte. Este implicat direct în partea de planificare şi în partea de înzestrare, în tot ceea ce înseamnă Armata Română. E un comandant suprem cu care mă mândresc”, a declarat, vineri, Moşteanu, înaintea festivităţilor organizate cu ocazia Zilei Marinei.
Poliţiştii români au descoperit peste 66 de kilograme de cocaină ascunsă sub somiera patului dintr-o autorulotă, cu o valoare pe „piaţa neagră” de 3,5 milioane de euro, aceasta fiind cea mai mare captură de cocaină din acest an. Potrivit anchetatorilor, în urma unor verificări, rulota în care au fost găsite drogurile de mare risc a fost localizată în judeţul Sibiu. În autovehiculul care urma să transporte drogurile în ţări din
.
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a anunțat, vineri, 15 august, că valul de căldură va persista în 24 judeţe şi în municipiul Bucureşti, temperaturile maxime ajungând până la 37 de grade Celsius. Meteorologii spun că vineri, până la ora 21:00, valul de căldură se va manifesta în Maramureş, Crişana, Banat, Oltenia, în cea mai mare parte a Transilvaniei, precum şi în vestul, centrul şi sudul Munteniei unde vor fi temperaturi
.
Primarul social-democrat al municipiului Târgoviște, Cristian Daniel Stan, transmite un mesaj ferm privind necesitatea unei schimbări profunde în PSD, după rezultatele slabe obținute la ultimele alegeri și căderea abruptă din sondaje. „PSD are nevoie urgentă de schimbare. De atitudine, de abordare și de conducere. Starea actuală de degradare accelerată a încrederii oamenilor nu poate să mai continue și e nevoie să spunem asta cu voce tare, căci tăcerea ar deveni
.
WhatsApp împrumută de la aplicaţiile specializate în conferinţe video, precum Zoom sau Google Meet, posibilitatea stabilirii la o dată viitoare a apelurilor video de grup. Conferinţele pot fi programate folosind butonul + din secţiunea Calls. În acest meniu există acum opţiunea „Schedule Call”, care este urmată de invitarea persoanelor vizate. În secţiunea Calls, utilizatorii vor putea vedea toate apelurile de grup programate, cu datele şi orele respective, alături de persoanele
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.