În timp ce unii locatari fac eforturi financiare pentru a-și anvelopa apartamentele, la Lugoj, Mihaela-Iuliana Zaharia a anunțat primăria că o dă în judecată din acest motiv. „Chem în judecată Primăria Lugoj deoarece eu nu doresc ca primăria să izoleze apartamentul meu neavând dreptul să mă oblige în acest caz. Menționez că am fost contactată de un reprezentant al primăriei, unde eu am depus o cerere Primăriei Lugoj în care am menționat că nu doresc să îmi fie izolată fațada apartamentului”, a scris lugojeanca în cererea depusă la Judecătoria Lugoj. Călin Dobra, primarul Lugojului, a declarat pentru Tion că „în cadrul Programului Operațional Regional există o axă de finanțare pentru ceea ce înseamnă reabilitarea energetică a blocurilor rezidențiale. În urma demersurilor făcute la nivelul municipiului Lugoj, împreună cu asociațiile de proprietari, am identificat anumite scări de bloc, unde asociațiile s-au implicat și am obținut acceptul pentru a fi introduse aceste unități locative la finanțare”. Finanțarea prin POR presupune 98% fonduri europene și 2% cofinanțare asigurată de primărie, deci persoanele fizice care locuiesc în aceste apartamente nu cheltuiesc absolut niciun ban în acest sens. Mai mult, finanțarea presupune reabilitarea blocului în totalitate, anveloparea lui, schimbarea acoperișului, se renovează casa scării, se montează panouri fotovoltaice pentru iluminatul de pe casa scării, se montează geamuri și uși termopan. Astfel, confortul locatarilor din acele imobile va crește. „Din păcate, zilele trecute ne-am trezit cu o acțiune în instanță, pentru că o locatară nu dorește reabilitarea acestui apartament, nejustificând motivul, doar ne-a acționat în instanță. Cred că de fapt cuvintele sunt de prisos în acest sens, în condițiile în care i se reabilitează blocul în totalitate. Un posibil câștig de cauză din partea acelui proprietar în instanță va du
În perioada 30 iunie – 4 iulie 2025, Centrul Județean de Cultură Dâmbovița organizează cea de-a XIII-a ediție a Taberei de creație „O vară de poveste”. Atelierele de anul acesta sunt: Mărgele, Cusături, Hârtie floristică, Icoane pe sticlă și Linguri de lemn. Taxa de participare pentru toată săptămâna este de 70 de lei/copil. Fiecare copil își poate alege trei ateliere iar vârsta minimă de participare este de 7 ani. Intervalul
.
Fotbalul dâmbovițean face pași uriași la nivel național. Voința Crevedia este singurul club din România care a câștigat în acest sezon turneele organizate atât la Campionatul U19 Județean (antrenor George Bozieru), cât și la Campionatul U17 Județean (antrenor Mircea Gîrlescu), cu ambele finale jucate în deplasare. O performanță senzațională, care ridică nu doar nivelul clubului prezidat de Mădălin Ioniță, ci al întreg fotbalului dâmbovițean. Tot în luna iunie, Ciocănești ajungea,
.
Chindia Târgoviște și Nike au încheiat un parteneriat prin care gigantul mondial de echipament sportiv devine partener oficial al grupării târgoviștene. Anunțul cu privire la această colaborare istorică pentru formația târgovișteană a fost făcută, astăzi, pe pagina de Facebook a clubului dâmbovițean. „Clubul nostru Chindia Târgoviște anunță cu entuziasm încheierea unui parteneriat cu gigantul Nike. Această colaborare marchează o etapa importanta in dezvoltarea clubului, si subliniază angajamentul nostru de a
.
SN Nuclearelectrica SA și Universitatea Valahia din Targoviște au incheiat astăzi un parteneriat prin care iși propun să fructifice oportunități de cooperare în diferite arii de interes comun, cu obiectivul de a oferi un concept educațional integrat, mediu academic-industrie, pentru formarea unei generații de specialiști de top. Astfel, parteneriatul semnat astăzi între Nuclearelectrica și Universitatea Valahia va avea în vedere cooperarea pentru: asigurarea bazei de practică pentru studenți; acordarea de
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.