În timp ce UE și SUA continuă să negocieze o declarație comună pentru a formaliza acordul tarifar, Executivul UE amână din nou un pachet de contramăsuri care ar fi trebuit să intre în vigoare pe 7 august, relatează Euronews. Comisia Europeană va suspenda marți un pachet de contramăsuri comerciale care vizează produse americane în valoare de 93 de miliarde de euro, care urma să intre în vigoare la 7 august, în timp ce continuă negocierile privind o declarație comună care să oficializeze acordul încheiat la 27 iulie de președinta Comisiei, Ursula von der Leyen, și președintele SUA, Donald Trump. „UE continuă să colaboreze cu SUA pentru a finaliza o declarație comună, astfel cum s-a convenit la 27 iulie”, a declarat purtătorul de cuvânt al UE, Olof Gill, adăugând: „Având în vedere aceste obiective, Comisia va lua măsurile necesare pentru a suspenda cu șase luni contramăsurile UE împotriva SUA, care urmau să intre în vigoare la 7 august”. În conformitate cu acordul la care s-a ajuns, SUA au redus joi trecută rata tarifelor la 15%. Gill a declarat că această măsură a adus UE o reducere imediată a tarifelor, „punându-se astfel prima piatră importantă la temelia restabilirii clarității pentru companiile din UE care exportă către SUA”. Cu toate acestea, disputa comercială dintre UE și SUA nu s-a încheiat, deoarece ambele părți trebuie să negocieze în continuare anumite puncte ale acordului care au dus la interpretări diferite. În plus, ordinul executiv al SUA din 31 iulie nu acordă UE scutiri pentru industria auto, așa cum se aștepta (aceasta rămâne supusă unor tarife de 25 %), și nici nu scutește sectoare strategice precum cel al aeronavelor. Pe măsură ce negocierile continuă, Comisia ar trebui să amâne, prin procedura de urgență, pachetul de contramăsuri adoptat împotriva tarifelor SUA. Acesta constă în două liste de produse în valoare de 21 de miliarde de euro și, respectiv, 72 de miliarde de euro, care au fost comasate la 24 iulie, după ce statele membre UE le-au adoptat, vizând produse americane precum soia, autovehicule, aeronave și whisky Bourbon. Acordul politic cu Bruxelles-ul a fost anunțat pe 27 iulie la Turnberry, în Scoția, în urma unor discuții de 40 minute între președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, și președintele american Donald Trump. Totuși, acordul final prevede o taxă vamală de 15% pentru majoritatea bunurilor exportate din UE către SUA — un prag redus la jumătate față de cel de 30% pe care Washington-ul amenința că-l va impune de la 1 august– și reprezintă un recul semnificativ față de poziția inițială a UE. Von der Leyen propusese la începutul negocierilor „tarife zero la zero pentru bunurile industriale”. În cele din urmă, potrivit declarațiilor sale, părțile au convenit doar asupra unui regim de „tarife zero pentru o serie de produse strategice”, printre care aeronave și componente, anumite substanțe chimice și produse agricole selectate. Von der Leyen a precizat, de asemenea, că înțelegerea nu include nicio decizie referitoare la sectorul băuturilor spirtoase. În prezent, majoritatea produselor europene sunt deja supuse unui tarif vamal de 10%, în timp ce automobilele și piesele auto sunt taxate cu 25%, iar oțelul și aluminiul cu 50%, tarif care va fi menținut în continuare. În plus, acordul convenit în Scoția prevede creșterea de către UE a achizițiilor de energie și echipamente militare din SUA, precum și a investițiilor europene în SUA. Concret, blocul s-a angajat să cumpere din SUA produse energetice – gaz natural lichefiat, petrol și produse din energie nucleară – în valoare de 750 miliarde de dolari în următorii trei ani și să realizeze în SUA investiții suplimentare de 600 miliarde de dolari, a explicat președintele american. UE intenționează, de asemenea, să achiziționeze cipuri IA în valoare de 40 miliarde de euro, esențiale pentru menținerea avantajului tehnologic al UE. În acest timp, taxele vamale percepute de UE asupra importurilor din SUA vor fi zero. Ursula von der Leyen a declarat că UE acceptă aceste taxe pentru echilibrarea schimburilor comerciale cu SUA, țară care înregistrează un deficit comercial semnificativ în relațiile comerciale cu UE. În 2024, UE a exportat bunuri în valoare de 606 miliarde de dolari către SUA, în timp ce exporturile SUA către țările UE au însumat 370 de miliarde de dolari, de unde rezultă un deficit comercial de 236 de miliarde de dolari în defavoarea SUA, conform datelor oficiale, care nu includ serviciile. Săptămâna trecută, Comisia Europeană a transmis un comunicat pentru a explica conținutul înțelegerii cu SUA și pentru a clarifica natura acesteia: „Acordul politic încheiat între președinta von der Leyen și președintele Trump servește intereselor economice fundamentale ale UE în ceea ce privește relațiile comerciale și de investiții stabile și previzibile între UE și SUA. În același timp, acesta respectă pe deplin suveranitatea UE în materie de reglementare și protejează sectoarele sensibile ale agriculturii UE, precum carnea de vită sau de pasăre. (…) Acordul politic din 27 iulie 2025 nu are caracter juridic obligatoriu. Pe lângă luarea măsurilor imediate asumate, UE și SUA vor continua negocierile, în conformitate cu procedurile interne relevante, pentru a pune în aplicare pe deplin acordul politic”, afirmă Executivul European. Orice acord va trebui aprobat de toate statele membre. Ambasadorii țărilor membre ale UE, aflați într-o vizită în Groenlanda, au fost informați duminică dimineață de Comisie cu privire la stadiul negocierilor și urmează să se reunească din nou după ce acordul va fi finalizat.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.