Asociația de Dezvoltare Intercomunitară „Salubritate” Dâmbovița îi îndeamnă pe locuitori să devină mai responsabili față de mediu, printr-o campanie cu mesaj puternic: „Selectează local, gândește global”. Prin separarea deșeurilor pe categorii, hârtie și carton, plastic și metal, sticlă, biodegradabil și rezidual, fiecare dintre noi poate contribui la reducerea poluării, economisirea resurselor naturale și sprijinirea procesului de reciclare. Aruncarea necontrolată a gunoiului duce la poluarea solului, aerului și apei pentru zeci sau chiar sute de ani. În schimb, sortarea corectă permite transformarea materialelor reciclabile în produse noi, iar a celor biodegradabile în compost, util pentru agricultură și spații verzi. „Colectarea selectivă începe cu tine – acasă, la școală, la birou. Un gest simplu, cu impact global”, transmit reprezentanții ADI Salubritate, într-o postare pe Facebook. Dâmbovițenii sunt încurajați să facă parte din schimbare și să contribuie la un viitor mai curat pentru întreaga planetă.
Guvernul va introduce o taxă fixă de 25 lei pentru fiecare colet din afara UE, care are o valoare de sub 150 euro, argumentată prin faptul că fluxurile de colete extracomunitare din România au crescut de la câteva mii pe zi, la peste 200.000 pe zi. „La nivel european fluxurile de colete au crescut de la un miliard la patru. În România, de la câteva mii pe zi la 235
.
Bărbatul de 32 de ani, condamnat la închisoare pentru act sexual cu un minor, care a evadat de la punctul de lucru interior de la Penitenciarul Mărgineni, judeţul Dâmboviţa, a fost prins. Acesta a fost găsit de polițiști ascuns în podul unui imobil, din localitatea Poiana Vărbilău, județul Prahova, în jurul orei 11.45. Bărbatul, în vârstă de de 32 de ani, a dost condamnat la cinci ani şi zece luni
.
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a inițiat o licitație pentru extinderea autostrăzii A1 București-Pitești la trei benzi pe sens. Decizia de a mări capacitatea drumului care leagă Capitala de Pitești vine în contextul în care lucrările avansează pe autostrada care va lega Argeșul de Sibiu, ceea ce va duce la creșterea traficului. „Creșterea etapizată a capacității de transport a autostrăzii A1, sector București – Pitești, a rezultat
.
Oligarhul Vladimir Plahotniuc ar urma să fie extrădat în Republica Moldova, a hotărât astăzi Curtea de Apel de la Atena. Decizia nu este definitivă, hotărârea finală privind extrădarea o va lua Ministerul grec al Justiției, transmite tv8.md. Ședința de judecată de la Curtea de Apel a avut loc în absența fostului lider PDM, Vladimir Plahotniuc. În sala de judecată au fost prezenți avocații oligarhului, inclusiv Lucian Rogac din Moldova, dar
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.