Echipele dâmbovițene care vor evolua în noul sezon al Ligii 3 își află joi, 21 august, adversarii pe care îi vor întâlni în noul campionat
Inapoi

Echipele dâmbovițene care vor evolua în noul sezon al Ligii 3 își află joi, 21 august, adversarii pe care îi vor întâlni în noul campionat

Postat cu 6 ore în urmă

Update cu 5 ore în urmă

Timp de citire: 3 minute

Articol scris de: Ion Ionescu

Image Description
Actualitate
Divizionarele C dâmbovițene își vor afla joi, 21 august, adversarii și seria/seriile din care fac parte în noul campionat al Ligii 3. În noua ediție a eșalonului al treilea, județul Dâmbovița va fi reprezentat de patru echipe: FC Pucioasa, Urban Titu, Flacăra Moreni și Voința Crevedia. Astfel, pe 21 august, începând cu ora 12.00, Casa Fotbalului va găzdui tragerea la sorți în urma căreia va fi stabilit programul în cele 8 serii, a căror componență va fi validată în Comitetul Executiv. Începând din acest nou sezon, Liga 3 se va desfășura într-un nou format care își propune să transforme competiția într-una mai atractivă și mai competitivă. Vor participa 96 de echipe împărțite în 8 serii de câte 12 formații și vor exista două faze: Faza 1 – Sezon regular Fiecare echipă va juca tur-retur cu celelalte din serie, rezultând un total de 22 de etape. La final, primele 4 clasate se vor califica în play-off, iar echipele de pe locurile 5-12 vor merge în play-out. Faza 2 – Play-off și Play-out Play-off Cele 4 echipe calificate din fiecare serie vor fi împerecheate cu alte 4 formații din seria vecină, după următorul sistem: 1-2, 3-4, 5-6, 7-8. Astfel, se vor forma 4 serii de play-off. Echipele vor intra în play-off doar cu punctele obținute împotriva formațiilor care s-au calificat alături de ele. Se vor disputa 8 etape suplimentare, fiecare echipă jucând tur-retur cu adversarele din cealaltă serie. Promovare: Prima clasată din fiecare serie de play-off va obține promovarea directă în Liga 2. Baraj de promovare: Cele 4 echipe clasate pe locul 2 în play-off vor disputa un turneu de promovare, în sistem semifinale – finală, iar câștigătoarea acestuia va obține al 5-lea loc de promovare. Play-out Echipele de pe locurile 5-12 în sezonul regular vor intra în play-out, păstrând toate punctele acumulate. Vor fi, astfel, 8 serii de play-out de câte 8 formații. Se va juca un singur tur, adică 7 etape. Retrogradare: Ultimele două clasate din fiecare serie vor retrograda automat în Liga 4. Alte 5 echipe vor fi retrogradate dintre cele care termină pe locul 6 în play-out, pe baza clasamentului general. M.I.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Actualitate
Actualitate

În comuna Lungulețu – satul Lungulețu (parțial) se oprește energia electrică. Vezi detalii!

COMUNICAT DE PRESĂ Sucursala Târgoviște – Distribuție Energie Electrică România, anunță întreruperea alimentării cu energie electrică în data de 14.08.2025 în comuna Lungulețu – sat Lungulețu (parțial), între orele 08.00-16.00. Informațiile actualizate despre întreruperile planificate din localitățile județului Dâmbovița pot fi vizualizate pe site-ul: www.distributie-energie.ro rubrica Suport/Intreruperi Ne cerem scuze pentru neplăcerile cauzate de aceste întreruperi care sunt însă necesare pentru asigurarea unei bune funcționari a instalatiilor. Relatii suplimentare la .

Actualitate

MOȚĂIENI: Energia electrică se întrerupe în satul Moțăieni. Vezi detalii!

COMUNICAT DE PRESĂ Sucursala Târgoviște – Distribuție Energie Electrică România, anunță întreruperea alimentării cu energie electrică în data de 14.08.2025 în comuna Moțăieni – sat Motaieni, între orele 08.00-16.00. Informațiile actualizate despre întreruperile planificate din localitățile județului Dâmbovița pot fi vizualizate pe site-ul: www.distributie-energie.ro rubrica Suport/Intreruperi Ne cerem scuze pentru neplăcerile cauzate de aceste întreruperi care sunt însă necesare pentru asigurarea unei bune funcționari a instalatiilor. Relatii suplimentare la telefon .

Actualitate

Dosar penal pentru un minor, depistat conducând pe DN 71- Pucioasa!

La data de 13 august a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Pucioasa au oprit pentru control pe DN 71, în Pucioasa, un motociclu ce tracta o remorcă, condus de un minor, de 16 ani, din comuna Brănești. În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că minorul nu ar avea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar motociclul i-ar fi fost încredințat de mama sa, o femeie, de .

Actualitate

Podul de la Lungulețu, testat și gata de circulație

Podul din comuna Lungulețu, de pe DN7 Bâldana–Titu, finalizat recent, a trecut cu succes testele de rezistență. Vehiculele de mare tonaj au confirmat că structura este sigură și solidă, fiind pregătită să preia traficul. Construit paralel cu vechiul pod, noul obiectiv face parte din proiectul de modernizare și lărgire la patru benzi a celor 21,4 kilometri ai DN7 Bâldana–Titu. Podul are o deschidere de 45 de metri, o lungime totală .

Pagina de facebook

-
-

Recente din dambovita

-
-

00:15

În comuna Lungulețu – satul Lungulețu (parțial) se oprește energia electrică. Vezi detalii!

COMUNICAT DE PRESĂ Sucursala Târgoviște – Distribuție Energie Electrică România, anunță întreruperea alimentării cu energie electrică în data de 14.08.2025 în comuna Lungulețu – sat Lungulețu (parțial), între orele 08.00-16.00. Informațiile actualizate despre întreruperile planificate din localitățile județului Dâmbovița pot fi vizualizate pe site-ul: www.distributie-energie.ro rubrica Suport/Intreruperi Ne cerem scuze pentru neplăcerile cauzate de aceste întreruperi care sunt însă necesare pentru asigurarea unei bune funcționari a instalatiilor. Relatii suplimentare la
Image Description

00:14

MOȚĂIENI: Energia electrică se întrerupe în satul Moțăieni. Vezi detalii!

COMUNICAT DE PRESĂ Sucursala Târgoviște – Distribuție Energie Electrică România, anunță întreruperea alimentării cu energie electrică în data de 14.08.2025 în comuna Moțăieni – sat Motaieni, între orele 08.00-16.00. Informațiile actualizate despre întreruperile planificate din localitățile județului Dâmbovița pot fi vizualizate pe site-ul: www.distributie-energie.ro rubrica Suport/Intreruperi Ne cerem scuze pentru neplăcerile cauzate de aceste întreruperi care sunt însă necesare pentru asigurarea unei bune funcționari a instalatiilor. Relatii suplimentare la telefon
Image Description

22:11

Dosar penal pentru un minor, depistat conducând pe DN 71- Pucioasa!

La data de 13 august a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Pucioasa au oprit pentru control pe DN 71, în Pucioasa, un motociclu ce tracta o remorcă, condus de un minor, de 16 ani, din comuna Brănești. În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că minorul nu ar avea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar motociclul i-ar fi fost încredințat de mama sa, o femeie, de
Image Description

22:02

Podul de la Lungulețu, testat și gata de circulație

Podul din comuna Lungulețu, de pe DN7 Bâldana–Titu, finalizat recent, a trecut cu succes testele de rezistență. Vehiculele de mare tonaj au confirmat că structura este sigură și solidă, fiind pregătită să preia traficul. Construit paralel cu vechiul pod, noul obiectiv face parte din proiectul de modernizare și lărgire la patru benzi a celor 21,4 kilometri ai DN7 Bâldana–Titu. Podul are o deschidere de 45 de metri, o lungime totală
Image Description

20:57

Echipele dâmbovițene care vor evolua în noul sezon al Ligii 3 își află joi, 21 august, adversarii pe care îi vor întâlni în noul campionat

Divizionarele C dâmbovițene își vor afla joi, 21 august, adversarii și seria/seriile din care fac parte în noul campionat al Ligii 3. În noua ediție a eșalonului al treilea, județul Dâmbovița va fi reprezentat de patru echipe: FC Pucioasa, Urban Titu, Flacăra Moreni și Voința Crevedia. Astfel, pe 21 august, începând cu ora 12.00, Casa Fotbalului va găzdui tragerea la sorți în urma căreia va fi stabilit programul în cele
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
dambovita WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Elena Dumitrescu

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul dambovita
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete