Cristian Daniel Stan: Înțeleg că trebuie să-i scuzăm domnului Bolojan orice, că este alesul salvării României, dar, din ce văd eu, această „viziune” se rezumă la închiderea unor investiții și creșterea unor taxe
După vestea primită la început de săptămână de autoritățile locale, privind sistarea plăților pe proiectele finanțate prin Programul „Anghel Saligny”, primarul municipiului Târgoviște, anunță o alta. Potrivit lui Cristian Daniel Stan, a fost blocată și finanțarea pentru Baza sportivă de lângă Complexul Turistic de Natația, obținută de administrația locală prin CNI. Contrariat, primarul municipiului așteaptă o luare de poziție din partea liderilor naționali ai PSD și acuză Guvernul Bolojan că-și bazează politica „salvatoare” pe „închiderea unor investiții și creșterea unor taxe”. „Ca să știm și să știți cum stau lucrurile… NE-AU BLOCAT INVESTIȚIA BAZEI SPORTIVE de lângă Complexul de Natație, finanțare accesată prin Compania Națională de Investiții. CNI a transmis constructorului și Primăriei un ORDIN DE SISTARE a lucrărilor pe o perioadă de 6 luni. Eu aș spune de cel puțin 6 luni, pentru că nimeni nu știe ce se poate întâmpla. Două chestiuni: Înțeleg că trebuie să-i scuzăm dlui Bolojan orice, că este alesul salvării României, că toți trebuie să executăm întocmai viziunea sa de guvernare, dar, din ce văd eu, această „viziune” se rezumă la închiderea unor investiții și creșterea unor taxe. Credeam că acest guvern (pe care am fost chemați/presați să-l punem în funcțiune) are soluții mai inteligente, care să nu se răsfrângă asupra comunităților. Să-mi spuneți dacă vedeți vreo luare de poziție dură din partea liderilor naționali ai PSD, din partid sau din guvern, împotriva blocării acestor investiții”, scrie edilul târgoviștean, pe pagina sa de socializare.
Pe parcursul zilei de 19 iulie a.c., polițiștii din cadrul Secției nr. 2 Poliție Rurală Băleni au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier soldat cu pagube materiale. Din cercetările efectuate, polițiștii au stabilit că un bărbat, de 55 de ani, în timp ce ar fi condus un autoturism pe DJ 720 A, pe raza comunei Finta, ar fi intrat în coliziune cu un autoturism condus de un
.
La data de 22 iulie 2025, în jurul orei 19:36, echipaje de urgență au fost anunțate de prezența unui animal sălbatic (urs) în satul Colibași, comuna Iedera. La fața locului intervine Garda de Intervenție Fieni cu un echipaj cu personal SMURD. Pentru informarea populației din zonă a fost transmis un mesaj de avertizare prin sistemul RO-Alert. Pentru evitarea unor situații care vă pot pune viața în pericol, accesați platforma FII
.
La data de 20 iulie a.c., în jurul orei 01:40, polițiștii Secției nr. 5 Poliție Rurală Voinești, au oprit pentru control, pe DN 72 A, pe raza comunei Malu cu Flori, un autoturism condus de un bărbat, de 60 de ani, din Malu cu Flori. Întrucât șoferul emana halenă alcoolică, polițiștii au procedat la testarea acestuia în vederea depistării consumului de alcool, rezultând o valoare de 0,73 mg/l alcool pur
.
A fost stabilit programul meciurilor din Liga 2! Chindia Târgoviște va debuta în noul sezon al ligii secunde pe teren propriu, în fața echipei Sepsi Sfântu Gheorghe. Disputa cu fosta câștigătoare a Cupei României va fi unul extrem de dificil. În runda a doua a competiției, în deplasare, târgoviștenii vor da peste Corvinul Hunedoara. În schimb, în etapa a 3-a, acasă, elevii lui Ilie Poenaru vor înfrunta pe CSC Șelimbăr.
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.