Prima plimbare „La pas prin Moreni”, un succes
Inapoi

Prima plimbare „La pas prin Moreni”, un succes

Postat cu 3 ore în urmă

Update cu 2 ore în urmă

Timp de citire: 1 minut

Articol scris de: Simona Stan

Image Description
Actualitate
Ieri, s-a derulat primul episod al unei inițiative inedite a Primăriei Moreni. „La pas prin Moreni” o experiență menită să le descopere celor interesați istoria locurilor, cu ajutorul unui ghid. Amatori de toate vârstele au pășit prin locuri încărcate de istorie și povești locale: Cartierul Stavropoleos, Monumentul Eroilor, Cazemata de la Țuicani, Locul unde a fost „Focul de la Moreni”. Pe traseu au avut loc opriri speciale, unde participanții au aflat întâmplări mai puțin cunoscute și au intrat în atmosfera vremurilor de altădată cu ajutorul unor fotografii de epocă. Organizatorii își dpresc să traforme acest tur ghidat gratuit într-o tradiție a zilelor de sâmbătă.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Actualitate
Actualitate

Comuna Braniștea, în sărbătoare, pe 10 august

Se anunță petrecere, la Braniștea, pe 10 august. Comunitatea locală este invitată să se bucure de un eveniment special, organizat de primărie, pentru a marca Ziua Comunei. Administrația locală a pregătit un program pentru toate gusturile, care se va derula pe Izlazul comunal, la intrarea în Titu. Încă de la ora 14.00 se va deschide târgul tradițional, urmat de un spectacol prezentat de tinere talente locale, iar apoi vedete românești .

Actualitate

Incendiu puternic de vegetație în localitatea Șelaru! Pompierii au intervenit!

La data de 27 iulie 2025, în jurul orei 16:22, mai multe echipaje de urgență au fost solicitate să intervină în cazul unui incendiu de vegetație uscată produs în localitatea Șelaru. La fața locului intervin două autospeciale de stingere cu apă și spumă din cadrul Gărzii de Intervenție Vișina. Incendiul se manifestă pe o suprafață de aproximativ 1 hectar de vegetație uscată. Se acționează pentru localizarea și lichidarea incendiului. Incendiul .

Actualitate

Incendiu violent în Prahova, la Bucov

Un incendiu de vegetație uscată a izbucnit cu violență, duminică, în satul Chițorani din comuna Bucov, pe o suprafață de aproximativ 30 de hectare. Incendiul a afectat și două imobile dezafectate, iar flăcările se îndreaptă către zona de blocuri de locuit din Chițorani, a menționat ISU Prahova. „Incendiul se manifestă la aproximativ 30 ha de vegetație uscată și cultură de rapiță, cu propagare violentă din cauza vântului puternic. Inițial, exista .

Actualitate

Aurelian Cotinescu: În loc de stadioane fără număr, centre și clădiri care zac goale, trebuie prioritizate proiectele cu impact economic real și utilitat

Vestea că peste 3.000 de proiecte de reabilitare drumuri sau rețele de gaze, apă ori canalizare nu mai primesc finanțare prin Programul „Anghel Saligny” a produs confuzie în toata țara. Unii primari au oprit lucrările, alții le continuă. „Suntem în situația în care nu mai putem asigura toate finanțările pentru proiectele asigurate din bugetul de stat”, a anunțat premierul. Până la urmă, se pare că investițiile prin Programul „Anghel Saligny” .

Pagina de facebook

-
-

Recente din dambovita

-
-

19:14

Comuna Braniștea, în sărbătoare, pe 10 august

Se anunță petrecere, la Braniștea, pe 10 august. Comunitatea locală este invitată să se bucure de un eveniment special, organizat de primărie, pentru a marca Ziua Comunei. Administrația locală a pregătit un program pentru toate gusturile, care se va derula pe Izlazul comunal, la intrarea în Titu. Încă de la ora 14.00 se va deschide târgul tradițional, urmat de un spectacol prezentat de tinere talente locale, iar apoi vedete românești
Image Description

18:54

Incendiu puternic de vegetație în localitatea Șelaru! Pompierii au intervenit!

La data de 27 iulie 2025, în jurul orei 16:22, mai multe echipaje de urgență au fost solicitate să intervină în cazul unui incendiu de vegetație uscată produs în localitatea Șelaru. La fața locului intervin două autospeciale de stingere cu apă și spumă din cadrul Gărzii de Intervenție Vișina. Incendiul se manifestă pe o suprafață de aproximativ 1 hectar de vegetație uscată. Se acționează pentru localizarea și lichidarea incendiului. Incendiul
Image Description

18:52

Incendiu violent în Prahova, la Bucov

Un incendiu de vegetație uscată a izbucnit cu violență, duminică, în satul Chițorani din comuna Bucov, pe o suprafață de aproximativ 30 de hectare. Incendiul a afectat și două imobile dezafectate, iar flăcările se îndreaptă către zona de blocuri de locuit din Chițorani, a menționat ISU Prahova. „Incendiul se manifestă la aproximativ 30 ha de vegetație uscată și cultură de rapiță, cu propagare violentă din cauza vântului puternic. Inițial, exista
Image Description

18:34

Aurelian Cotinescu: În loc de stadioane fără număr, centre și clădiri care zac goale, trebuie prioritizate proiectele cu impact economic real și utilitat

Vestea că peste 3.000 de proiecte de reabilitare drumuri sau rețele de gaze, apă ori canalizare nu mai primesc finanțare prin Programul „Anghel Saligny” a produs confuzie în toata țara. Unii primari au oprit lucrările, alții le continuă. „Suntem în situația în care nu mai putem asigura toate finanțările pentru proiectele asigurate din bugetul de stat”, a anunțat premierul. Până la urmă, se pare că investițiile prin Programul „Anghel Saligny”
Image Description

18:33

Doi bărbați din Ciocănești, reținuți de polițiști după ce au atacat un tânăr!

La data de 25 iulie a.c., în urma cercetărilor efectuate de polițiștii din cadrul Secției nr. 12 Poliție Rurală Tărtășești, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Răcari, față de doi bărbați, de 16 și 44 de ani, ambii din comuna Ciocănești, a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore pe bază de ordonanță. Din investigațiile efectuate a reieșit faptul că în cursul serii de
Image Description

Recente din Romania

-
-

19:14

- Dambovita - Comuna Braniștea, în sărbătoare, pe 10 august

Se anunță petrecere, la Braniștea, pe 10 august. Comunitatea locală este invitată să se bucure de un eveniment special, organizat de primărie, pentru a marca Ziua Comunei. Administrația locală a pregătit un program pentru toate gusturile, care se va derula pe Izlazul comunal, la intrarea în Titu. Încă de la ora 14.00 se va deschide târgul tradițional, urmat de un spectacol prezentat de tinere talente locale, iar apoi vedete românești
Image Description

19:12

- Maramures - Polițist de frontieră din Maramureș – erou în timpul liber! A salvat patru persoane dintr-un autovehicul răsturnat într-o râpă

Azi, în jurul orei 16:00, agentul principal de poliție Hera Ioan, din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Poienile de sub Munte, a salvat patru persoane aflate într-un autovehicul de teren răsturnat într-o râpă, în zona Vârfului Budescu, în Munții Maramureșului, la o altitudine de aproximativ 1.500 de metri. Deși se afla în timpul liber, într-o drumeție montană, colegul nostru a observat vehiculul căzut într-o zonă abruptă și a reacționat imediat.
Image Description

19:09

- Alba - Vremea în Alba, săptămâna 28 iulie – 3 august. Mai răcoros, ploi și furtuni. Prognoza meteo pe zile, în localități din județ

Vremea în Alba, săptămâna 28 iulie – 3 august: temperaturile scad considerabil săptămâna viitoare. Se va ajunge la maxime de 22-25 de grade, marți și miercuri. Apoi temperaturile cresc iar și se va ajunge la 28-29 de grade, în weekend. Sunt anunțate ploi și furtuni aproape în fiecare zi. La finalul săptămânii, se înseninează. La munte, maximele vor varia între 15 și 23 de grade. Dimineața de duminică, 27 iulie,
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
dambovita WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Ion Ionescu

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul dambovita
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete