În fiecare an, la 24 iunie, celebrăm Ziua Avocatului Român, instituită de Congresul Avocaţilor din 1998, cu scopul de a constitui o oportunitate pentru promovarea valorilor profesiei de avocat și a rolului avocatului în statul de drept. Este totodată un moment bun, pentru a reflecta la provocările cu care se confruntă avocatura în prezent și a importanței semnării unei Convenții pentru profesia de Avocat, inclusiv pentru necesara protecție ce trebuie acordată avocaților și uniunilor profesionale în fața unor abuzuri pe care avocații le suportă în viata reală, după cum subliniază senatorul de Dâmbovița, Titus Corlățean. „Avocatul, o instituție uneori aplaudată sau apreciată, alteori criticată, dar cu certitudine esențială pentru bună funcționare a unui stat de drept, pentru normalitatea procesului judiciar, pentru reprezentarea intereselor clientului, a dreptului la apărare si a temei mai largi, cea a Drepturilor și libertăților fundamentale. Recent, în luna mai 2025, Comitetul Miniștrilor Consiliului Europei a adoptat Convenția Europeană privind profesia de avocat. Importantă pentru armonizarea regulilor nationale europene privind această profesie, inclusiv pentru necesara protecție ce trebuie acordată avocaților și uniunilor profesionale în fața unor abuzuri pe care avocații le suportă în viata reală, de exemplu din partea anchetatorilor care uită că trebuie să respecte, ca principiu, confidențialitatea relației avocat-client. Un exemplu, sunt si altele. Cu aproape o lună și jumătate înainte de deschidere spre semnare a acestui nou tratat, am formulat interpelări parlamentare scrise și am vorbit personal cu Ministrul Justiției și cu cel al Afacerilor Externe, pentru a-i încurajat instituțional să demareze în timp util și să finalizeze procedurile guvernamentale de semnare din partea României a acestui instrument juridic încă de la Conferința Ministerială a Consiliului Europei, ce deschidea Statelor membre spre semnare această Convenție. Reacția guvernamentală a fost tardivă și o completă deziluzie. Spune și asta ceva despre capacitatea administrativă.. Sincer, nici o mare brânză, în realitate, să promovezi un memorandum pentru semnarea acestui tratat, care să fie aprobat de guvern. În maximum 2 saptamani se putea rezolva. Nu s-a putut, din păcate.. Așa că voi relua cu noul Guvern de la București demersurile ca România, chiar dacă mai târziu, să semneze această importantă Conventie pentru profesia de avocat. Republica Moldova a făcut-o deja, de exemplu, România mai așteaptă. Așa că La multi ani avocaților din România! Sper să ne putem alinia și noi rapid noilor reglementari europene în materie”, transmite Titus Corlățean, pe pagina sa de socializare.
La data de 22 iunie a.c., în jurul orei 06:40, polițiștii Serviciului Rutier au depistat pe strada Mihai Bravu, din Târgoviște, un bărbat de 40 de ani, din comuna Brănești, în timp ce ar fi condus un autoturism, deși se afla sub influența alcoolului. Întrucât emana halenă alcoolică, polițiștii au procedat la testarea acestuia cu aparatul din dotare, reieșind o valoare de 0,46 mg/l alcool pur în aerul expirat. Șoferul
.
COMUNICAT DE PRESĂ Sucursala Târgoviște – Distribuție Energie Electrică România, anunță întreruperea alimentării cu energie electrică în data de 25.06.2025 în comuna Bezdead, sat Bezdead, între orele 08.00-16.00. Informațiile actualizate despre întreruperile planificate din localitățile județului Dâmbovița pot fi vizualizate pe site-ul: www.distributie-energie.ro rubrica Suport/Intreruperi Ne cerem scuze pentru neplăcerile cauzate de aceste întreruperi care sunt însă necesare pentru asigurarea unei bune funcționari a instalatiilor.
.
La data de 23 iunie a.c., în jurul orei 00:30, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au oprit pentru control pe bulevardul Libertății, din Târgoviște, un autoturism condus de un bărbat, de 35 de ani, din municipiu. În urma testării șoferului în vederea depistării consumului de alcool, rezultatul a indicat o valoare de 0,62 mg/l alcool pur în aerul expirat. Conducătorul auto a fost condus la spital pentru recoltarea de mostre
.
Un incendiu a cuprins, marţi seară, cabana şi staţia meteorologică de pe Vârful Vlădeasa, pompierii din Cluj intervenind pentru protecţia rezervorului de combustibil. Arderea este favorizată de vântul puternic de la munte. „Pompierii din cadrul Detaşamentului Huedin intervin în aceste momente pentru limitarea efectelor unui incendiu care a cuprins cabana şi staţia meteorologică de pe Vârful Vlădeasa. La faţa locului au fost trimise trei autospeciale pentru stingerea incendiilor din cadrul
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.