Cozi uriașe pe dealul Patriarhiei din Capitală, unde credincioșii așteaptă chiar și câte 5 ore, să se închine la moaștele Sfântului Ioan Gură de Aur, aduse de la mănăstirea Vatoped de la Muntele Athos. Coada formată la moaște se întinde pe aproximativ 500 de metri. Nu sunt puțini cei care critică acest comportament pe care-l consideră „habotnic”. În acelaași timp, pe litoral, peste o sută de mii de tineri încercă să-și revină după petrecerile din ultimele nopți de la Beach Please, pentru a o lua de la capăt, diseară. Un festival, frecventat cu precădere de un public foarte tânăr, în fața căruia diverși artiști au cântat despre droguri, au urcat pe scenă cu sticle de alcool în mână, au înjurat România și chiar l-au ajutat pe un puști să se arunce de pe scenă, trimițându-l direct la Terapie Intensivă. Acestea sunt cele două Românii despre care vorbește fostul deputat de Dâmbovița, Radu Popa, într-o postare publicată pe pagina sa de socializare. O Românie care crede încă în „lucruri sfinte”, care încă mai speră în bine și frumos, care încă se roagă și o altă care zdrobește în mod gălăgios orice principiu sau valoare. „Două Românii. Una strigă, alta se roagă. În timp ce un „rapper” urcă pe scenă în fața a mii de copii între 14 și 18 ani, urlând confuzie și vulgaritate în lumina reflectoarelor, la București, pe Dealul Patriarhiei, o altă Românie urcă în tăcere, cu ochii în lacrimi și sufletul în palme. Presa scrie despre cozile de sute de metri la care oamenii stau cu credință dar și cu dificultate. Peste 5 ore de așteptare. Credincioși care vin să se închine la moaștele Sfântului Ioan Gură de Aur, aduse de la Muntele Athos. La Beach Please, un rapper, așa-zis artist, urla în difuzoare ca “își bagă p… în România”. Nimeni nu îl oprește. Nimeni nu intervine. Ministrul Culturii-cine o fi el?!-tace. Doar că aici, discutăm despre un concert public, în fața minorilor, unde rostirea explicită a unei expresii vulgare de genul „îmi bag p**a în România” poate fi considerată act de vulgaritate extremă și ofensatoare adusă nu doar valorilor morale, ci și identității naționale. Vă închipuiți ca s-ar putea întâmpla asta în vreo țară dezvoltată din Europa și nimeni să nu răspundă? Dacă vă închipuiți, sunteți in eroare. Dar frapantă este tăcerea autorităților dar și susținerea unor politicieni pentru Beachul lui Selly. Poate și ei gândesc la fel?… În timpul acesta, izbăvirea vine de la București. Sute de credincioși se încolonează spre moaște. Fără sponsori. Fără ecrane LED. Fără artificii. Doar dor de Dumnezeu și nevoia de sens. În timp ce o parte din România își pierde copiii în zgomot, cealaltă își caută speranța în rugăciune. Sunt două Românii care se întâlnesc pe același bulevard: una care cere atenție, cealaltă care își cere iertare. Nu e o judecată. E o întrebare: Ce fel de Românie vrem să rămână după noi?”, întreabă retoric Radu Popa și ne întrebăm fiecare în dreptul nostru, mai ales dacă avem copii, care ne roagă să-i lăsăm să-și ia de pe acum bilet pentru la anul.
COMUNICAT DE PRESĂ Sucursala Târgoviște – Distribuție Energie Electrică România, anunță întreruperea alimentării cu energie electrică în data de 14.07.2025 în comuna Bezdead, sat Bezdead, între orele 08.00-16.00. Informațiile actualizate despre întreruperile planificate din localitățile județului Dâmbovița pot fi vizualizate pe site-ul: www.distributie-energie.ro rubrica Suport/Intreruperi Ne cerem scuze pentru neplăcerile cauzate de aceste întreruperi care sunt însă necesare pentru asigurarea unei bune funcționari a instalatiilor.
.
La data de 10 iulie a.c., în jurul orei 18:00, polițiștii Formațiunii Rutiere Găești au depistat, pe drumul național 7, în localitatea Crângurile, un tânăr, de 23 de ani, din comuna Ludești, în timp ce ar fi condus un autoturism având dreptul de a conduce suspendat. În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede
.
Arbitrajul românesc continuă să fie prezent în competițiile europene intercluburi, prin delegarea a două brigăzi complete în manșa a doua a turului 1 preliminar din UEFA Champions League și EUFA Conference League, ediția 2025-2026. Marți, 15 iulie, de la ora 20:00, pe stadionul LNK Sporta Parks din Riga (Letonia), se va disputa partida dintre FK RFS (Letonia) și FCI Levadia Tallinn (Estonia), în cadrul UEFA Champions League. Scorul în tur
.
La data de 11 iulie a.c., în jurul orei 01:00, polițiștii Secției nr. 2 Poliție Rurală Băleni au oprit pentru control, pe raza comunei Finta, un moped condus de un bărbat, de 39 de ani. Întrucât emana halenă alcoolică, polițiștii l-au testat cu aparatul din dotare, rezultând o valoare de 0,44 mg/l alcool pur în aerul expirat. Totodată, în jurul orei 04:00, polițiștii din cadrul Secției nr. 9 Poliție Rurală
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.