Pentru mai bine de patru decenii, 23 august a reprezentat în România comunistă o dată centrală în calendarul sărbătorilor naționale. Marcată cu parade grandioase, discursuri solemne și spectacole organizate cu minuțiozitate, această zi a fost transformată de regimul comunist într-un simbol al „eliberării” țării de sub „jugul fascist” și începutul unei noi ere socialiste. Totuși, dincolo de fastul oficial, semnificația zilei de 23 august este una complexă, încărcată de controverse istorice și manipulări ideologice. La 23 august 1944, România a întors armele împotriva Germaniei naziste și a ieșit din alianța cu Axele, alăturându-se Aliaților. Decizia a fost luată de regele Mihai I, care, cu sprijinul unor lideri politici și militari, a ordonat arestarea mareșalului Ion Antonescu, conducătorul statului, și a anunțat începerea negocierilor cu Uniunea Sovietică. Mișcarea a fost una decisivă pentru scurtarea războiului pe frontul de est și pentru soarta României în perioada postbelică. Cu toate acestea, deși momentul a fost prezentat de regimul comunist ca o „eliberare” adusă de Uniunea Sovietică, realitatea a fost că armata sovietică a intrat în România ca forță de ocupație, impunând un nou regim politic. Astfel, 23 august 1944 a marcat, în fapt, începutul comunizării României, proces care avea să ducă la abolirea monarhiei, naționalizarea economiei și instaurarea unui regim totalitar. După venirea la putere a comuniștilor, începând cu anii ’50, 23 august a fost transformată în sărbătoarea națională principală a României. Regimul a reinterpretat evenimentele din 1944 în cheia unei victorii populare conduse de Partidul Comunist Român (PCR), deși, la acea vreme, PCR era o formațiune politică minoritară, cu o influență redusă. Printr-o amplă campanie de propagandă, rolul regelui Mihai I și al opoziției democratice a fost minimalizat sau ignorat complet. În fiecare an, de 23 august, autoritățile organizau parade militare, demonstrații muncitorești și festivități culturale menite să glorifice realizările partidului și conducătorului suprem. În timpul lui Nicolae Ceaușescu, sărbătoarea a atins apogeul în ceea ce privește cultul personalității și monumentalizarea ideologiei comuniste. Tinerii erau mobilizați în repetiții pentru spectacole de masă, iar întreprinderile erau obligate să prezinte realizările lor în „defilări” televizate. După Revoluția din 1989, 23 august a fost rapid eliminată din calendarul sărbătorilor oficiale, fiind înlocuită, în 1990, de ziua de 1 decembrie, care a devenit noua Zi Națională a României. În memoria colectivă, 23 august a rămas, pentru mulți români, sinonimă cu festivismul artificial, cu presiunile politice și cu manipularea istoriei. Totuși, dincolo de propaganda comunistă, 23 august 1944 rămâne un moment crucial în istoria României. El marchează atât o schimbare de orientare geopolitică, cât și începutul unei perioade de suferință și represiune. Pentru istoriografia contemporană este important ca această zi să fie analizată nu doar prin prisma miturilor, ci și prin faptele reale și implicațiile lor pe termen lung.