În Arhiepiscopia Târgoviștei au debutat taberele de tineret organizate la Mănăstirea Peștera Ialomiței, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon. Astfel, prima etapă a acestui demers pastoral-misionar se va desfășura în perioada 14-18 iulie 2025, fiind inaugurat de cei 15 tineri care fac parte din grupa de cateheză de la Parohia Titu Sălcuța, Protoieria Titu, care a obținut locul I, la nivel eparhial, la Concursul Național Catehetic „Mărturisirea jertfelnică a dreptei credințe – moștenirea unui secol de Patriarhat pentru copii și tineri”, sub coordonarea Pc. Pr. paroh Olteanu Dorin și a Pc. Pr. George Vlăsceanu. Vor urma, apoi, cei 20 de elevi care au obținut primele locuri pe clasă la etapa județeană a Olimpiadei Naționale de Religie și a Olimpiadei Naționale Interdisciplinare de Limba și Literatura Română și Religie „Cultură și spiritualitate românească”, tabără ce va fi coordonată de Pc. Pr. prof. dr. Bogdan Petru Hrestic și a Pc. Pr. prof. Teodor Romario Tudorache. Tinerii vor desfășura numeroase activități spirituale, culturale, dar și recreative, precum: vizitarea Peșterii Ialomiței, drumeții montane la monumentele naturale ale Bucegilor, jocuri și concursuri de cultură generală, activități recreative în aer liber, foc de tabără, seri duhovnicești, ateliere de creație, de dezvoltare personală și a lucrului în echipă. Toți participanții la taberele de vară oferite de Arhiepiscopia Târgoviștei primesc din partea Părintelui Mitropolit Nifon daruri constând în icoane, obiecte bisericești și tipărituri recent publicate la Editura Arhiepiscopiei Târgoviștei, în seriile dedicate catehizării tinerilor. BIROUL DE PRESĂ AL ARHIEPISCOPIEI TÂRGOVIŞTEI
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a fost amendat de Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal pentru că în timpul campaniei electorale strângea datele personale ale oamenilor, fără să le aducă la cunoștiință acest lucru. „Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, a finalizat, în luna iunie 2025, o investigație la operatorul Georgescu Călin, în cadrul căreia s-a constatat încălcarea prevederilor art.
.
Primăria Municipiului Târgovişte informează că în perioada 23 – 29 iulie 2025, în intervalul orar 05:45 – 10:00, va avea loc a doua acțiune de combatere a insectelor de disconfort (ţânţari, muşte, omizi, tigru de platan, gândaci etc.), prin pulverizare aeriană, pe toată suprafaţa Municipiului Târgovişte (inclusiv în cartierele Priseaca şi Sagricom). În cazul în care vremea va fi nefavorabilă (vânt, ploi, grindină) la termenul menționat, acțiunea se va reprograma
.
Ocupând primul loc în industria sa, compania apare pentru a doua oară pe listă, urcând 27 de poziții în TOP 500 cele mai sustenabile companii din lume, realizat de TIME Magazine pentru anul 2025, și își menține statutul de cea mai sustenabilă companie producătoare de electrocasnice la nivel global. Cu un scor de 81,53 din 100, compania ocupă prima poziție în sectorul Retail, Wholesale & Consumer Goods. Grupul Beko, jucător
.
Profesioniști din domeniul medical ai Gărzii Naționale Aeriene din Alabama (Alabama National Guard) au oferit recent servicii medicale locuitorilor din comuna Murighiol, satul Dunăvățu de Jos și comuna Sfântu Gheorghe, județul Tulcea. În coordonare cu Direcția de Sănătate Publică Tulcea și cu sprijinul a doi medici ai Forțelor Navale Române, echipa a efectuat consultații medicale la fața locului, oferind electrocardiograme, ecografii, monitorizarea tensiunii arteriale, teste de glicemie, măsurarea saturației de
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.