În zilele de marți și miercuri, 1-2 iulie 2025, în Aula Magna „Teoctist Patriarhul” din Palatul Patriarhiei, sub președinția Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, s-a desfășurat ședința de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Sfântul Sinod a adoptat o serie de hotărâri referitoare la activitatea pastorală și misionară dintre care enumerăm următoarele: 1) A aprobat canonizarea a 16 femei cu viață sfântă (mucenițe, monahii, soții de domnitori, mame de sfinți și mărturisitoare), așa cum a fost specificat în comunicatul oferit anterior (1 iulie). 2) L-a ales prin vot secret pe Preacuviosul Părinte Arhimandrit Samuel Cristea, duhovnicul Colegiului Ortodox „Mitropolitul Nicolae Colan” din Cluj-Napoca în slujirea de Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, cu titulatura de Preasfințitul Părinte Samuel Bistrițeanul. 3) L-a ales prin vot secret pe Preacuviosul Părinte Arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, reprezentantul Patriarhiei Române la Locurile Sfinte și Superiorul Așezămintelor românești de la Ierusalim, Ierihon și Iordan, în slujirea de Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, cu titulatura de Preasfințitul Părinte Teofil Trotușanul. 4) A aprobat calendarul bisericesc pentru anul 2026. 5) A aprobat instituirea Zilei Clerului Militar în data de 26 octombrie. 6) A aprobat instituirea Duminicii Sfinților Athoniți în Duminica a treia după Rusalii împreună cu proiectul de text pentru troparul și condacul acestei sărbători. 7) A aprobat proiectele de texte pentru slujba Sfinților Mucenici In, Pin și Rim (20 ianuarie), pentru completarea slujbei din Minei a Sfântului Apostol Filip (14 noiembrie) și a Sfântului Mucenic Bonifatie (19 decembrie) și pentru troparul și condacul Sfinților din familia Sfântului Ierarh Vasile cel Mare (19 iulie). 8) A aprobat actualizarea procedurii referitoare la dăruirea, primirea și ducerea în pelerinaj a Sfintelor Moaște în Biserica Ortodoxă Română. 9) A aprobat caterisirea prin readucerea la statutul de monah a fostului episcop de Huși, Corneliu Onilă, în prezent acesta fiind monah penitent în Penitenciarul Bacău. 10) A aprobat modalitățile de sprijin financiar pentru proiectele organizației Misiunea socială Diaconia a Mitropoliei Basarabiei afectate de întreruperea finanțărilor internaționale. 11) A luat la cunoștință cu mâhnire de refuzul continuat, nejustificat și abuziv al autorităților publice ucrainene de a recunoaște Asociația Religioasă „Biserica Ortodoxă Română din Ucraina” deși aceasta îndeplinește toate condițiile stabilite de legislația ucraineană în vigoare, și a aprobat continuarea sprijinirii comunităților ortodoxe române din Ucraina. Biroul de Presă al Patriarhiei Române
Pe parcursul zilei de ieri, 02 iulie 2025, polițiștii dâmbovițeni au desfășurat activități și pentru combaterea ilegalităților în domeniul silvic. Astfel, polițiștii din cadrul Secției nr. 8 Poliție Rurală Valea Mare au depistat pe raza comunei Ludești, un tractor condus de un bărbat, din localitatea Miloșari, în care se aflau 2 mc de material lemnos, esență carpen. Materialul lemnos a fost indisponibilizat, iar persoana în cauză a fost sancționată contravențional
.
COMUNICAT DE PRESĂ Sucursala Târgoviște – Distribuție Energie Electrică România, anunță întreruperea alimentării cu energie electrică în data de 04.07.2025 în comuna Bezdead, sat Bezdead, între orele 08.00-16.00. Informațiile actualizate despre întreruperile planificate din localitățile județului Dâmbovița pot fi vizualizate pe site-ul: www.distributie-energie.ro rubrica Suport/Intreruperi Ne cerem scuze pentru neplăcerile cauzate de aceste întreruperi care sunt însă necesare pentru asigurarea unei bune funcționari a instalatiilor.
.
O clădire emblematică a comunei Voinești, situată vizavi de sediul Primăriei, a primit o nouă voață. Imobilul, construit în perioada interbelică a găzduit, în decursul anilor, sediul de parchet, judecătorie de plasă, poliție cu arest încorporat, jandarmerie. Actuala administrație locală a reabilitat-o și a transformat-o într-un sediu ultramodern toate dotările necesare unde își desfășoară activitatea serviciul SPCLEP Voinești, Compartimentul Stare Civilă și Poliția Locală. „Proiectul a fost realizat prin Administrația
.
Regiunea Sud-Muntenia marchează un moment important în implementarea Programului Regional Sud-Muntenia 2021-2027, depășirea pragului de 300 de contracte de finanțare semnate, însumând o valoare totală de aproximativ 6,64 miliarde de lei. Potrivit reprezentanților agenției, un aspect remarcabill este ponderea semnificativă a proiectelor din sectorul privat: 199 de contracte – reprezentând aproximativ 66,33% din total, cu o valoare de peste 1,61 miliarde de lei. Aceste fonduri sprijină microîntreprinderile, întreprinderi mici și
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.