Ionuț Ghibanu, vicar eparhial: Avem o mare responsabilitate față de tinerii noștri, nu trebuie să-i lăsăm pradă unor astfel de caricaturi cu pretenții de artă
Reacție a unui reprezentant al Arhiepiscopiei Târgoviște la ceea ce se întâmplă în aceste nopți, pe litoralul românesc. Beach Please, festival frecventat de tineri de la vârste foarte fragede a adus în prim-plan o atitudine iresponsabilă a unor așa zise vedete pe care mulți dintre aproape copiii care au plătit bilete pentru a le vedea pe scenă le consideră modele, din păcate. Este inacceptabil ceea ce se întâmplă în fața și cu mințile a sute de mii de tineri, este de părere vicarul eparhial, preot, Ionuț Ghibanu. Acesta atrage atenția asupra comportamentului nociv la care sunt expuși tinerii impresionabili și la consecințele care pot decurge de aici, subliniind totodată importanța aducerii în prim plan a unor modele reale, a unor repere de calitate la care ei să se poată raporta. SĂ DĂM O ȘANSĂ TINERILOR NOȘTRI! SĂ ELIBERĂM GADARA (BEACH, PLEASE) ZILELOR NOASTRE DIN SCALVIA TENEBRELOR! Considerat unul dintre cele mai populare festivaluri de muzică electronică și urbană organizat vara pe litoralul Mării Negre, ”Beach, Please!” a adunat și anul acesta câteva zeci de ”artiști” și sute de mii de adolescenți. Desigur, s-ar putea spune: oare ce este rău în aceasta? Sunt tineri, este muzică adecvată vârstei lor etc. Dar, nimic nu este așa cum pare! Nimic nu este inofensiv! De ce? Pentru că cei care urcă pe scenă, ”artiștii” aceia sunt, majoritatea, certați cu legea, folosesc cuvinte obscene, simboluri sataniste, se droghează și promovează drogurile. Ba, mai mult, ieri, un rapper a aruncat de pe scenă un tânăr, adică un act gratuit de violență și agresivitate. Adică, ceva inacceptabil! Cine se uită cu atenție la imaginile din cadrul acestui ”festival” are imaginea posedaților din Gadara – tema centrală a Evangheliei acestei duminici. Ca preot, tată și cetățean responsabil, român, creștin și european, mă întreb de ce sub pretextul libertății, factorii decizionali ai statului permit așa ceva? Este vorba despre adolescenții și tinerii noștri, de ce să îi lăsăm pradă unor astfel de false acte de cultură, de mijloace prin care se promovează subcultura și care afectează grav viața, moralitatea, educația și cultural acestor tineri? Este foarte grav să promovezi pe față consumul de droguri, violența și satanismul. Da, nu este de glumă, chiar dacă am văzut preferința unor elite pentru ceremonii păgâne, satanice, de la recenta Olimpiadă de la Paris (2024), la inaugurarea tunelului Gotthard Base (2016), evenimente de o mare gravitate, care atentează la credința cetățenilor Europei, majoritar (încă) creștini, dar nu numai, pentru că nu cred că un credincios musulman este foarte încântat să vadă așa ceva! Avem o mare responsabilitate față de tinerii noștri, nu trebuie să-i lăsăm pradă unor astfel de caricaturi cu pretenții de artă și nici să abdicăm de la obligația noastră, a generațiilor mature, de a le oferi educație de calitate și, mai ales, în primul rând, exemplul nostru de viață. Avem datoria de a le dărui repere, exemple de calitate, fără a-i lăsa pe mâna unor chipuri sluțite și deformate de tenebre. Dacă ne iubim copiii și nepoții trebuie să facem ceva (iar, în mod cert, Poliția și Justiția repede și eficient), trebuie să nu-i lăsăm pradă răului sau chiar, cu totală iresponsabilitate, sub pretextul libertății, să-i lăsăm să facă ce vor? Pentru că ei, tinerii, nu au maturitatea necesară, nu a rodit în ei încă ceea ce le poate oferi stabilitate, înțelepciune și echilibru. Desigur, nu cred că toți ar fi mari cititori ai lui Platon și Aristotel, Sf. Ioan Gură de Aur, Sf. Maxim Mărturisitorul, ori Constantin Noica, ca să dau numai câteva exemple, și nici nu trebuie. Dar este total de neacceptat să lăsăm ca niște prizonieri ai răului să-i îndemne la consum de droguri, violență și satanism pe tinerii noștri! Aceasta nu este libertate, ci libertinaj! Dacă privești cu atenție chipul lumii noastre, schimonosit de rău și de întuneric, abia dacă-i mai zărești magnifica frumusețe și fascinanta strălucire! De aceea, ar trebui să urmăm exemplul de credință al femeii samarinence care a venit la Mântuitorul cu atâta speranță și încredere, pentru a-i elibera fiica din robia diavolului! Sau să privim la lecția fragmentului din Evanghelie citit astăzi în bisericile noastre, și să vedem că nici porcii, animale considerate necurate în Orient, nu au suportat ca demonii care au ieșit din cei doi demonizați pe care Domnul Iisus i-a întâlnit, să rămână în ei și au preferat moartea, aruncându-se în apă. Pentru că sclavia răului este iadul! De aceea, dacă ne iubim copiii și nepoții avem datoria de a nu-i lăsa pradă iadului, sub orice nume sau iluzie s-ar ascunde el, ci să-i educăm, să le oferim exemple și să-i eliberăm atunci când tenebrele îi cuprind! Biserica noastră strămoșească, mult blamată, uneori tocmai de susținătorii unor astfel de comportamente deviante, are o activitate remarcabilă în slujba tinerilor, de la broșuri tipărite special pentru ei, la programe, proiecte, tabere, concursuri, burse și câte și mai câte…, dar toate cu acea conștiință că tinerii sunt comoara Bisericii și a lumii noastre de azi și de mâine! A fi liber și a promova libertatea, nu înseamnă a alege între bine și rău, ci a alege doar binele, deoarece când alegi răul ești deja sub influența răului. Adevărata libertate înseamnă a alege numai și numai binele! Ar trebui, cu multă responsabilitate și ceva rușine, să ne gândim noi, generațiile mature, de ce s-a ajuns aici? Cum am permis așa ceva? Unde ne este iubirea și grija față de tinerele generații? Să fie oare prea târziu? Nu, niciodată nu este! Trebuie să ne trezim și să ne întoarcem la valori, nu spun adevăratele valori, pentru că ele, cele autentice și tradiționale, sunt singurele! Să revenim din rătăcire, din iluzia falsității și a înșelării și să mergem cu mult curaj pe calea arătată de înaintașii noștri! Celor care poate ar avea intenția să-mi spună că așa este modern și european, le voi răspunde: Europa, proiectul de unitate european este eminamente creștin și trebuie să rămână așa! Nu trebuie să punem toate neroziile și toate prostiile pe seama nobilului proiect european, care este fundamentat pe Evanghelia lui Hristos! Apoi, dacă nu vom fi în stare să ne eliberăm copiii (pe cei prinși doar), din cursa răului, să ne gândim că ei vor conduce mâine destinele acestei țări și ei vor educa generațiile viitoare și nu cred că o vor face bine dacă vor continua așa! Oare, Cel ce a potolit furtuni, a vindecat bolnavi și a înviat morți, oare, pe ei nu-i poate ajuta? Îi vezi, îi auzi, le simți neputința bolii, durerea de a nu scăpa din sclavia păcatului, fie pe stradă, fie în spațiul virtual sau în cel real! Oare, lumea aceea fabuloasă, creată de Tatăl ceresc, chiar nu poate scăpa de acest nefast destin gadaric? În mod cert, da! Se poate și trebuie! Iar, dacă vă întrebați cum? Vă voi răspunde: mult mai ușor decât ați crede! În primul rând, oferindu-le exemple de normalitate, de bunătate, de generozitate, de bucurie și de iubire. În al doilea rând, rugându-L cu stăruință pe Cel ce potolește furtunile și eliberează sufletele de orice povară, ca să-i ajute grabnic. Și, în al treilea rând, refuzând orice logică a conflictului și scandalului, a contradicției și a separării. Iubindu-i cu mult mai multă putere! Așadar, nu-i priviți cu ură și cu răutate, nu treceți de partea întunericului nicicum, ci iubiți-i și mai mult, dăruiți-le puterea bucuriei și a speranței, luminați-i cu bunătatea voastră! Și veți vedea, lumea noastră se va schimba din temelii, dar numai dacă începem cu noi, de la noi și prin noi! Orice Gadară va redeveni priveliște de rai dacă vom lăsa bucuria și iubirea să triumfe Gadara aceea pe care o vedem proiectată în astfel de manifestări care nu au de-a face absolut deloc cu fenomenul cultural, trebuie eliberată! Să dăm o șansă tinerilor noștri! Să fie ei mult mai buni decât am putut fi noi!
COMUNICAT DE PRESĂ Sucursala Târgoviște – Distribuție Energie Electrică România, anunță întreruperea alimentării cu energie electrică în data de 14.07.2025 în comuna Bezdead, sat Bezdead, între orele 08.00-16.00. Informațiile actualizate despre întreruperile planificate din localitățile județului Dâmbovița pot fi vizualizate pe site-ul: www.distributie-energie.ro rubrica Suport/Intreruperi Ne cerem scuze pentru neplăcerile cauzate de aceste întreruperi care sunt însă necesare pentru asigurarea unei bune funcționari a instalatiilor.
.
La data de 10 iulie a.c., în jurul orei 18:00, polițiștii Formațiunii Rutiere Găești au depistat, pe drumul național 7, în localitatea Crângurile, un tânăr, de 23 de ani, din comuna Ludești, în timp ce ar fi condus un autoturism având dreptul de a conduce suspendat. În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede
.
Arbitrajul românesc continuă să fie prezent în competițiile europene intercluburi, prin delegarea a două brigăzi complete în manșa a doua a turului 1 preliminar din UEFA Champions League și EUFA Conference League, ediția 2025-2026. Marți, 15 iulie, de la ora 20:00, pe stadionul LNK Sporta Parks din Riga (Letonia), se va disputa partida dintre FK RFS (Letonia) și FCI Levadia Tallinn (Estonia), în cadrul UEFA Champions League. Scorul în tur
.
La data de 11 iulie a.c., în jurul orei 01:00, polițiștii Secției nr. 2 Poliție Rurală Băleni au oprit pentru control, pe raza comunei Finta, un moped condus de un bărbat, de 39 de ani. Întrucât emana halenă alcoolică, polițiștii l-au testat cu aparatul din dotare, rezultând o valoare de 0,44 mg/l alcool pur în aerul expirat. Totodată, în jurul orei 04:00, polițiștii din cadrul Secției nr. 9 Poliție Rurală
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.