Guvernul va modifica modul de acordare a sporului pentru implementarea de proiecte finanțate din fonduri europene. Acest spor, acum în valoare de 50%, va fi modificat astfel încât să varieze de la 5% la 50% și să țină cont de valoarea proiectului și de progresele implementate în proiect, nu doar de orele de lucru ale angajaților pe acest proiect, potrivit unui act normativ pregătit de Guvern. Majorarea va fi acordată după ce angajații dovedesc, prin Raport de progres trimestrial, aprobat de ordonatorul de credite, că au fost înregistrate progrese în implementarea proiectului, în trimestrul anterior. Această măsură nu se aplică în cazul ultimului trimestru de implementare a proiectului. Conform modificării pregătite, se consideră că au fost înregistrate progrese în implementarea proiectului dacă se dovedește că s-au înregistrat progrese la cel puțin unul din următorii indicatori: a) a fost realizată o creștere a execuției documentare, spre exemplu studii, referate, cereri de plată, documentația pentru proiectare inclusiv obținerea de avize de cel puțin 5% pentru activitățile eligibile prevăzute în proiect, în funcție de complexitatea proiectului; b) a fost realizată o creștere a execuției fizice de cel puțin 3%; c) au fost derulate cel puțin 3% din activitățile eligibile prevăzute în proiect, în funcție de complexitatea proiectului; d) au fost recepționate cel puțin 3% din bunurile/serviciile/lucrările prevăzute în proiect. Plata sporului se va face în următorul trimestru, lunar, corespunzător Raportului de progres aferent trimestrului anterior. Modificările intră în vigoare la 1 septembrie 2025.
Curtea Constituțională a României a respins, marți, sesizarea privind numirea lui Mihai Busuioc în funcția de judecător al CCR, constatând că acesta are o vechime de peste 18 ani în specialitatea studiilor juridice. Potrivit unui comunicat al CCR, judecătorii constituționali, cu unanimitate de voturi, au respins, ca neîntemeiată, sesizarea de neconstituționalitate formulată și au constatat că este constituțională, în raport cu criticile formulate, Hotărârea Senatului 64/2025 pentru numirea unui judecător
.
În ziua de marți, 1 iulie 2025, în Aula Magna „Teoctist Patriarhul” din Palatul Patriarhiei, sub președinția Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, s-a desfășurat ședința de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Sfântul Sinod a aprobat canonizarea a 16 femei cu viață sfântă (mucenițe, monahii, soții de domnitori, mame de sfinți și mărturisitoare). Aceste sfinte sunt: 1) Doamna Maria Brâncoveanu (1661-1729), soția Sfântului Voievod Martir Constantin Brâncoveanu, cu titulatura
.
Cântărețul și compozitorul Alex Warren face echipă cu iconul global ROSÉ pentru lansarea piesei mult așteptate “On My Mind” – ascultă aici. Piesa a fost anunțată ca o surpriză de pe viitorul album al lui Warren, “You’ll Be Alright, Kid”, care se va lansa pe 18 iulie. Warren a început să ofere indicii despre colaborarea cu ROSÉ pe rețelele de socializare acum câteva săptămâni, iar fanii așteptau cu nerăbdare. “On
.
Cu ocazia Zilei Poliției Penitenciare, marcată pe 29 iunie, conducerea Penitenciarului Găești l-a desemnat pe inspector principal de poliție penitenciară Florin GLIGĂNEANU drept „Angajatul Anului”, „în semn de apreciere pentru profesionalismul, dedicarea și seriozitatea de care a dat dovadă în mod constant”. Potrivit conducerii instituției, „ofițerul îndeplinește cu succes atribuții esențiale în cadrul unității, respectiv managementul situațiilor de urgență și informații clasificate – două domenii deosebit de importante, care necesită
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.