Biroul Electoral Central a stabilit condiţiile pentru votul cu urna specială la alegerile din 9 iunie
Inapoi

Biroul Electoral Central a stabilit condiţiile pentru votul cu urna specială la alegerile din 9 iunie

Postat pe 27 Apr 2024

Update cu 1 an în urmă

Timp de citire: 12 minute

Articol scris de: Elena Dumitrescu

Image Description
Actualitate
Biroul Electoral Central a stabilit măsurile pentru exercitarea dreptului de vot prin intermediul urnei speciale la alegerile din data de 9 iunie, menţionând, între altele, că în secţiile de votare din străinătate nu se utilizează această urnă, transmite Agerpres. Alegătorii netransportabili – care nu se pot deplasa din cauză de boală, invaliditate, internaţi într-o unitate sanitară, într-un cămin pentru persoane vârstnice sau alte aşezăminte sociale, persoanele reţinute, arestate preventiv, în arest la domiciliu şi aflate în închisoare, dar care nu şi-au pierdut drepturile electorale – vor putea depune o cerere pentru exercitarea dreptului de vot prin intermediul urnei speciale pentru alegerile europarlamentare şi locale, prevede hotărârea BEC. În secţiile de votare din ţară se utilizează o singură urnă specială, în care vor fi introduse atât buletinele de vot pentru alegerile europarlamentare, cât şi pentru alegerile locale, iar în secţiile de votare din străinătate nu se utilizează urna de vot specială. La alegerile europarlamentare, alegătorul netransportabil care se află în localitatea de domiciliu sau de reşedinţă îşi poate exercita dreptul de vot prin intermediul urnei speciale la secţia de votare la care este arondat, după domiciliu sau reşedinţă, după caz, iar votarea se face pe baza unui extras de pe lista electorală suplimentară. Persoanele înscrise în extrasul de pe lista electorală suplimentară trebuie să fie radiate din celelalte liste existente la secţie. În cazul în care alegătorul netransportabil se află în altă localitate decât cea de domiciliu sau de reşedinţă îşi poate exercita dreptul de vot prin intermediul urnei speciale la cea mai apropiată secţie de votare de locul unde se află. La alegerile locale, alegătorul netransportabil care se află în localitatea de domiciliu îşi poate exercita dreptul de vot prin intermediul urnei speciale la secţia de votare la care este arondat după domiciliu, iar votarea se face numai pe baza unui extras întocmit personal de preşedintele biroului electoral de pe lista electorală permanentă. Cel care se află în localitatea de reşedinţă îşi poate exercita dreptul de vot prin intermediul urnei speciale la secţia de votare la care este arondată adresa de reşedinţă, dacă şi-a stabilit reşedinţa anterior datei de 11 aprilie 2024. Alegătorul netransportabil este radiat din lista electorală permanentă existentă la secţia de votare din ţară în a cărei rază domiciliază, la solicitarea preşedintelui biroului electoral al secţiei de votare, transmisă prin Sistemul informatic de monitorizare a prezenţei la vot şi de prevenire a votului ilegal. Dacă alegătorul nu este înscris în lista electorală permanentă în condiţiile art. 18 alin. (3) din Legea nr. 115/2015, alegătorul netransportabil îşi va putea exercita dreptul de vot pe baza unui extras de pe lista electorală suplimentară. La alegerile locale, alegătorul netransportabil care se află în localitatea de reşedinţă nu îşi poate exercita dreptul de vot prin intermediul urnei speciale dacă şi-a stabilit reşedinţa începând cu data de 11 aprilie 2024. Aceste dispoziţii se vor aplica în mod corespunzător şi alegătorilor cu domiciliul în străinătate şi cu reşedinţa în ţară, precum şi cetăţenilor Uniunii Europene cu drept de vot care au domiciliul sau reşedinţa în România. Actul de identitate face dovada identităţii, a cetăţeniei, a adresei de domiciliu şi/sau a adresei de reşedinţă. În plus, proba reşedinţei se poate face şi cu dovada de reşedinţă înscrisă pe un document care va însoţi cartea de identitate simplă, cartea electronică de identitate şi cartea de identitate provizorie. Cererile pentru exercitarea dreptului de vot prin intermediul urnei speciale pot fi depuse prin mijloace electronice şi fizic, prin intermediul oricărei persoane. Acestea trebuie să fie datate şi semnate olograf de către alegătorul care solicită urna specială şi vor cuprinde, în mod obligatoriu: numele, prenumele, codul numeric personal, domiciliul sau reşedinţa, conform menţiunilor din actul de identitate ori dovada de reşedinţă, după caz, adresa imobilului unde se solicită deplasarea urnei speciale, seria şi numărul actului de identitate, numărul de telefon, precum şi scrutinul/scrutinele la care se va exercita dreptul de vot. Vor fi însoţite de copii ale oricărui act din care rezultă situaţia de fapt care califică alegătorul drept alegător netransportabil, conţinutul înscrisurilor să cuprindă în mod expres sintagma „persoană netransportabilă”. Nu este obligatorie prezentarea unei adeverinţe medicale eliberată de medicul de familie al alegătorului. Cererile pot fi depuse la biroul electoral al secţiei de votare competent inclusiv în ziua votării, fiind recomandat ca depunerea cererilor în preziua votării să se realizeze în intervalul orar 18,00 – 19,00, iar în ziua votării mai devreme de ora 14,00, pentru ca biroul electoral al secţiei de votare să aibă timpul necesar pentru a asigura procesarea cererilor, deplasarea echipei care însoţeşte urna specială, votarea şi returnarea la secţia de votare a respectivei echipe anterior orei 22,00. Prin excepţie, aceste cereri şi actele necesare pot fi depuse, prin intermediul oricărei persoane sau prin email, la biroul electoral de circumscripţie comunală, orăşenească, municipală sau de sector al municipiului Bucureşti, după caz, în perioada 27 mai – 7 iunie 2024. În cazul în care alegătorul netransportabil nu îşi poate exercita dreptul de vot pentru unul dintre cele două tipuri de alegeri la o secţie de votare din aria de competenţă teritorială a respectivului birou electoral de circumscripţie, personalul tehnic auxiliar al biroului electoral informează de îndată alegătorul cu privire la acest fapt. Totodată, conducătorii unităţilor sanitare publice sau private, ai căminelor pentru persoane vârstnice, ai altor asemenea aşezăminte sociale publice sau private, ai penitenciarelor şi ai locurilor de deţinere sunt obligaţi să aducă la cunoştinţa alegătorilor internaţi/cazaţi în unităţile respective sau celor deţinuţi faptul că pot vota prin intermediul urnei speciale în măsura în care solicită această modalitate de vot, cu suficient timp înainte de ziua votării, dar nu mai târziu de data de 8 iunie 2024. Aceştia îi vor asista pe alegătorii netransportabili plasaţi în responsabilitatea acestora să întocmească cererile de vot cu urna specială şi să realizeze copiile pe documentele necesare şi să depună documentele fizic sau prin email la biroul electoral de circumscripţie comunală, orăşenească, municipală sau de sector al municipiului Bucureşti. Dacă biroul electoral de circumscripţie constată că la o secţie de votare sunt depuse mai mult de 100 de cereri de vot prin intermediul urnei speciale, cererile pot fi repartizate mai multor secţii de votare în raza teritorială a cărora se află alegătorii netransportabili. În cazul deţinuţilor, directorul penitenciarului sau al locului de detenţie, după caz, eliberează temporar acestora, numai pentru exercitarea dreptului de vot, actul sau documentul de identitate aflat în dosarul individual. În ziua votării, 9 iunie 2024, conducătorii acestor instituţii vor permite accesul echipei biroului electoral al secţiei de votare care se deplasează cu urna specială şi personalului structurilor Ministerului Afacerilor Interne care însoţeşte echipa, în vederea exercitării dreptului de vot, „operaţiune ce va avea loc într-un spaţiu anume amenajat pentru votare, care trebuie să beneficieze de dotări minime pentru asigurarea secretului şi solemnităţii votului, se mai arată în hotărârea Biroului Electoral Central.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Actualitate
Actualitate

Filmările Gărzii de Mediu vor fi probe în instanță

Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a declarat, marți, la un post de radio, că în perioada imediat următoare va fi adoptată o ordonanță de urgență pentru ca fotografiile și filmările realizate de Garda Națională de Mediu să poată fi folosite ca probe în instanță. „Garda de Mediu avea achiziționate prin PNRR drone, camere video pentru bord, tot felul de instrumente, body-cam-uri, instrumente pe care le-ar fi putut folosi în activitatea lor .

Actualitate

BEZDEAD: Energia electrică se va întrerupe temporar! Vezi detalii!

COMUNICAT DE PRESĂ Sucursala Târgoviște – Distribuție Energie Electrică România, anunță întreruperea alimentării cu energie electrică în data de 03.09.2025 în comuna Bezdead – sat Bezdead, între orele 08.00-16.00. Informațiile actualizate despre întreruperile planificate din localitățile județului Dâmbovița pot fi vizualizate pe site-ul: www.distributie-energie.ro rubrica Suport/Intreruperi Ne cerem scuze pentru neplăcerile cauzate de aceste întreruperi care sunt însă necesare pentru asigurarea unei bune funcționari a instalatiilor. .

Actualitate

Naționala U18 a României va susține susține o dublă amicală în compania Republicii Moldova U18

Naționala de fotbal U18 a României se pregătește să susțină două meciuri amicale în această lună. Naționala antrenată de Ion Marin va înfrunta într-o dublă manșă amicală naționala Republicii Moldova U18. Astfel, juniorii tricolori joacă un prim meci de pregătire vineri, 5 septembrie, de la ora 17:00 (Tiraspol), în timp ce al doilea meci este programat duminică, 7 septembrie, de la ora 12:00 (Centrul de pregătire al FMF – Vadul-lui-Vodă). .

Actualitate

Chindia Târgoviște continuă seria victoriilor în campionat. Trei puncte obținute și cu Dumbrăvița, după un meci cu gol în fiecare repriză

Chindia Târgoviște a făcut din nou spectacol și a obținut o nouă victorie în campionat! În această seară, pe teren propriu, dâmbovițenii s-au comportat exemplar și au obținut al treilea succes consecutiv în Liga 2, după ce au depășit Dumbrăvița cu 2-0. În disputa cu gruparea din Timiș, târgoviștenii au marcat câte un gol pe repriză. Veteranul Daniel Florea a deschis scorul în minutul 27. Reușita atacantul au făcut ca .

Pagina de facebook

-
-

Recente din dambovita

-
-

12:44

Patriarhia Română și-a exprimat preocuparea față de marchul Bucharest Pride, care urmează să aibă loc sâmbătă, 7 iunie 2025, în apropierea marelui Praznic al Pogorârii Duhului Sfânt (Cincizecimea sau Rusaliile). Potrivit sursei damboviteanul.com, părinții Bisericii consideră evenimentul ca fiind sfidător la adresa sărbătorii religioase, având o conotație sfântă pentru creștinătate.

Patriarhia Română și-a exprimat preocuparea față de marchul Bucharest Pride, care urmează să aibă loc sâmbătă, 7 iunie 2025, în apropierea marelui Praznic al Pogorârii Duhului Sfânt (Cincizecimea sau Rusaliile). Potrivit sursei damboviteanul.com, părinții Bisericii consideră evenimentul ca fiind sfidător la adresa sărbătorii religioase, având o conotație sfântă pentru creștinătate. Conform comunicatului, Patriarhia consideră că organizarea marchului în acest moment este o provocare și este total nepotrivită, mai ales în contextul
Image Description

12:29

Mitropolitul Nifon a efectuat o vizită pastorală în protoieria Titu, vizitând mai multe parohii și sediul protoieriei, potrivit damboviteanul.com. În cadrul vizitei, au fost prezentate proiecte de dezvoltare și investiții în aceste parohii, iar autoritățile locale și preoții au discutat despre problemele și planurile de viitor.

Mitropolitul Nifon a efectuat o vizită pastorală în protoieria Titu, vizitând mai multe parohii și sediul protoieriei, potrivit damboviteanul.com. În cadrul vizitei, au fost prezentate proiecte de dezvoltare și investiții în aceste parohii, iar autoritățile locale și preoții au discutat despre problemele și planurile de viitor. La Parohia Romanesti, s-a finalizat documentația pentru construirea casei parohiale, iar lucrările pentru fundația noului complex bisericesc sunt deja în curs. În Pitaru, filiala Strambeanu,
Image Description

11:24

Atenționare meteorologică de cod galben pentru zona montană a județului Dâmbovița

Atenționare meteorologică de cod galben pentru zona montană a județului Dâmbovița Administrația Națională de Meteorologie a emis o nouă atenționare de cod galben pentru zona montană a județului Dâmbovița, potrivit damboviteanul.com. Conform acesteia, fenomenele meteo severe vor avea loc în intervalul 5 iunie, de la ora 12:00 până la ora 23:00, fiind avertizări privind instabilitatea atmosferică temporar accentuată. Potrivit meteorologilor, zonele montane se vor confrunta cu averse torențiale, descarcări electrice și rafale
Image Description

11:02

Percheziții în Dambovița și București în cadrul unei anchete privind evaziunea fiscală

Percheziții în Dambovița și București în cadrul unei anchete privind evaziunea fiscală În această dimineață, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dambovița, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și a Inspectoratului General al Poliției Române, au efectuat mai multe percheziții în cadrul operațiunii JUPITER. Potrivit site-ului damboviteanul.com, au fost puse în aplicare cinci mandate de percheziție domiciliară, dintre care două în județul Dambovița și
Image Description

10:54

Primul cod galben de caniculă al anului în Dâmbovița

Primul cod galben de caniculă al anului în Dâmbovița Conform site-ului damboviteanul.com, prima săptămână de vară aduce în județul Dâmbovița primul avertisment de cod galben de caniculă din acest an. Avertizarea este valabilă de astăzi, de la prânz, până la ora 21.00 și anunță temperaturi extrem de ridicate, ceea ce va duce la un disconfort termic crescut. Temperaturile maxime se vor situa între 30 și 37 de grade Celsius. Regulile de protecție
Image Description

Recente din Romania

-
-

03:20

- Iasi - USV Iași pune la bătaie circa 600 de locuri la admiterea de toamnă. Înscrierile se încheie vineri

La Universitatea de Științele Vieții din Iași (USV Iași), sesiunea de admitere de toamnă este în plină desfășurare și se va încheia vineri, 5 septembrie 2025. În această etapă, instituția scoate la concurs 630 de locuri, finanțate atât de la buget, cât și cu taxă, repartizate între programele de licență și cele de master. Pentru studiile de licență, USV Iași a alocat 499 de locuri, dintre care 287 sunt la
Image Description

03:20

- Iasi - Medicamentul pentru slăbit Wegovy oferă beneficii în reducerea riscului cardiac, aducând un nou impuls pentru Novo Nordisk

Novo Nordisk a obţinut rezultate încurajatoare într-un studiu clinic cu medicamentul său pentru slăbit Wegovy, care a arătat că utilizarea continuă a substanţei active semaglutidă a redus cu 57% riscul de infarct, accident vascular cerebral sau deces la persoanele cu obezitate şi boli cardiovasculare ori supraponderale, comparativ cu pacienţii trataţi cu tirzepatidă, ingredientul din medicamentele Zepbound şi Mounjaro produse de Eli Lilly, transmite CNBC, preluat de news.ro. Deşi datele provin
Image Description

03:20

- Iasi - UAIC introduce trei programe noi de studii la admiterea din septembrie

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași anunță că, la sesiunea de admitere din septembrie, lansează trei programe noi de licență: Management în sport, Economia comerțului, turismului și serviciilor și Fizică tehnologică. Admiterea se va desfășura între 5 și 8 septembrie 2025, atât online, prin platforma eadmitere.uaic.ro, cât și prin depunerea dosarului la sediul facultăților și extensiilor. Cele trei programe noi includ unul la Facultatea de Educație Fizică și Sport –
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
dambovita WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Maria Popescu

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul dambovita
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete