Vremea întoarce foaia, astfel că județul Dâmbovița trece de la Cod Roșu de caniculă, la avertizări de instabilitate atmosferică accentuată. Astfel, sunt așteptate precipitații abundente și valori termice mai coborâte decât cele specifice pentru această perioadă. ANM a emis o avertizare COD Galben, pentru cea mai mare parte a teritoriului, și portocaliu pentru zona montană. COD GALBEN Interval de valabilitate: 29 iulie, ora 10 – 29 iulie, ora 22 Fenomene vizate: instabilitate atmosferică Zone afectate: cea mai mare parte a Transilvaniei, nordul Olteniei și al Munteniei, precum și la munte În cea mai mare parte a Transilvaniei, nordul Olteniei și al Munteniei, precum și la munte vor fi perioade cu instabilitate atmosferică ce se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice, grindină, intensificări ale vântului și vijelii (rafale în general de 50…60 km/h). În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor fi de 20…25 l/mp, iar pe arii restrânse de peste 30 l/mp. COD PORTOCALIU Interval de valabilitate: 29 iulie, ora 10 – 29 iulie, ora 22 Fenomene vizate: instabilitate atmosferică accentuată Zone afectate: Sibiu, Brașov, Covasna, Harghita și în zona de munte a județelor Gorj, Hunedoara, Alba, Vâlcea, Argeș, Dâmbovița și Prahova În județele Sibiu, Brașov, Covasna, Harghita și în zona de munte a județelor Gorj, Hunedoara, Alba, Vâlcea, Argeș, Dâmbovița și Prahova, vor fi averse importante cantitativ, însoțite de descărcări electrice, vijelii și grindină. În timp scurt sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 30…40 l/mp și izolat de 50…60 l/mp.
Administrația Națională de Meteorologie a emis o nouă AVERTIZARE METEOROLOGICĂ COD GALBEN în intervalul de valabilitate: 28 iulie 2025 în intervalul orar 10:00 – 22:00! Fenomenele vizate în tot județul Dâmbovița sunt valuri de căldură, caniculă și disconfort termic ridicat.
.
Achiziție importantă făcută de Urban Titu, sfârșitul săptămânii trecute! Gruparea din sudul județului, ce activează la nivelul Ligii 3, a reușit să-l achiziționeze pe Andres Brînzea, portar ce a evoluat ultima dată la Chindia Târgoviște. Acesta este primul transfer făcut de divizionara C în această vară. „Bun venit, Andres Luciano Brînzea! Suntem bucuroși să vă anunțăm că Andres a devenit jucătorul lui Urban Titu. Tânărul portar, în vârstă de 19
.
Astăzi a avut loc ședința Colegiului Prefectural Dâmbovița, o întâlnire în cadrul căreia s-au derulat dezbateri privind problemele cetățenilor și au fost prezentate informări privind domenii esențiale pentru județ. Alături de conducerea Instituției prefectului au fost prezenți reprezentanții instituțiilor deconcentrate din județ și deputații Aurelian Cotinescu și Daniel Blaga. În cadrul întâlnirii au fost prezentate informări privind activitatea desfășurată în semestrul I al anului 2025 și principalele concluzii desprinse din
.
În cursul zilei de astăzi, 28 iulie a.c., în jurul orei 18.00, polițiștii din cadrul Formațiunii Rutiere Găești au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier pe raza comunei Ludești. Din cercetările preliminare, polițiștii au stabilit faptul că un bărbat, de 28 de ani, din comuna Ludești, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 702L, pe raza comunei Ludești, ar fi intrat în coliziune cu un autoturism
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.