Exclusiv Pacient în România. Azilul ilegal binecuvântat de autorități timp de 20 de ani, alimentat de Poliție și spitale
Inapoi

Exclusiv Pacient în România. Azilul ilegal binecuvântat de autorități timp de 20 de ani, alimentat de Poliție și spitale

Postat pe 14 Jul 2025

Update cu 2 zile în urmă

Timp de citire: 17 minute

Articol scris de: Elena Dumitrescu

Image Description
Nationale
Un bihorean găzduiește, fără autorizație, aproape 400 de oameni în casele sale, iar statul român acceptă tacit situația de 20 de ani. Oamenii fără familie ajung acolo din diverse instituții ale statului, care nu au soluții pentru ei. Proprietarul caselor face treaba statului, iar statul face controale și spune că totul este bine. După mediatizarea cazului, corpul de control al Ministerului Muncii face verificări, iar primele date arată încălcări ale legii. Echipa Pacient în România a mers într-una dintre aceste locuințe pentru a vedea în ce condiții trăiesc oamenii, dar a fost primită cu agresivitate și jigniri de către proprietar. O anchetă exclusivă marca Pacient în România. Cazul lui Viorel Pașca a intrat în atenția opiniei publice și a autorităților săptămâna trecută, când bărbatul a abandonat în fața DGASPC Mehedinți șapte pacienți cu dizabilități intelectuale severe trimiși la el de spitalul din Drobeta-Turnu Severin. I se spune Bunul Samaritean și conduce o afacere cu iz de binefacere, dar cu multe semne de întrebare. De aproape 20 de ani are grijă de oameni fără familii, în 17 case organizate ca un azil. Doar că nimic nu funcționează legal, ca un serviciu social licențiat. Totul se întâmplă pe persoană fizică. Am ajuns și noi în satul Dumbrava, din comuna Holod, județul Bihor. Batem la ușa uneia dintre case și o doamnă ne întreabă dacă ne-a trimis șefa. La scurt timp după ce am intrat în casă își fac apariția șefa și Viorel Pașca, alertat că am ajuns acolo. Bărbatul devine nervos când îl întrebăm despre oamenii din casă, cum își cheltuie banii, având în vedere că unii au pensie, alții indemnizații de handicap. Jurnalist Digi24: - Cum cheltuiesc ei banii? Viorel Pașca: - Așa bine. Mai aveți ceva de vorbit. Jurnalist Digi24: - Puteți să-mi răspundeți la întrebarea asta? Viorel Pașca: - Știți care-i problema? Puneți întrebări tendențioase. Uluitor este că a existat un control care nu a găsit nimic în neregulă. O comisie formată din reprezentanți ai Prefecturii Bihor, AJPIS, DSP, Direcției Sanitar-Veterinare și Poliției au făcut verificări acasă la Viorel Pașca, în cazul pacienților aduși din Mehedinți. Concluzia a fost că oamenii sunt bine, iar Pașca invocă acum aceste concluzii pentru a spune că funcționează legal. Mai încercăm o dată să obținem un răspuns legat de bani, de data aceasta despre ajutorul de înmormântare. Deși am filmat în casă, în prezența lui și la invitația lui, Viorel Pașca a decis brusc că nu mai vrea să difuzăm imaginile. Jurnalist Digi24: - Știți că în casa în care am intrat, erați cu noi. Am intrat cu dumneavoastră. Viorel Pașca: - Nu vă dau acordul să mă dați la televizor nici acolo, că-i în spațiul meu. Jurnalist Digi24: - Da, dar ați intrat cu noi. Viorel Pașca: - Vă spun acum că nu vă dau voie să dați imaginile din casă și interviul cu mine. M-am răzgândit, că așa îmi place, să mă răzgândesc. Pentru că sunt om și oamenii, ăia normali, se mai răzgândesc. Proștii nu prea. Am decis să difuzăm imaginile, deoarece este vorba despre un subiect de interes public și există întrebarea dacă acești oameni sunt sau nu în siguranță. Odată cu noi, la Viorel Pașca au ajuns pentru o monitorizare și reprezentanți ai Centrului de Resurse Juridice, dar nu au fost lăsați să intre. Georgiana Pascu, reprezentant a CRJ, a sunat la 112 pentru a sesiza că mai mulți oameni sunt închiși în aceste locuințe. ”Cât vedem cu ochii sunt case care seamănă a instituție. Oamenii sunt închiși în interior, cu două rânduri de uși, cu două rânduri de chei. Cu toate acestea, proprietarul acestui spațiu ne spune că oamenii și-au dat consimțământul pentru a fi aici. Ne-a interzis accesul și să stăm de vorbă cu oricare dintre persoanele care sunt în acest moment închise în acest spațiu”, spune Georgiana Pascu, reprezentanta CRJ. Poliția din comuna Holod a venit și a intrat în casă, dar după o scenă întreagă de bâjbâieli care i-au dat lui Viorel Pașca șansa să se laude că se cunoaște bine cu toată Poliția din Bihor. Polițiștii au intrat în casă doar după ce și-au sunat șefii, dar nu au spus ce au constatat. Au ținut însă să legitimeze echipa Digi24. Viorel Pașca ne-a spus că are 17 case în care are oameni pe care îi primește de la instituțiile din România, spitale și chiar Poliție. Viorel Pașca spune că de-a lungul celor 20 de ani a avut în casele lui peste 3300 de oameni, 90 % veniți de la spitale, iar 10 % aduși de Poliție. Sunt oameni cu care România, un stat membru al Uniunii Europene, nu a avut ce face și a decis să-i abandoneze. Dintre cei 3300, peste 1000 au murit, spune preotul satului. Am fost și la Evidența populației din comuna Holod pentru a afla cum stau sute de oameni acasă la Viorel Pașca. Ni se spune că 10 au buletine cu adresa de domiciliu în locuințele acestuia, așa cum prevede legea, iar ceilalți sunt încadrați ca oameni fără adăpost. ”Sunt persoane cărora le stabilește domiciliul la adresă, dar nu mai mult de 10. Sunt persoane care sunt pe raza comunei Holod, tot la dânsul, dar nu le poate stabili domiciliul, datorită faptului că depășește numărul de 10 persoane. În aceste situații, cetățenii respectivi solicită negație de la Primărie, se fac rapoarte de verificare și noi le facem punerea în legalitate”, este explicația primită la Evidența Populației. ”Vorbim despre persoane cu dizabilități intelectuale și psiho-sociale severe. Vorbim despre persoane care nu și-ar fi putut da consimțământul informat pentru a fi în locuința domnului Viorel Pașca”, declară Georgiana Pascu, manager de proiect Centrul de Resurse Juridice. Și acum vine întrebarea de unde are bani să îngrijească atâția oameni prin Asociația Dumbrava DPG - Dumnezeu poartă de grijă, cu care strânge fonduri din donații, după ce vinde lacrimogen povestea acestor oameni. ”Nu amestecați asociația. Eu nu sunt asociația, eu sunt persoană fizică. Faptul că am o asociație...am, care face altceva”, spune Viorel Pașca. Doar că documente oficiale de la Ministerul de Finanțe dovedesc contrariul. Asociația a cerut și a primit bani din donații pentru sutele de oameni din case. În 2024 a avut venituri în valoare de peste 490.000 euro, cheltuieli de peste 460.000 euro, excedent de peste 115.000 euro și 9 angajați. Și deși au fost controale la casele lui Viorel Pașca, există documente despre banii pe care îi încasează, iar locul arată ca un azil, nicio instituție nu îi impune să intre în legalitate. Așa că Viorel Pașca face în continuare ce vrea și chiar amenință statul că dacă nu îi convine cum funcționează, să-și ia oamenii pe care i-a trimis la el. ”Autoritățile, pur și simplu, varsă oamenii acolo. Iar oamenii respectivi devin ai nimănui, devin ai lui Viorel Pașca. Sistemul public este extrem de vulnerabil, atât de vulnerabil încât acum devine șantajabil în raport cu un om care nu respectă legea, dar știe că el este ultima soluție pentru niște autorități incompetente”, este de părere Mihaela Munteanu, director de advocacy FONSS. Este exact ce spun și reprezentanții Spitalului Județean Drobeta Turnu Severin. Cei care au trimis pacienți acasă la Viorel Pașca susțin că s-a ajuns aici pentru că au încercat să ducă bolnavii la DGASPC Mehedinți, dar li s-a spus că nu sunt locuri. ”Mereu ne-am izbit de nu se poate, nu avem, nu putem, asta este. DGASCP, care e forul superior, nu reușește deloc să sprijine și atunci ne învârtim într-un cerc vicios”, spune Elena Bololoi, director de îngrijiri la Spitalul Județean Drobeta Turnu Severin. Cazul pacienților de la Mehedinți aduși în casa lui Pașca e anchetat acum. Un control al Inspecției Sanitare de Stat a arătat că spitalul a încălcat legea când a trimis pacienții acolo și nu au fost respectate protocoalele de externare. Raportul de control a fost înaintat organelor de anchetă. În plus, bolnavii plecați de la Pașca și ajunși într-un centru din Mehedinți au fost găsiți cu răni pe corp, au constatat inspectorii Consiliului de Monitorizare, care au depus plângere la Poliție. Cei care sunt cazați în casele lui Viorel Pașca sunt oameni fără familii, care ar rămâne în stradă pentru că statul nu le oferă alternative. Întreg cazul este verificat acum de corpul de control al Ministerului Muncii, iar primele date arată că au fost încălcări ale legii. ”Am deja niște idei preliminare, venite dinspre cei care au fost acolo, și care se referă la eventuale sume din bani publici care au fost folosite, sume care, de obicei, ajung la furnizori acreditați de servicii sociale și care par acum să nu fi ajuns la furnizori acreditați, ci la una-două sau mai multe persoane fizice. Dacă vom avea indicii că există încălcări ale legii, o vom face. Mie, la prima vedere, mi se pare că acolo se încalcă multe legi. În același timp, dacă există indicii că servicii sociale se livrează în afara reglementărilor, ar fi iarăși o încălcare a legii”, ne-a declarat Florin Manole, ministrul Muncii.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Nationale

Pagina de facebook

-
-

Recente din dambovita

-
-

22:13

Curentul electric va fi oprit temporar în comuna Iedera, sat Iedera de Jos! Vezi detalii!

COMUNICAT DE PRESĂ Sucursala Târgoviște – Distribuție Energie Electrică România, anunță întreruperea alimentării cu energie electrică în data de 17.07.2025 în comuna Iedera, sat Iedera de Jos, între orele 08.00-16.00. Informațiile actualizate despre întreruperile planificate din localitățile județului Dâmbovița pot fi vizualizate pe site-ul: www.distributie-energie.ro rubrica Suport/Intreruperi Ne cerem scuze pentru neplăcerile cauzate de aceste întreruperi care sunt însă necesare pentru asigurarea unei bune funcționari a instalatiilor.
Image Description

21:56

Dosar penal pentru un bărbat din Butimanu, depistat conducând un autoturism neînmatriculat!

La data de 14 iulie a.c., în jurul orei 12:15, polițiștii Serviciului Rutier au oprit pentru control, pe DJ 711, în localitatea Racovița, un autoturism condus de un bărbat, de 38 de ani, din comuna Butimanu. În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că autoturismul ar fi neînmatriculat în circulație, fiind radiat de către autoritățile din Germania, din anul 2022. În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub
Image Description

21:56

Alcoolemie uriașă depistată la un șofer din comuna Vârfuri, în timp ce conducea în Pucioasa!

Polițiștii Formațiunii Rutiere Pucioasa au surprins, pe raza Orașului Pucioasa, un bărbat, de 43 de ani, din comuna Vârfuri, în timp ce ar fi condus un autoturism sub influența alcoolului. Polițiștii au procedat la testarea acestuia cu aparatul din dotare, rezultatul indicând o valoare de 1,29 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, șoferul a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de mostre biologice necesare stabilirii cu exactitate
Image Description

21:37

Un argeșean, surprins conducând fără permis pe DN 72, în comuna I. L. Caragiale!

Polițiștii rutieri din cadrul Poliției Municipiului Moreni au depistat un bărbat, de 42 de ani, din județul Argeș, în timp ce ar fi condus un ansamblu de vehicule format dintr-o autoutilitară și o remorcă, pe DN 72, în comuna I. L. Caragiale, fără a deține permis de conducere corespunzător categoriei din care face parte ansamblul de vehicule. În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal pentru comiterea infracțiunii de conducerea
Image Description

21:23

BEZDEAD: Energia electrică va fi întreruptă! Amănunte, în articol!

COMUNICAT DE PRESĂ Sucursala Târgoviște – Distribuție Energie Electrică România, anunță întreruperea alimentării cu energie electrică în data de 17.07.2025 în comuna Bezdead, sat Bezdead, între orele 08.00-16.00. Informațiile actualizate despre întreruperile planificate din localitățile județului Dâmbovița pot fi vizualizate pe site-ul: www.distributie-energie.ro rubrica Suport/Intreruperi Ne cerem scuze pentru neplăcerile cauzate de aceste întreruperi care sunt însă necesare pentru asigurarea unei bune funcționari a instalatiilor. Relatii suplimentare la telefon 0245
Image Description

Recente din Romania

-
-

05:14

- Iasi - Lamine Yamal este noul număr zece al Barcelonei. A semnat prelungirea contractului

Atacantul spaniol Lamine Yamal şi-a prelungit miercuri contractul cu gruparea catalană FC Barcelona, urmând să primească şi tricoul cu numărul 10 al echipei, a anunţat clubul iberic într-un comunicat, citat de News.ro. Lamine Yamal (18 ani) a semnat un nou contract cu FC Barcelona şi va apăra culorile catalanilor până în 2031. Simbolic, atacantul spaniol a renunţat la tricoul cu numărul 19 pentru a-l prelua pe cel cu numărul 10,
Image Description

04:51

- Iasi - CECCAR Iași a marcat Ziua Națională a Contabilului Român: era #SmartAccounting a început!

Săptămâna aceasta, Iașiul a găzduit cea de-a XXI-a ediție a Zilei Naționale a Contabilului Român, eveniment de tradiție organizat de CECCAR în toate orașele din țară. Profesioniștii contabili din județul Iași s-au reunit pentru a marca o zi specială în calendarul economic românesc: Ziua Națională a Contabilului Român. Evenimentul a adus în prim-plan digital mindset-ul, care transformă ADN-ul contabil pentru era #SmartAccounting. Evenimentul reprezintă un prilej de a recunoaște rolul
Image Description

04:46

- Iasi - Se cerne piața cerealelor din Iași: Brio Investment Cereale SRL, companie cu afaceri de sute de milioane și legături politice, a ajuns în insolvență

Brio Investment Cereale SRL, un operator agricol de top din Iași, a intrat în insolvență după o scădere abruptă a profitului și presiuni financiare crescute. Compania, cu o cifră de afaceri de peste 200 milioane lei, se află acum în pragul reorganizării, într-un sector unde aproape 50 de firme similare rămân active. Brio Investment Cereale SRL, unul dintre cei mai importanți jucători regionali în comerțul cu ridicata al cerealelor, semințelor,
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
dambovita WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Cristina Preda

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul dambovita
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete