În weekend, a avut loc, la Pucioasa, în prezența profesioniștilor în educație din toată țara, Forumul MERITO Muntenia. Tema acestuia a reprezentat-o „Tranziția dintre ciclurile școlare”, iar activitățile au cuprins si un atelier cu teatru de improvizatie. Evenimentul a adus în prim plan dedicarea și excelența din educație, precizează directorul casei Corpului Didactic Dâmbovița, Monica Ilie, partener al evenimentului. „Profesorii au nevoie de sprijin real, de contexte de învățare relevante și actuale, de spații în care să colaboreze și să-și redescopere motivația profesională, astfel încât să poată oferi elevilor șansa de a reuși indiferent de context. Forumul MERITO a fost o dovadă vie că educația de calitate se poate realiza doar prin colaborare, învățare permanentă și deschidere spre inovație. Am întâlnit profesori extraordinari, exemple de bună practică, idei care merită multiplicate și o comunitate care crede în schimbare prin educație de calitate. Mulțumesc echipei MERITO pentru invitație și pentru oportunitatea de a fi parte dintr-un demers care susține concret evoluția sistemului nostru educațional. Să investim în formarea profesorilor înseamnă, de fapt, să investim în viitorul copiilor noștri, iar Casa Corpului Didactic Dâmbovița, partener al evenimentului, își asumă, zilnic, cu responsabilitate, acest rol”, transmite Monica Ilie.
PSD, PNL, UDMR şi USR au stabilit în acest sfârşit de săptămână propunerile de miniştri care vor face parte din Guvernul Bolojan. Guvernul asupra căruia s-a agreat, va avea 5 vicepremieri, 6 miniştri de la PSD, 4 de la PNL, 4 de la USR și 2 de la UDMR. Aceștia au fost deja avizați pozitiv în urma unor audieri fulger în Parlament. Ședința plenurilor reunite ale Camerei Deputaților și Senatului
.
COMUNICAT DE PRESĂ Sucursala Târgoviște – Distribuție Energie Electrică România, anunță întreruperea alimentării cu energie electrică în data de 24.06.2025 în comuna Bezdead, sat Bezdead, între orele 08.00-16.00. Informațiile actualizate despre întreruperile planificate din localitățile județului Dâmbovița pot fi vizualizate pe site-ul: www.distributie-energie.ro rubrica Suport/Intreruperi Ne cerem scuze pentru neplăcerile cauzate de aceste întreruperi care sunt însă necesare pentru asigurarea unei bune funcționari a instalatiilor.
.
Un nou proiect european, care vizează modernizarea municipiului Târgoviște și lărgirea spațiilor verzi, dedicate petrecerii timpului liber, ajunge în etapa de contractare. Primarul municipiului, Cristian daniel Stan, anunță că investiția „Regenerarea și revitalizarea Parcului Chindia, inclusiv modernizarea Grădinii Zoologice în vederea îmbunătățirii infrastructurii verzi-albastre în Municipiul Târgoviște” a primit undă verde în vederea finanțării. „Parcul Chindia va face obiectul unui amplu proiect de regenerare urbană, care vizează, în linii mari,
.
Luni, 23 iunie 2025, în jurul orei 12:08, mai multe echipaje de urgență au fost solicitate să intervină în cazul unui incendiu de vegetație uscată produs în localitatea Sterianu, comuna Butimanu. La fața locului incendiul s-a manifestat pe o suprafață de aproximativ două hectare. Incendiul a fost lichidat. Recomandările pompierilor dâmbovițeni: Având în vedere riscul crescut de izbucnire a incendiilor de vegetație în perioada caniculară, facem apel la cetățeni să:
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.