Maestrul Cristian Măcelaru, cel de-al treilea român din istorie, câștigător al unui Premiu Grammy, pentru albumul „Wynton Marsalis: Violin Concerto”, după dirijorul Christian Badea și pianistul de jazz Marian Petrescu, este noul director muzical al Orchestrei Simfonice din Cincinnati unde, după o stagiune ca „director desemnat” (2024 – 2025), va avea un mandat de patru ani. Măcelaru îl înlocuiește pe francezul Louis Langrée, care a ocupat postul în ultimii 10 ani. ’’Orchestra Simfonică din Cincinnati a susținut în mod constant un standard bine dovedit de excelență artistică și inovație, în combinație cu un accent unic pe comunitatea pe care o servește. Invitația de a conduce muzicienii superbi care formează această orchestră, construind împreună o moștenire și mai puternică, este sporită doar de căldura și apropierea comunității pe care le-am experimentat în Cincinnati. Cu profund respect față de predecesorii mei și angajamentul față de viitorul Orchestrei, aștept cu nerăbdare să împărtășesc muzica minunată pe care o facem cu comunitatea din Cincinnati și cu întreaga lume”, precizează Cristian Măcelaru pe Instagram. Cristian Măcelaru s-a născut pe 15 martie 1980, la Timișoara. Cu o mamă din comuna Ramna Caraș-Severin, s-a format ca violonist în România, în orașul de pe Bega. De la vârsta de 17 ani s-a stabilit în Statele Unite ale Americii. Măcelaru a intrat în atenția publicului american în februarie 2012, când a dirijat Chicago Symphony Orchestra ca înlocuitor al lui Pierre Boulez în spectacole apreciate pozitiv de critici. Câștigător al Premiului Solti pentru Dirijori în 2014, după ce obținuse în 2012 Premiul Solti pentru Dirijori în devenire, o onoare prestigioasă care nu mai fusese acordată decât o singură dată în istoria Fundației Solti. A participat la desfășurarea programelor Tanglewood Music Center și Aspen Music Festival, studiind sub David Zinman, Rafael Frühbeck de Burgos, Oliver Knussen și Stefan Asbury. Studiile sale principale au fost cu Larry Rachleff la Rice University, unde a obținut masteratul ca dirijor și violonist de performanță. A absolvit studii universitare la vioara de performanță la Universitatea din Miami. Violonist realizat la o vârstă fragedă, Măcelaru a fost cel mai tânăr concertmaestru din istoria Orchestrei Simfonice din Miami debutând la Carnegie Hall la vârsta de 19 ani. De asemenea, în august 2017, Cristian Măcelaru a preluat poziția de director muzical al Festivalului de Muzică Contemporană Cabrillo de la Santa Cruz – cel mai vechi eveniment de acest fel dedicat creației noi în Statele Unite ale Americii. Pe lângă Philadelphia Orchestra, Măcelaru dirijează cu regularitate orchestre de top din America de Nord precum: Chicago Symphony, Filarmonica din New York, Filarmonica din Los Angeles, Orchestra Simfonică Națională, San Francisco Symphony, Saint Louis Symphony, Toronto Symphony și Detroit Symphony. În sezonul 2016/17, a condus Symphonieorchester des Bayerischen Rundfunks în două programe separate și a debutat cu Royal Concertgebouw Orchestra, WDR Sinfonieorchester Köln, Weimar Staatskapelle, Royal Flemish Philharmonic și New Japan Philharmonic cu Anne-Sophie Mutter ca solistă. În ultimele sezoane, apare la Deutsches Symphonie Orchester Berlin, Frankfurt Radio Symphony Orchestra, Gothenburg Symphony, Filarmonica din Rotterdam, City of Birmingham Symphony Orchestra, Halle Orchestra, Royal Scottish National Orchestra, BBC Symphony Orchestra Londra, Orchestre National de France Paris si Orchestre National de Lyon. Din septembrie 2021,Cristian Măcelaru este director muzical al Orchestrei Naționale a Franței, una dintre cele mai importante orchestre ale lumii, pe care a dirijat-o prima dată în septembrie 2018, la Paris. În același timp, el este dirijor principal al Orchestrei Simfonice din Köln, WDR Sinfonieorchester, până în 2025, cel puțin. Cristian Măcelaru a realizat unul dintre evenimentele importante din cadrul programului “Timișoara, capitală culturală europeană”2023, când din postura de ambasador al programului, a susținut un concert la pupitrul Orchestrei Radiodifuziunii WDR, al cărui dirijor șef este din 2019.
COMUNICAT DE PRESĂ Sucursala Târgoviște – Distribuție Energie Electrică România, anunță întreruperea alimentării cu energie electrică în data de 03.09.2025 în comuna Bezdead – sat Bezdead, între orele 08.00-16.00. Informațiile actualizate despre întreruperile planificate din localitățile județului Dâmbovița pot fi vizualizate pe site-ul: www.distributie-energie.ro rubrica Suport/Intreruperi Ne cerem scuze pentru neplăcerile cauzate de aceste întreruperi care sunt însă necesare pentru asigurarea unei bune funcționari a instalatiilor.
.
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a declarat, marți, la un post de radio, că în perioada imediat următoare va fi adoptată o ordonanță de urgență pentru ca fotografiile și filmările realizate de Garda Națională de Mediu să poată fi folosite ca probe în instanță. „Garda de Mediu avea achiziționate prin PNRR drone, camere video pentru bord, tot felul de instrumente, body-cam-uri, instrumente pe care le-ar fi putut folosi în activitatea lor
.
Chindia Târgoviște a făcut din nou spectacol și a obținut o nouă victorie în campionat! În această seară, pe teren propriu, dâmbovițenii s-au comportat exemplar și au obținut al treilea succes consecutiv în Liga 2, după ce au depășit Dumbrăvița cu 2-0. În disputa cu gruparea din Timiș, târgoviștenii au marcat câte un gol pe repriză. Veteranul Daniel Florea a deschis scorul în minutul 27. Reușita atacantul au făcut ca
.
Naționala de fotbal U18 a României se pregătește să susțină două meciuri amicale în această lună. Naționala antrenată de Ion Marin va înfrunta într-o dublă manșă amicală naționala Republicii Moldova U18. Astfel, juniorii tricolori joacă un prim meci de pregătire vineri, 5 septembrie, de la ora 17:00 (Tiraspol), în timp ce al doilea meci este programat duminică, 7 septembrie, de la ora 12:00 (Centrul de pregătire al FMF – Vadul-lui-Vodă).
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.