Radu Popa, atac dur la adresa PSD după discuțiile privind Pilonul 2 de pensii: „Lovește în propriul electorat (…) oamenii care l-au votat așteptând o bătrânețe demnă”
Proiectul Guvernului privind modificarea regulilor de încasare a banilor din Pilonul 2 de pensii a stârnit critici aprinse, inclusiv din interiorul familiei politice a social-democraților. Potrivit noilor prevederi, la momentul pensionării, românii vor putea ridica doar 25% din suma acumulată, restul urmând să fie plătit lunar, pe viață. Excepție vor face doar cei care au în conturi sub 15.372 lei, care își vor putea retrage integral banii. Fostul deputat PSD de Dâmbovița, Radu Popa, a acuzat conducerea partidului că își abandonează electoratul fidel și că ia decizii fără o consultare internă prealabilă: „PSD guvernează. Are Ministerul Muncii. Și, din nou, lovește în pilonul de siguranță al propriului electorat (…) E vorba de ruptura dintre PSD și oamenii care l-au votat așteptând o bătrânețe demnă. ”. Popa susține că reforma nu a fost discutată nici în forurile partidului, nici în departamente, pentru că acestea „nu mai există”, și avertizează că efectele politice ar putea fi devastatoare: „PSD a pierdut două rânduri de alegeri prezidențiale cu Ministerul Muncii în brațe. Oare n-a înțeles nimeni de ce? Acum, Ciolacu a pus un ministru care e recunoscut doar pentru abilitatea de a merge cu metroul. Nu e cam puțin pentru cel mai mare partid? Un partid care își uită electoratul își pierde și viitorul. Iar un partid care guvernează fără viziune, doar pentru a executa, nu mai e partid. E doar o echipă administrativă în căutarea unui sens. Dacă PSD nu-și reactivează urgent departamentele, dacă nu-și reconstruiește consensul doctrinar și dacă nu-și asumă cu adevărat guvernarea — nu doar formal — atunci va rămâne cu puterea, dar fără rost. Și mai grav: fără oameni care să-i mai creadă discursul. Așa a ajuns AUR la 40% și PSD abia respira sub 15%.”
Problema acută a lipsei locurilor de înhumare din Târgoviște este aproape de finalizare. Consiliul Județean Dâmbovița a aprobat, astăzi, transmiterea în folosință gratuită către Arhiepiscopia Târgoviștei a unui teren de 6,77 hectare, situat pe strada Laminorului, nr. 8, în vederea înființării unui nou cimitir eparhial. Vicarul eparhial, pr. Ionuț Ghibanu, a anunțat că, prin semnarea contractului dintre președintele Consiliului Județean, Corneliu Ștefan, și Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit și Arhiepiscop Nifon, proiectul
.
Pe data de 19 august lumea celebrează Ziua Mondială a Fotografiei, o ocazie specială pentru a onora una dintre cele mai accesibile și puternice forme de exprimare artistică: fotografia. De la primele imagini monocrome obținute cu aparate rudimentare, până la fotografiile de înaltă rezoluție captate cu aparate moderne, fotografia a devenit o limbă universală – o punte între generații, culturi și continente. Ziua de 19 august a fost aleasă în
.
Preoți de la parohiile: Dragomirești, Drăgăești Ungureni, Gura Bărbuleț, Gura Ocniței și Izvoare, însoțiți de cântăreții bisericești, de tinerii din cadrul comitetelor de tineret parohial, precum și de protopopul Protoieriei Târgoviște Nord, au oferit, joi, 14 august 2025, produse igienico-sanitare Complexului de Servicii Comunitare ”Sf. Andrei” de la Gura Ocniței. Necesare bunei desfășurări a activității instituției, darurile au fost oferite în cadrul proiectului filantropic de sprijinire constantă a așezămintelor sociale
.
Într-o lume marcată de schimbări rapide și de provocări sociale diverse, voluntariatul devine mai mult decât o simplă activitate altruistă, ci este mai de grabă o formă concretă de educație prin acțiune, o cale prin care oamenii, în special tinerii, își dezvoltă abilități, își conturează valorile și înțeleg ce înseamnă cu adevărat responsabilitatea față de comunitate. Educația tradițională, deși esențială, nu reușește întotdeauna să transmită acele lecții de viață care
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.