Netanyahu neagă că înfometează civilii din Gaza ca metodă de război: "Un pachet de minciuni"
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a negat acuzaţiile potrivit cărora ar înfometa palestinienii din Gaza ca metodă de război, într-un interviu acordat CNN, afirmând că cererea de mandat de arestare aflată în prezent în curs de examinare la Curtea Penală Internaţională (CPI) se bazează pe un "pachet de minciuni". Procurorul CPI, Karim Khan, a anunţat luni că a cerut mandate de arestare pentru trei lideri Hamas şi doi politicieni israelieni - Netanyahu şi ministrul israelian al Apărării, Yoav Gallant - pentru acuzaţii de crime de război şi crime împotriva umanităţii în legătură cu atacurile din 7 octombrie din Israel şi războiul care a urmat în Gaza.