Elev din Drobeta-Turnu Severin cercetat de poliţisti pentru condusul unei motociclete fără permis și ignorarea semnalelor poliţiei
Un tânăr de 18 ani din Drobeta-Turnu Severin este cercetat de poliţişti după ce a condus o motocicletă, deşi nu are permis, şi nu a oprit la semnalul agenţilor rutieri, fiind urmărit în trafic. Incidentul s-a produs sâmbătă, pe bulevardul Tudor Vladimirescu din municipiu, când tânărul, în timp ce se deplasa cu motocicleta sa, a refuzat să oprească la semnalul oamenilor legii și a început să fie urmărit de un echipaj de poliţie.