Astăzi, de ziua lor tinerii dâmbovițeni sunt încurajați să facă mișcare și premiați pentru performanțele lor. Fotbaliștii cluburilor din județ au fost felicitați în această dimineață pentru munca lor, iar apoi atenția s-a concentrat spre campionii înotului. Devenită tradiție la Complexul Turistic de Natație din Târgoviște, de Ziua Copilului, Cupa 1 Iunie la Înot a debutat, astăzi, în zori, cu o participare impresionantă. Își demonstrează talentul, în fața tribunelor arhipline înotători de performanță, printre ei medaliați la concursurile naționale. Toți copiii prezenți vor fi premiați de Primăria Municipiului Târgoviște. „Încă de dimineață, le-am urat „La Mulți Ani” celor peste 550 de copii din tot județul înscriși la Cupa 1 Iunie la înot, eveniment organizat la Complexul Turistic de Natație de către Primăria Municipiului Târgoviște! Ne-au arătat că sunt pregătiți să urmeze pașii marilor campioni, Camelia Potec și ”Racheta” David Popovici. De asemenea, pe stadionul Eugen Popescu, mai plin de emoții ca niciodată, le-am urat „La Mulți Ani” și celor 1.200 de mici fotbaliști premiați pentru munca lor și pentru că au demonstrat cât de talentați sunt! Îi admirăm pentru tot ceea ce fac și, în același timp, le felicităm antrenorii și părinții! Sunt cei care îi susțin necondiționat și îi ajută să își depășească limitele. Aplauze tuturor și abia așteptăm să vă vedem la următoarele competiții!”, transmite președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan.
Deputatul USR de Dâmbovița, Gabriel Blaga, prezimtă date oficiale, publicate de Guvern, privind simularea reducerii personalului în administrația publică locală. Potrivit acestuia, în județul Dâmbovița, impactul măsurilor este unul redus. „Nu e nimic dramatic în Dâmbovița, la reducerea administrativă propusă de Guvern”, subliniază parlamentarul, explicând că puține comune dâmbovițene au schema de personal mai încărcată. Datele oficiale prezentate de Guvern arată următoarea situație: Total județ: • Posturi maxime prevăzute de
.
După ce i s-a furat trofeul câștigat la turneul WTA de la Cleveland, Sorana Cîrstea a fost răsplătită de organizatori: „Nu te putem lăsa să pleci acasă fără niciun trofeu!” este mesajul publicat de Tennis in the Land pe Instagram într-un story ulterior repostat chiar de jucătoare. Sorana a comunicat inițial pe rețelele sociale că trofeul i-a fost sustras din camera de hotel din New York, unde era cazată în
.
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a declarat, marți, la un post de radio, că în perioada imediat următoare va fi adoptată o ordonanță de urgență pentru ca fotografiile și filmările realizate de Garda Națională de Mediu să poată fi folosite ca probe în instanță. „Garda de Mediu avea achiziționate prin PNRR drone, camere video pentru bord, tot felul de instrumente, body-cam-uri, instrumente pe care le-ar fi putut folosi în activitatea lor
.
COMUNICAT DE PRESĂ Sucursala Târgoviște – Distribuție Energie Electrică România, anunță întreruperea alimentării cu energie electrică în data de 03.09.2025 în comuna Bezdead – sat Bezdead, între orele 08.00-16.00. Informațiile actualizate despre întreruperile planificate din localitățile județului Dâmbovița pot fi vizualizate pe site-ul: www.distributie-energie.ro rubrica Suport/Intreruperi Ne cerem scuze pentru neplăcerile cauzate de aceste întreruperi care sunt însă necesare pentru asigurarea unei bune funcționari a instalatiilor.
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.